Falimentul Oltchim înseamnă închidere CET Govora. Mihai Bălan: CET şi-ar reduce veniturile cu 68 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducerea CET a cerut consilierilor judeteni sa nu aprobe sistarea aburului tehnologic catre Oltchim. Foto Adevarul
Conducerea CET a cerut consilierilor judeteni sa nu aprobe sistarea aburului tehnologic catre Oltchim. Foto Adevarul

Conducerea CET Govora recunoaşte că falimentul Oltchim ar duce la închiderea furnizorului de agent termic din Râmnicu Vâlcea, care, în primă fază, nu-şi va mai permite să-şi plătească angajaţii.

În cazul în care combinatul Oltchim nu va mai funcţiona, CET Govora va pierde 68 milioane de lei pe an. Nerealizarea acestor venituri ar duce, potrivit directorului Mihai Bălan, la dificultăţi mari în acoperirea unor costuri. Doar în situaţia în care nu ar mai livra energie electrică combinatului, CET-ul va pierde anual 15 milioane de lei. 

„În situaţia în care Oltchim se opreşte, CET Govora are o diminuare de venituri pe care nu o poate asigura, diminuare ce depăşeşte valoarea fondului de salarii”, a spus Mihai Bălan.  

În plus, oprirea Oltchim ar avea un impact negativ în relaţiile dintre CET Govora şi băncile cu care a încheiat contracte de finanţare. Directorul CET are certitudinea că unele dintre unităţile bancare vor sista de îndată liniile de finanţare, solicitând rambursarea imediată a tuturor creditelor.

Pe de altă parte, situaţia economică a CET Govora este influenţată de încasarea creanţelor de la Oltchim, plata datoriilor către Complexul Energetic Oltenia şi preluarea minelor de cărbune de la Berbeşti şi Alunu.  

“Preluarea minelor nu înseamnă o fericire, avem de muncă. Trebuie să ridicăm capacitatea de producţie de la 1 750 000 de tone la cel puţin 2,2 milioane de tone, să ajungem la pragul de rentabilitate. Vom avea trei ani de graţie (n.r. dupa preluarea minelor) în care vom plăti din preţ o sumă modică de două milioane, şi şapte ani în care vom plăti o sumă de transfer. Trebuie să dăm o şansă Oltchim, să preluăm minele de cărbune, nu spun că este un lucru uşor, trebuie să ne reorganizăm toată platforma, dar să existăm pentru că numai aşa va exista în continuare economia acestui judeţ”, a mai spus Mihai Bălan.  

În acest moment, Oltchim are de achitat 200 de milioane de lei pentru aburul tehnologic şi energia electrica primita de la CET Govora, din care 137 de milioane reprezintă datoria  anterioară intrării în insolvenţă. Potrivit administratorului judiciar Gheorghe Piperea, dacă Oltchim se va privatiza pentru suma de 300 milioane de euro, CET Govora are şanse să recupereze între 30 şi 35 % din valoarea creanţei. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite