Râmnicu Vâlcea

articolul anterior articolul urmator

FOTO Istoria fascinantă a singurului monument UNESCO din Oltenia. Cum a apărut ansamblul cu şase biserici de la Horezu

0
19 Jan 2020 04:04:58
Autor: Daciana Mitrache
Mănăstirea Horezu - Vâlcea - singurul lăcaş de cult din Oltenia în patrimoniul UNESCO - acuarelă din 1850 a lui Johann Freiwald Foto Adevărul
Mănăstirea Horezu - Vâlcea - singurul lăcaş de cult din Oltenia în patrimoniul UNESCO - acuarelă din 1850 a lui Johann Freiwald Foto Adevărul

Mare parte din istoria singurului monument istoric din Oltenia aflat în patrimoniul UNESCO este cunoscută doar de către istorici şi specialişti. Povestea acestuia este însă fascinantă.

GALERIE FOTO
 
Fostă moşie a boierilor Buzeşti, satul Hurez (parte din actualul oraş Horezu – n.r.) „cu tot cu rumâni” avea să fie cumpărat de Constantin Brâncoveanu, în 1685, cu trei ani înainte de a deveni domnitor al Ţării Româneşti, pe vremea când era Mare Spătar. 
 
În acele timpuri, pe locul actualei Mănăstiri Hurezi / Horezu, exista un schit cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul, de care avea grijă egumenul Ioan. Despre zonă în sine avea să se spună că este plină de „farmec”, „liniştea imensă” de aici fiind tulburată doar de „cântecul monoton al hurezilor nocturni”, cei care au şi dat numele întregii aşezări.
 
La doi ani după ce a devenit domnitor, Brâncoveanu avea să ceară stolnicului Pârvu Cantacuzino, nimeni altul decât vărul său primar, dinspre tată, să-i construiască o mănăstire pe moşia de la „Hurez”. Era anul de graţie 1690. După numai trei ani, deşi între timp ispravnicul a murit, iar locul său a fost luat de Cernica Ştirbei Izvoranu şi Arhimandritul Ioan, biserica avea să fie „târnosită” în prezenţa domnitorului care a închinat-o „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”. Sfinţirea s-a făcut de către mitropolitul ţării, Teodosie, iar printre daruri a primit cu acea ocazie şi moaştele Sf. Mucenic Procopie, din partea Patriarhului Iacob al Ţarigradului.
 
 
 
Un an mai târziu se finalizau şi picturile executate de meşteri greci şi români. Ei au fost cei care, din poruncă domnească, au imortalizat în pridvor pe toţi cei care au contribuit la realizarea sfântului lăcaş. În tinda bisericii, pe perete dinspre est, există şi astăzi tablourile votive care-l înfăţişează pe ctitorul Constantin Brâncoveanu şi toată familia sa: soţia şi cei unsprezece copii; dar şi ale rudelor din partea 
tatălui - boierii Brâncoveni şi din partea mamei - boierii Cantacuzini - pe peretele dinspre vest, în dreapta şi respectiv stânga. Practic, au fost pictaţi domnitorii valahi din vremurile vechi: Basarabii şi Cantacuzinii. 
 
 
Peretele dinspre est, al pronaosului exterior,  a fost decorat în întregime cu o magnifică frescă a „Judecăţii de Apoi”. N-au fost uitaţi nici Pârvu Cantacuzino şi Ioan Arhimandritul.
 
Din acest motiv Mănăstirea Horezu este unică în ţară, datorită bogăţiei de portrete murale, de mare valoare documentară, istorică, dar şi artistică. Recent, academicianul Răzvan Theodorescu avea să declare la Horezu că aici este singurul loc din ţară, şi de fapt din lume, unde există „o adevărată frescă istorică geneaologică, care explică ce urma să se întâmple aici şi anume să fie îngropaţi descendenţii celor două mari familii - a Brâncovenilor şi a Cantacuzinilor”. Lucru care, însă, nu s-a întâmplat. 
 
 
 
Între 1694 - 1697 s-au construit: casele domneşti, clopotniţa, paraclisul, chilii pe mai multe laturi şi un zid de cărămidă şi piatră pe latura estică. Practic a fost nevoie de şapte ani ani pentru a ridica biserica şi cele trei rânduri de locuinţe cu două niveluri, paraclisul şi clopotniţa.
 
În partea de est a mănăstirii, doamna Marica Brâncoveanu a ctitorit o bisericuţă, a cărei zidire a fost finalizată în 1696, iar zugrăvirea în 1699: biserica Bolniţei cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
 
Între timp şi Arhimandritul Ioan, primul stareţ al Mănăstirii, a ctitorit şi el un schit în partea nordică a mănăstirii, finalizat la 1698: „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”. Deşi se afla la 400 m de zidurile mănăstirii, spre nord, trei ani mai târziu, schitul va trece sub conducerea Mânăstirii Hurezi.
 
În partea de vest, sub grija fiului lui Brâncoveanu, Ştefan, s-a mai ridicat un schit în 1703. - „Sfântul Ştefan”. Paraclisul poartă hramul „Naşterii Maicii Domnului”.
 
 
Cea mai veche componentă a complexului de la Hurez - Schitul Ioan, a devenit cu timpul o ruină. A făcut parte din ansamblul mănăstiresc încă din 1696, fiind dăruit de Constantin, fiul cel mare al voievodului, care la rândul său îl primise de la bătrânul monah Ioan. În 1823, biserica acestuia funcţiona încă: „Aici a activat şi o şcoală de copişti de manuscrise”, spune directorul Direcţiei de Cultură Vâlcea, prof. dr. Florin Epure. Astăzi se mai văd doar ruinele, mai sus de mănăstire, în satul Romanii de Sus.
 
Aceeaşi sursă ne-a vorbit şi despre un alt monument brâncovenesc aflat la poarta mănăstirii – Biserica „Sfinţii Îngeri” - „un lăcaş de cult făcut pentru robii care munceau pe domeniul mănăstirii”. 
 
Aşa se face că în Complexul de la Hurezi au existat la început şapte biserici, printre care şi Schitul Ioan al monahului Eremia, datat dinaintea mănăstirii, iar ulterior au rămas şase: Biserica mare „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”, Bolniţa „Naşterea Maicii Domnului”, schiturile „Sfinţii Apostoli Petre şi Pavel”, „Sfântul Ştefan” şi „Sfinţii Îngeri”. 
 
 
 
Brâncoveanu şi familia lui au înzestrat mănăstirea cu nenumărate moşii care se întindeau din Mehedinţi până la Ilfov. cu odoare şi obiecte de valoare, cu vii, ţigani, drepturi de vamă, de vin, de sare etc. Ca să-i sporească prestigiul, în 1702, în loc să depindă de episcopie, Mănăstirea Hurezi a fost închinată direct Patriarhiei Constantinopolului, fiind declarată stavropighie. Era condusă de egumen, cu încuviinţarea ctitorilor. 
 
Doar că un deceniu şi jumătate mai târziu, când Oltenia a intrat în stăpânirea Austriei, în 1718, a rămas fără venituri şi privilegii, iar noii stăpâni s-au amestecat în administrarea restului de avere. De atunci datează şi primul plan al mănăstirii, realizat în 1731 de inginerul austriac Johann Weiss.
 
20 de ani mai târziu, un cutremur a produs grave avarii ansamblului mănăstiresc: o parte dintre turle au crăpat, coşurile chiliilor s-au surpat, paraclisul a rămas fără cruci etc. La puţin timp, ce a scăpat de cutremur avea să fie prădat de haiducii şi plăieşii Căpitanului Duca, care au dat foc la o serie de acareturi.
 
Egumenului din 1753, Dionisie Bălăcescu, i se datorează o construcţie unică în cadrul mănăstirilor din România, foişorul din piatră care-i poartă numele: „Foişorul lui Dionisie”. 
 
 
Mănăstirea avea să fie însă din nou profanată câteva decenii mai târziu, în timpul războiului ruso-turc (1788 - 1789), când Principatele au fost transformate în câmp de luptă. Ansamblul de la Hurezi a fost ocupat de turci care au transformat biserica mănăstirii, bolniţa şi celelalte schituri în închisoare şi grajd de cai. Turcii au luat plumbul de la turla cea mare şi au distrus sistemul de apă, case, pivniţe, cămări, ziduri etc.
 
Spre sfârşitul secolului XVIII – începutul XIX, lăcaşului i s-au adus o serie de reparaţii cu ajutorul sprijinului financiar al strănepotului marelui ctitor, Grigorie Brâncoveanu, restaurare care a continuat şi în anii următori, graţie egumenului Pahomie, când s-au refăcut mare parte din clădirile şi zonele distruse de turci. 
 
Până în 1863, mănăstirea a fost locuită de călugări, dar după secularizarea averilor mănăstireşti, aceştia au fost mutaţi la Mănăstirea Bistriţa, iar în locul lor au venit călugăriţe de la trei mânăstiri: Sărăcineşti, Surpatele şi Mamu. Iar restaurările au continuat şi după aceea. 
 
La sfârşitul secolului XIX-lea, bolniţa a fost transformată în spital care a funcţionat timp de 26 de ani, din 1881. 
 
Secolul XX a început cu o serie de restaurări executate de specialişti precum arhitectul Ghika - Budeşti, la începutul anilor 1900 sau Ştefan Balş jumătate de secol mai târziu, care a condus aici un şantier timp de două decenii. 
 
De altfel, după cel de - Al Doilea Război Mondial, Mănăstirea Hurezi avea să revină la gloria de altădată sub grija patriarhului Iustinian Marina, când s-a deschis aici şi un Seminar monahal de călugăriţe „Sf. Filofteia”, iar mănăstirea avea să fie declarată monument istoric naţional. 
 
   
 
Mănăstirea Hurezi a devenit cel mai reprezentativ complex arhitectural pentru stilul brâncovenesc, cu un plan în formă de treflă, cu două turle înalte, cu pridvor cu stâlpi artistic lucraţi, decoraţii şi sculpturi bogate, proporţii admirabile şi înfăţişare impunătoare. Este considerat cel mai fin şi mai armonios exemplu de arhitectură românească, fiind la această oră singurul monument din Oltenia aflat în patrimoniul UNESCO.
 
Complexul arhitectural mai cuprinde pe lângă Biserica mare „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” şi Paraclisul „Naşterea Maicii Domnului” şi: Palatul Domnesc, Trapeza, un turn poartă - clopotniţă, corpuri de chilii pe trei laturi, zid de incintă, fântână şi clădiri anexe.
 
La început, intrarea în mânăstire se făcea prin partea de vest, dar ulterior accesul s-a mutat pe sub turnul - clopotniţă, din aripa sudică.
 
Ca toate mănăstirile domneşti, Mănăstirea Hurezi a fost construită sub formă de cetate. Turnul - clopotniţă are peste 25 metri, zidul împrejmuitor este înalt de trei metri şi lat de un metru şi jumătate. Are practic două incinte, una care cuprinde mănăstirea şi schiturile, palatul domnesc, clopotniţa şi foişorul lui Dionisie, trapeza şi paraclisul, precum şi o parte dintre chilii, înconjurată de ziduri nu foarte înalte, iar cealaltă, fortificată, cu ziduri înalte de 5,5 m, grădină şi o construcţie mare, pe trei niveluri, ridicată pe vremea lui Barbu Dimitrie Ştirbei ca reşedinţă domnească de vară. 
   
(Surse: „Pagini din istoria monahismului ortodox în revistele bisericeşti din România - Aşezăminte monahale”, „Volumul România - Patrimoniul Mondial / World Heritage”; „Monumente Oltenia”) 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii