FOTO Castrul Roman Arutela de la Călimăneşti, lăsat în paragină de autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezinteres. Castrul Roman Arutela, din Călimăneşti-Căciulata, un reper istoric cu o valoare patrimonială şi turistică de necontestat, se degradează cu fiecare zi care trece din cauza nepăsării autorităţilor locale. Mai mult, turiştii care vizitează castrul sunt întâmpinaţi de vacile călugărilor de la Mânăstirea Turnu, care pasc nestingherite printre ruinele monumentului istoric.

Pe Valea Oltului nu există vreun indicator în care să se facă referire la Castrul Roman Arutela construit în anul 137, în timpul împăratului Hadrian.

Turiştii vizitează Arutela din curiozitate, pentru că obiectivul este vizibil de pe DN 7,Râmnicu Vâlcea-Sibiu, şi nu pentru că ar fi găsit în cale vreun panou informativ.

O parte din ruinele Arutela au fost acoperite de apele râului Olt, după ridicarea barajului din zonă. Trecătorii pot admira însă o replică a castrului, care a fost inclusă pe lista monumentelor istorice în 1955.

În ultimii ani, autorităţile din Călimăneşti au dat dovadă de nepăsare atunci când a fost vorba de acest monument istoric. 

Dezinteresul a fost motivat întotdeauna prin faptul că terenul pe care se află castrul aparţine Mânăstirii Turnu, iar edificiul este proprietatea comunităţii locale din Călimăneşti. 

Directorul Direcţiei Judeţeane pentru Cultură şi Patrimoniu (DJCP) Vâlcea, Florin Epure, cunoaşte problema şi spune că a atenţionat în mai multe rânduri conducerea primăriei din Călimăneşti asupra degradării castrului roman.

 “Este un monument important şi, nu de puţine ori, instituţia noastră a trimis adrese către primăria oraşului Călimăneşti, pentru a îngriji acel spaţiu aferent castrului. Este vorba despre lucrări uşoare însă, acolo, sunt probleme în ceea ce priveşte deţinătorii terenului, în speţă Mânăstirea Turnu, şi comunitatea locală căreia îi aparţine castrul. Fiind terenul Mânăstirii, călugării îl folosesc, pasc vacile pe acolo.Din  păcate, s-au făcut puţine lucruri pentru conservarea şi punerea în valoare a acestui obiectiv”, spune Florin Epure, directorul DJCP Vâlcea.

Se impun lucrări în regim de urgenţă la Arutela

Primarul Florinel Constantinescu recunoaşte că trebuie să se intervină în regim de urgenţă la castrul roman. Potrivit acestuia, administraţia publică locală va finanţa reconstrucţia acoperişului castrului. 

“ Noi încercăm să facem ceva la castru pentru că nu ne place nici nouă cum arată. E greu de răspuns de ce nu s-a făcut nimic până acum, eu sunt primar din 2012. Am luat legătura cu cei de la Direcţia de Cultură, dar ei nu pot face nimic. Eu am crezut că e vorba doar despre o completare a ţiglei de pe şarpantă, dar trebuie înlocuit tot acoperişul. Trebuie să facem un deviz şi să găsim fonduri pentru o intervenţie de urgenţă, altfel se dregradează în totalitate ” declară primarul din Călimăneşti.

Deocamdată, nu se pune problema împrejmuirii ruinelor castrului cu un gard.

După interesul manifestat de ziarul Adevărul pentru acest monument istoric, reprezentanţii primăriei Călimăneşti, Mânăstirii Cozia şi Direcţiei pentru Cultură Vâlcea s-au întâlnit astăzi la faţa locului, pentru a se pune de acord asupra măsurilor care se impun pentru conservarea castrului.

Direcţia pentru Cultură, atribuţii restrânse

Într-o stare avansată de degradare se găsesc şi alte monumente istorice din Vâlcea. În judeţ nu e deschis niciun şantier pentru restaurarea vreunui obiectiv. DJCP Vâlcea nu are un buget anual pentru a interveni în astfel de cazuri. Instituţia are, cel mult, un rol de monitorizare. 

“Din păcate,  Direcţia nu are fonduri pentru reabilitarea construcţiilor declarate monumente istorice. Noi avem atribuţii privind respectarea legii, dacă există lucrări neautorizate asupra monumentelor, şi de monitorizare”, susţine directorul instituţiei, Florin Epure.

Monumentele aflate într-o stare avansată de degradare au fost incluse într-un plan naţional de restaurare, de care se ocupă Ministerul Culturii. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite