După plecarea chestorului Ion Stoica ca secretar general al MAI, Poliţia Vâlcea este condusă de cei doi adjuncţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul General al Poliţiei Române urmează să numească, prin Ordin, cine va prelua conducerea inspectoratului

Şeful Poliţiei Vâlcea, chestorul Ion Stoica, a fost numit temporar să ocupe funcţia de secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, începând cu data de 14 mai, decizie care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 323 tot din 14 mai 2012. „În astfel de condiţii, la fel ca şi atunci când inspectorul şef pleacă în concediu, în delegaţii, conducerea este preluată de cei doi adjuncţi, eu şi dl. cms. şef Ilie Voica. Urmează ca Inspectoratul General al Poliţiei Române să emită un Ordin prin care o persoană să fie numită temporar la conducere", a spus coms şef. Marius Dascălu, adjunctul şeful IPJ Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite