FOTO Primul festival al ideilor, marca TEDx, la Vâlcea, cu oameni care fac lucrurile să se întâmple: „Vrem să atragem viitorul mai devreme”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conferinţă TEDx - primul eveniment de la Râmnicu Vâlcea - organizatori: „Mişcăm Vâlcea”; Foto credit Vlad Ciobanu
Conferinţă TEDx - primul eveniment de la Râmnicu Vâlcea - organizatori: „Mişcăm Vâlcea”; Foto credit Vlad Ciobanu

Primul eveniment dedicat unui festival al ideilor, cu oameni şi despre oameni care au reuşit şi reuşesc în continuare să facă ceva pentru comunităţile din care provin şi nu numai, a avut loc la Râmnicu Vâlcea, pe 27 iunie.

GALERIE FOTO

Este vorba despre un eveniment marca TEDx, organizat de Fundaţia «Mişcăm Vâlcea», care a avut ca invitate o serie de personalităţi pe post de speakeri, precum: Irina Margareta Nistor - legendara voce a filmelor, Florin Cobuz - fondator NOD Maker Space şi al celei mai mari biblioteci de materiale din Europa de Sud-Est, Bogdan Simion - cel mai tânăr cobzar din România şi Cezar Bulacu - inventator şi cercetător în materiale textile sustenabile, Anca Dumitrescu - arhitect, designer şi co-fondator 441 Design Studio, Mihai Lupu - fondatorul celei mai mari reţele de bibliotecari din lume; Gabriela Solomon - fondator Fundaţia Comunitară Vâlcea. 

Oameni care şi-au împărtăşit experienţele de viaţă celor prezenţi, demonstrând că atunci când faci ceva cu pasiune, cu ajutorul altora, nu există graniţe, nu există limite, ci doar dorinţe împlinite. Ei au vorbit despre proiectele lor profesionale din diverse domenii: film, cercetare, muzică veche, ong-uri, arhitectură etc.. 

Ideea evenimentului “Growing Together” a plecat de la faptul că numai împreună se pot face lucruri uimitoare. „Orice provocare poate fi depăşită când suntem hotărâţi să creştem împreună. Acum mai mult ca oricând, avem cu toţii nevoie de oamenii şi ideile care să ne inspire şi să ne aducă aminte cât de multe lucruri sunt de fapt posibile”, a explicat Vlad Ciobanu, organizator TEDx Râmnicu Vâlcea, fondator «Mişcăm Vâlcea», cel care ne-a oferit o serie de detalii după eveniment.

Întâlnite mai degrabă în oraşele mari, în centrele universitare, conferinţele TED - o denumire care reprezintă un acronim de la Technology, Entertainment, Design – altfel spus Tehnologie Divertisment şi Design - sunt o serie de evenimente globale, susţinute de Fundaţia Sapling - o asociaţie americană non-profit - cu scopul de a răspândi „ideile care merită promovate”. Iar TEDx sunt evenimente similare ce pot fi organizate doar de către cei care obţin o licenţă TED.

Festival de idei pentru un viitor mai bun

Deşi Vâlcea nu se află pe harta centrelor universitare de tradiţie, ideea organizării unor astfel de evenimente se plănuieşte de câţiva ani. 

„Dacă nu putem crea companii cu oameni care să lucreze în cercetare sau cu joburi bine plătite, ori o universitate, atunci să aducem tipul de entertainment cultural pe care l-ar gusta acei oameni. Practic, vrem să atragem viitorul un pic mai devreme, în Râmnicu Vâlcea. Când am pornit «Mişcăm Vâlcea», unul dintre proiectele pe care am vrut să le realizez era o conferinţă TEDx. Am mai avut o licenţă în 2010, în Bucureşti, pe care n-am reuşit să o duc la capăt şi aceste trei litere m-au bântuit de atunci. Ne-am propus să facem o astfel de conferinţă acasă, pentru că e un format care reuşeşte să aducă împreună oameni de foarte bună calitate, care, prin istoria pe care o are în lumea largă, impune un anumit standard şi atunci ştii că o să ai conţinut de calitate, iar publicul ştie pentru ce vine, respectiv pentru un festival de idei. Şi atunci era fain să avem aşa ceva şi la Vâlcea”, a explicat organizatorul Vlad Ciobanu pentru „Adevărul”. 

Evenimentul prin care se dezvăluie valorile cu poveştile lor faine

Conferinţa a ţinut cont şi de faptul că în ultimii ani în Vâlcea s-au derulat o serie de proiecte interesante, precum Open Air Blues Festival sau acţiunile Fundaţiei Comunitare Vâlcea: „Tot ce se întâmplă de câţiva ani în comunitatea noastră mă face să cred că este mai bine că s-a putut organiza TEDx acum, căci, poate mai târziu, nu ar fi avut acelaşi impact. La fel ca în lumea largă, şi aici sunt atâţia oameni care pot spune pe scena TEDx poveştile lor faine. Pentru că şi la Vâlcea sunt enorm de multe proiecte, oameni care nici măcar nu ştiu unii de alţii, care nu-şi cunosc valorile, nu ştiu că se poate face şi la Vâlcea cercetare, nu ştiu ce este muzica, cine o face, de ce o face, ce-ţi poate spune ea despre oamenii care o fac, ca s-o trăieşti cu adevărat...”, mai spun organizatorii conştienţi şi că există o lejeritate a publicului expus în mod repetat la „idei măreţe”, care vine doar în timp, şi care, în Vâlcea nu există încă. 

120 de oameni au vrut să afle „ideile care merită promovate”

„Aici cred că încă nu a pătruns acest gen de lejeritate, de obişnuinţă, şi vreau să spun acest lucru cu delicateţe, pentru că publicul de la primul TEDx Râmnicu Vâlcea a fost fenomenal, a stat cu noi nu numai ieri, ci de-a lungul timpului. Iniţial, conferinţa a fost anunţată pentru luna martie, când gândiserăm să facem un eveniment cu 200 de participanţi, din care 130 să fie bilete puse în vânzare. Până să înceapă pandemia, vânduserăm 60 de bilete. Doar cinci s-au retras, dar au venit alţi 20. Iar sâmbătă, 27 iunie, din 120 de participanţi, inclusiv voluntari, speakeri, invitaţi de-ai acestora, ori ai partenerilor noştri, mai bine de jumătate erau plătitori de bilete, ceea ce este fenomenal. Asta înseamnă că publicul care a crezut în idee ar putea lejer să fie într-o echipă de organizare extinsă, până la urmă, pentru că a investit sufleteşte pentru a avea un astfel de proiect la el în comunitate”, au mai recunoscut organizatorii. 

„Este începutul unei tradiţii”

Evenimentul a avut loc pe teresa mall-ului Shopping City din Râmnicu Vâlcea, iar vremea bună a ţinut cu participanţii care au rezistat pe tot parcursul zilei, în ciuda căldurii dogoritoare, fapt ce i-a determinat pe organizatori să-şi dorească să repete cât mai curând experienţa, poate chiar în toamnă, dacă o vor permite condiţiile legate de pandemia de coronavirus, sau în primăvara anului viitor. 

„Garantat, este începutul unui tradiţii. Este primul TEDx acasă, la Vâlcea, pe scenă cu vâlceni, mai puţin Irina Margareta Nistor, dar cred că o convingem până la urmă, să-şi schimbe buletinul”, ne-a mai spus Vlad Ciobanu râzând, recunoscând şi că ar fi vrut ca o parte dintre aspectele legate de organizare să le fi făcut diferit, deşi timpul alocat pentru organizare a fost extrem de scurt. 

Chiar dacă a fost vorba despre un eveniment organizat în stare de alertă, acesta a beneficiat de nesperat de multă susţinere sau de „noroc chior”, cum îl cataloghează organizatorii: „Prin bunăvoinţa oamenilor din comunitatea noastră, am reuşit să găsim toate resursele necesare evenimentului: de la echipa de voluntari care s-a organizat fantastic, la Shopping Mall Râmnicu Vâlcea care şi-a deschis porţile şi sufletele dăruindu-ne una dintre cele mai frumoase colaborări profesionale de până acum, pe genul acesta de evenimente; de la Nurvil care a spus da într-o secundă, la vâlcenii de la Green Point Management – o companie care se ocupă de reciclarea deşeurilor şi promovarea sustenabilităţii în procesele tehnologice, în companii şi viaţa de zi cu zi; şi până la Bobiţă Cătuşani şi Pro Event, care au fost extrem de generoşi, pe lângă faptul că sunt extrem de profesionişti. Cumva toată lumea a venit alături de noi, ca să iasă evenimentul bine. Nu în ultimul rând l-am pomeni şi pe David Stephan, creatorul de modă din Râmnicu Vâlcea care ne-a făcut nişte măşti brodate cu TEDx Râmnicu Vâlcea”, mai spune Vlad despre cei fără de care evenimentul nu ar fi avut un asemenea impact.

„Mişcăm Vâlcea prin evenimente marca TEDx”  

Ideea de la bun început a proiectului a fost de a transforma Râmnicu Vâlcea, prin acest gen de evenimente, într-un oraş care să se poată compara cu altele de genul Cluj - Napoca: adică un oraş în care să poţi beneficia de educaţie terţiară de bună calitate, să ai cercetare şi joburi bine plătite care îşi trag seva şi resursa umană de acolo, să ai o viaţă culturală, şi un renume de oraş dinamic în care mereu se întâmplă ceva fain, mai ales pentru segmentul de 25 – 55 de ani. „O vârstă la care oamenii au enorm de multă energie şi vor să consume pe bandă rulantă idei, sport, dans, muzică în continuu. Genul acesta de oraşe sunt superbe. Dacă puneam întrebarea de ce nu există în Vâlcea, răspunsul invariabil era pentru că nu este centru universitar, prin urmare nu există tinerii capabili pe care-i caută companiile. N-ai companii, prin urmare, n-ai salarii, iar dacă n-ai salariile n-ai nici resursa pentru acel timp liber. Pentru că, odată cu resursa financiară, vine şi apetitul pentru astfel de activităţi. Şi atunci ne-am gândit să punem noi la dispoziţie acest gen de timpul liber, poate se va osteni cineva să facă şi universitatea, şi locurile de muncă, iar tinerii plecaţi pe bună dreptate din Râmnicu Vâlcea, poate vor fi încântaţi să se întoarcă acasă”, mai crede Vlad Ciobanu, explicând motivul pentru care este nevoie de evenimente marca TEDx şi în orăşelele de provincie mai mici.

Fascinaţia unei zile „plină cu o sută de oameni mari”

Iar faptul că evenimentul s-a bucurat de succes s-a văzut pe tot parcursul zilei, de fapt până noaptea târziu, când participanţii au rămas să schimbe idei, să afle lucruri minunate de la oameni care pun „lumea în mişcare”, precum speakerii invitaţi în cadrul conferinţei. „Ce a mers foarte, foarte bine şi cred că reprezintă cheia unor astfel de evenimente, e că atunci când petreci o zi în atmosfera aceasta, este o experienţă imersivă, care te transpune într-o altă lume, într-o altă realitate, stimulându-ţi simţurile. Toată lumea a venit şi a spus că s-a simţit excepţional, ceea ce este un feed-back grozav. Dacă ai fi văzut-o în pauză pe Irina Margareta Nistor, ai fi avut impresia că este „Isus cu apostolii”, aşa ascultau copiii în jurul ei. Este vorba despre oameni care generează fascinaţie: într-un colţ erau adulţi care vorbeau cu Cezar Bulacu, despre inovaţie şi cercetare la Vâlcea, în altul cu Mihai Lupu care face biblioteci în lumea largă şi încearcă să ducă cursuri variate, predominant în mediul rural, în ţări sărace, şi care spunea – ”domnule, nu pot să uit de jumătatea rurală a României, care stă mai prost la sursă de cunoaştere, pentru că trebuie să existe o comunicare constantă între urban şi rural, între centru şi periferie”. Şi se duce în lumea întreagă şi face proiecte de genul acesta. Sunt foarte recunoscător pentru echipa pe care o am la «Mişcăm Vâlcea», pentru co-moderatoarea mea, cea care m-a introdus în universul TEDx de la Cluj, pentru vâlcenii pe care i-am readus chiar şi pentru o zi acasă. Să ai discuţii pe astfel de idei, ca aseară, la terasă, când am stat la poveşti până la trei dimineaţa, este exact ca în citatul acela „minţile mici discută oameni, iar minţile mari discută idei”. A fost practic o zi plină cu o sută şi ceva de oameni mari! Este un vis împlinit să faci lucrul acesta acasă! Nici o scenă nu este mai importantă decât cea de acasă!”, a mai recunoscut fondatorul «Mişcăm Vâlcea», organizator al TEDx Râmnicu Vâlcea, Vlad Ciobanu.    

Pe aceeaşi temă:  

VIDEO „Mişcăm Vâlcea” vrea, prin puterea exemplului, să mişte întreaga ţară: „Este o cursă contra cronometru pentru viaţă”

FOTO Ce spun producătorii materialului termoizolant, după ce Daea a anunţat că  anul acesta vor apărea primele case izolate termic cu lână

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite