FOTO Detalii dintr-un jaf comis lângă sediul unui post de poliţie. Cum a fost furată o sumă mare din seiful primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii vâlceni sunt convinşi că au de-a face cu o grupare profesionistă de spărgători, după ce aceştia au furat 13.300 de lei din seiful Primăriei Grădiştea, iar în localitate, în ultima perioadă, au avut loc şase jafuri. În timp ce primarul susţinea că instituţia este dotată cu camere de supraveghere, senzori de mişcare şi zăbrele, Poliţia a recunoscut că sistemul de monitorizare era deconectat.

GALERIE FOTO

La finele săptămânii trecute, Primăria Grădiştea din judeţul Vâlcea a fost jefuită de persoane necunoscute, faptă ce a fost adusă în atenţia opiniei publice la începutul săptămânii în curs. Informaţiile oferite de Poliţie şi administraţia locală sunt însă contradictorii în acest caz..

Poliţia a anunţat spargerea ca fiind comisă în noaptea de duminică spre luni, 11/12 noiembrie, în timp ce şeful administraţiei locale, Ilie Boiangiu a declarat pentru „Adevărul” că fapta ar fi putut fi comisă oricând, de vineri seara până luni dimineaţa.

Sediul Poliţiei din localitate este lângă cel al Primăriei, deci fapta putea fi, dacă nu prevenită, măcar descoperită mult mai devreme, mai ales că poliţiştii fac muncă suplimentară, potrivit unui document oferit publicităţii. Secţia de Poliţie Zătreni, din care face parte şi Postul Grădiştea, a solicitat, în primele opt luni ale anului, plata a nu mai puţin de 113 ore suplimentare. Acestea sunt plătite cu un spor de 75%.

Postul de Poliţie Grădiştea este deservit de către trei lucrători, iar Secţia Zătreni face patrulări intercomunale, având un serviciu de permanenţă, potrivit conducerii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea.   

Nici când vine vorba despre pagubă, cele două autorităţi nu se pun de acord. Primarul s-a arătat destul de deranjat de suma vehiculată de poliţişti încă de la început - 13.000 de lei, susţinând că, la ora la care noi îi pomeneam despre ea, anchetatorii nu aveau cum să ştie la cât se ridică aceasta. Ulterior, valoarea prejudiciului a fost confirmată şi de conducerea IPJ Vâlcea - 13.300 lei.   

Cel mai important detaliu în acest jaf îl reprezintă sistemul de supraveghere video. Deşi iniţial, şi unii, şi ceilalţi, au spus că acesta funcţiona în momentul spargerii, ulterior s-a aflat că era deconectat când a fost comisă infracţiunea. 

Primarul localităţii a declarat pentru Adevărul, luni 12 noiembrie: „Avem sistem de supraveghere video, senzori, grilaje, casă de bani de pe vremuri, puternică”, iar Poliţia: „Primăria este dotată cu camere, vor fi vizualitate şi înregistrările de pe acestea”. 

Inspectorul şef adunct al IPJ Vâlcea, cms. şef Ion Matei a recunoscut însă: „Din cele discutate cu ofiţerii care s-au deplasat la faţa locului am înţeles că era deconectat sistemul respectiv”. Nu este clar dacă sistemul nu funcţiona dinainte sau a fost scos din funcţiune de către spărgători. Specialiştii iau însă în calcul şi varianta ca hoţii să fi cercetat zona dinainte, motiv pentru care vor fi verificate pentru indicii şi înregistrările mai vechi. 

image

Sătenii susţin că sunt speriaţi de ce se întâmplă la ei în comună, precizând că le este teamă să mai iasă din casă, în contextul în care toate spargerile, printre care una chiar la reşedinţa edilului de unde au plecat cu peste 8.000 de lei, au fost date în lipsa proprietarilor: „Nimeni nu ia măsuri”. 

Conducerea IPJ Vâlcea a confirmat şi ce am aflat noi din sursele noastre şi anume că este vorba despre o grupare de infractori profesionistă care acţionează la pont: „Este o situaţie destul de delicată, din cele constatate până acum, întrucât, autorii neindentificaţi încă au folosit nişte metode destul de bine puse la punct. Se pare că au fost bine documentaţi şi cu privire la locaţie şi seif”, a mai spus Matei, fără să mai ofere detalii despre cum au fost tăiate zăbrelele de la ferestrele casieriei şi spartă casa de bani.  

Ofiţerii care se ocupă acum de caz nu exclud nici ipoteza ca din gruparea de hoţi sau din printre informatori să fie şi un funcţionar public. 

Primăria Grădiştea riscă să fie amendată pentru nepunerea în funcţiune a sistemului de supraveghere video, conform legislaţiei în vigoare, dacă se dovedeşte că se ştia dinaninte de nefuncţionarea lui.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite