În primul caz, din cauza vântului puternic, un stâlp de lemn, din reţeaua de distribuţie a energiei electrice, a fost pus la pământ blocând circulaţia pe o stradă (Topolog) din Râmnicu Vâlcea.
Apoi, în zona de sud a judeţului, acoperişul turlă al Mănăstirii Şerbăneşti - Morunglavu a zburat efectiv peste firele de electricitate ale reţelei din apropiere.
În ambele cazuri a fost anunţat CEZ - compania care comercializează şi distribuie energia electrică în zonă.
În al doilea caz la intervenţie a fost alocat şi un echipaj cu o autospecială de stingere incendiu cu apă şi spumă (ASAS) din cadrul Gărzii de Intervenţie Drăgăşani, după cum a anunţat şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, colonel Dan Pascaru.
Mănăstirea Şerbăneşti - Morunglavu, monument bisericesc reprezentativ al veacului al XVIII-lea, din comuna Ştefăneşti, este celebră pentru că a jucat un rol important în timpul Revoluţiei de la 1821. Aici au poposit pandurii lui Tudor Vladimirescu în drumul lor către Bucureşti şi tot aici şi-au stabilit turcii cartierul general înainte de luptele care s-au purtat la Drăgăşani şi Zăvideni.
Un alt incident s-a înregistrat tot în Râmnicu Vâlcea, pe unul din lacurile de acumulare de pe râul Olt - cel de după Barajul Nord. O barcă de agrement cu două persoane în ea, de 50 şi respectiv 58 de ani, a fost răsturnată de o vijelie puternică, iscată din senin. „Cele două persoane aflate în velier au reuşit să stabilizeze ambarcaţiunea, aceasta a fost tractată către mal cu sprijinul echipajelor trimise pentru salvarea acestora. Nu a fost solicitat sprijin medical”, au mai menţionat reprezentanţii ISU Vâlcea.
Barcă răsturnată de vijelie pe Olt, pe un lac de acumulare din Râmnicu Vâlcea: două persoane salvate (Imagini ISU Vâlcea)
De vineri, 1 iulie, Vâlcea se află sub atenţionare de Cod portocaliu de averse torenţiale, vijelii cu rafale de vânt puternice, grindină şi descărcări electrice, dar şi Cod Galben hidrologic.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
1 Comentariu
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Cum așa, nu se poate, după ce stârnește furtună mare, vijelie, zeul își dărâmă și templul unde "oile "îi aduc prinos prin buzunarele sutanelor? Așa ceva este de neînchipuit,zeu răzbunător!