FOTO Istoria primului stabiliment de băi de la Govora, în presa vremii, cu relatări şi imagini de arhivă
0În 1887, Guvernul de la acea vreme hotăra să înfiinţeze „băi de utilitate publică“ la Govora, judeţul Vâlcea, iar un an mai târziu deja se vorbea despre dotarea stabilimentului.
Odată cu declararea Govorei ca staţiune balneară, Guvernul decide să înfiinţeze aici şi un stabiliment de băi. Se întâmpla în 1887, odată cu dezbaterea unui proiect de lege prin care să fie alocat 1 milion de lei - bani obţinuţi în urma unui credit - mai multor staţiuni: Călimăneşti, Căciulata, Bivolari, Govora şi Lacul Sărat, potrivit unui studiu apărut pe un blog dedicat istoriei staţiunii: „Băile Govora de altădată”.
Ridicarea construcţiei în sine are loc în acelaşi an, pentru ca un an mai târziu, să se discute deja despre dotarea acestuia: „La 5 Aprilie se va ţine licitaţiune pentru darea în întreprindere a mobilării cabinetelor de băi, săli de aşteptare, coridoare şi birouri de la stabilimentul balnear Govora” se anunţa în „România Liberă”, în care se preciza inclusiv garanţia provizorie de 600 lei, şi garanţia definitivă de „10 la sută din valoarea preţului aprobat, în numerar sau efecte publice garantate de Stat.”
Ridicarea primului stabiliment concomitent cu captarea apelor minerale
În acelaşi timp, doctorul Nicolae Popescu Zorileanu, considerat fondatorul staţiunii, va primi undă verde pentru captarea apelor minerale şi termale, dar şi amenajarea stabilimentelor balneare din staţiunile amintite. Presa vremii nu s-a arătat însă la fel de binevoitoare şi în această privinţă, atrăgând atenţia asupra faptului că „splendidul” stabiliment a fost construit înainte de a se capta şi prin urmare a se cunoaşte debitul apelor minerale. „La Govora se încearcă o a doua ediţie a Călimăneştilor şi a se fonda şi aci un stabiliment fără să se cunoască dinainte debitul apelor şi chiar fără să se ştie precis eficacitatea medicală a acestor ape”, aflăm din ziarul „Epoca”, din data de 17 aprilie 1888.
Nici primul control făcut de un inspector din cadrul Serviciului Sanitar al Ministerului Domeniilor, în toamna aceluiaşi an, nu părea mai promiţător. Potrivit unui raport publicat în luna ianuarie a lui 1889, în „România Liberă”: ”impresiunile ce am căpătat au fost din cele mai triste: şi dacă mă abţin prin presenta să vă descriu tot ce am putut constata e că sper a găsi altă stare de lucruri în inspecţiunile ce voi face anul acesta cu tot dinadinsul, şi atunci nu voi cruţa pe nimeni dacă voi găsi neajunsuri mari.”
Doar că timpul va demonstra că pesimismul jurnaliştilor şi autorităţilor nu era fondat, motiv pentru care stabilimentul a şi fost inaugurat în 1889, primul sezon fiind cel din vara aceluiaşi an.
Dotare cu căzi din lemn sau tablă, cazane pe abur şi pompe
Era primul sanatoriu de băi, construit pe locul pavilionului de astăzi, care însă, din diverse motive nu a funcţionat decât câteva decenii, până în 1910. Unul dintre motive a fost acela că era construit din lemn şi cărămidă, pe un singur nivel, aproape de apele minerale. Ulterio,r avea să se constate că materialul de construcţie principal se degrada rapid în contact cu apa.
La început a fost dotat cu 20 de cabine individuale, pentru ca după numai şapte ani, în 1895 să fie extins cu încă 24 de cabine. Toate aveau în dotare căzi din lemn sau tablă şi mobilier. În spatele clădirii, exista o anexă pentru birouri şi instalaţii tehnice. Apele minerale erau încălzite cu ajutorul cazanelor mobile pe abur, care funcţionau pe lemne, fiind aduse în pavilion cu ajutorul unor pompe.
În anii care vor urma, presa va transmite constant corespondenţe de la Govora.
O serie de neajunsuri, raportate corect de medicul şef al staţiunii
„În cazul, însă, când numărul vizitatorilor ar spori, ar fi insuficient”, relatau jurnaliştii de la „Lupta” în 1891 menţionând şi că: „Apele – pucioasă şi iod – sunt foarte bune. Stabilimentul se administrează direct de stat şi funcţionarii pot zice că-şi fac datoria, îndatorând cu amabilitate pe vizitatori. Medicul stabilimentului este dr. Macovei. Din nefericire farmacie nu-i şi la nevoie trebuie să trimiţi la R. Vâlcea, cale de 2 ore cu trăsura” Şi nu era singurul neajuns, spălatul rufelor era un alt serviciu deficitar din cauza „băilor cu totul neîndestulătoare”, motiv pentru care „dacă ai cearşaf, n-ai şervet şi viceversa; se întâmplă chiar să n-ai de niciunul!”.
Tot în acelaşi periodic vom găsi şi o descriere a dotărilor stabilimentului: 20 de cabine de băi, individuale două „hale mari cu câte o piscină în care se pot îmbăia, deodată, câte 9-12 persoane”; aparate pentru hidroterapie cu „ape minerale şi dulci, reci şi calde”.
Problemele au început să apară la nici cinci ani de la inaugurare, cum recunoştea chiar D.C. Macovei, medicul staţiunii, într-un „Raport al sezonului balnear 1892”, care avea să fie publicat de „Voinţa naţională” abia doi ani mai târziu: „Stabilimentul de băi, construit în grabă cu material de adunătură şi impropriu, a început a cădea în ruină”. Tencuiala începe să pice şi să lase loc cărămizii de dedesubt, soclul să se dărâme, mucegaiul să pună stăpânire pe interiorul clădirii, uşile şi ferestrele să se crape, unele nemaiputând să se închidă: „Tencuiala tavanelor de pe galeriile stabilimentului şi din cabinele de băi a început să cadă chiar pe capul clienţilor”, mai atrăgea atenţia medicul staţunii menţionând problemele cu acoperişul pe unde se infiltra apa de ploaie, distrugerea aparatelor şi conductelor din cauza apelor minerale. Iar mobilierul pe lângă faptul că era insuficient se mai şi deteriorase în mare parte.
Ca să nu mai pomenim de lenjeriile insuficiente, imposibil de curăţat corespunzător, ori de lipsa lavoarelor de la băi şi chiar a toaletelor. „Este al IV-lea seson când clienţii reclamă şi subsemnatul a raportat în mai multe rânduri, totuşi nu s-a făcut nicio îmbunătăţire în ceea ce priveşte serviciul rufăriei”.
La fel de deficitar era şi serviciul de curăţenie: „Un mic exemplu: pentru facerea curăţeniei, la şase băiaşi s-au dat 3 foraşe pentru gunoiu şi 4 găleţi în loc ca fiecare să-şi aibă toate cele necesare pentru facerea curăţeniei” mai spunea medicul menţionând importanta curăţeniei într-un stabiliment de băi unde oamenii veneau pentru tratament nu ca să se îmbolnăvească. Chiar şi „lipsa unui orologiu precis” dădea mari bătăi de cap, pentru că în absenţa lui nu se puteau face şi nici nu se respectau programările la tratament.
Probleme serioase ridica şi personalul insuficient şi slab calificat: băiaşi „între cari unii erau neglijenţi, beţivi, bătrâni neputincioşi la serviciu”, dar şi lipsa unei supravegheri corespunzătoare a acestora.
Singura farmacie existentă, una mobilă, se dovedeşte incapabilă să susţină necesarul, motiv pentru care: „Pentru complectarea acestei lipse ar fi bine ca onor ministerul domeniilor să ia disposiţiuni pentru înfiinţarea unei farmacii filiale în staţiune pe tot parcursul sesonului”.
O altă menţiune făcută în raport era legată de apa adusă de la Căciulata: „deseori tulbure, amestecată cu frunze, ierburi, mici gunoaie şi fără mirosul caracteristic” de acidul sulfhidric.
Sesizări aveau să se facă şi în privinţa iluminatului, ori a curăţeniei din staţiune „făcute în mod incomplet, aproape ilusoriu”.
Un nou medic şef şi alte dotări noi
În ciuda tuturor problemelor existente, cererea pentru staţiune creştea tot mai mult. Printre vizitatorii de seamă, în 1894 se numără şi ambasadorul Angliei la Bucureşti, ministrul Alexandru Marghiloman şi soţia acestuia, iar un an mai târziu: un fost deputat de Râmnicu-Sărat - Ion Oroveanu; avocaţi, ingineri şi militari cu grade, precum şi Dr. Zorileanu.
Necesitatea unor investiţii urgente avea să transpară din toate rapoartele doctorului Macovei din perioada 1891-1893, an când acesta va fi schimbat. Abia în 1895 a venit şi ajutorul solicitat sub forma unor fonduri în sumă de 140.000 de lei repartizate în urma unui proiect de lege. Banii au fost folosiţi pentru extinderea stabilimentului balnear, după cum avea să se menţioneze în periodicul „Lupta”.
1895 - anul în care în staţiune apar şi primele hoteluri ale Statului
Stabilimentul de băi a dus însă la apariţia unor spaţii de cazare corespunzătoare, după ce pacienţii au fost nevoiţi să locuiască în barăci, precum „baraca lui Babancu” sau „baraca militară”. Aşa se face că apar primele hoteluri ale statului. Două sunt inaugurate în 1895, iar al treilea în 1897: „pavilioane comfortabil mobilate cu restaurant şi cafenea” după cum e specifica tot în ziarul „Lupta”.
Extinderea stabilimentului aduce cu sine o creştere a numărului de pacienţi şi implicit a încasărilor: „Iată un tablou despre băile servite şi banii încasaţi în această staţiune balneară de la începutul stagiunei şi până la 12 august. În cabine - Băi de iod: 7.125, Băi de pucioasă: 4.010. În piscină - Băi de iod: 2.245, Băi de pucioasă: 711. Afară de aceasta, s-a dat gratuit pentru săraci 1.687 băi de iod şi de pucioasă. În total: în iunie: 3.901 băi; în iulie: 8.491 băi; în august 3.386 băi ”. Suma încasată precum şi taxa de cură şi de muzică se ridică la 39.338 lei. În plus, se preconiza că, până la finele sezonului, Statul va încasa 60.000 de lei de la băi şi hoteluri, potrivit celor relatate de „Voinţa naţională”.
Săracii trataţi la fel ca bogaţii
Aşa cum menţionau şi corespondenţii ziarelor centrale, de tratamentele de la Băile Govora şi Călimăneşti puteau beneficia inclusiv săracii care erau obligaţi să prezinte „1. Un act de pauperitate, eliberat de primărie şi vizat de perceptorul comunei unde domiciliază; 2. Un certificat medical”.
„Locurile sunt frumoase, natura a fost darnică, dar lucrarea omului este până acum incomodă, insuficientă şi nesănătoasă, de aceia Govora va fi în viitor o staţiune balneară frumoasă, dar în viitor, peste 15 sau 20 de ani”, se mai menţiona în tot în periodicul „Lupta”, în 1895.
Dotări unice în ţară şi în afară - „neexistând nici la o baie din străinătate”
Din „Foaia Populară”, din 1898 aflăm o serie de detalii despre dotările existente la acea vreme: „Govora posedă azi 3 hoteluri în formă de pavilioane cu 69 camere mari spaţioase, bine luminate şi expuse, având un restaurant şi cafenea, un stabiliment de băi cu băi în faianţe si două mari piscine înzestrate cu tot felul de duşuri; camere de masagiu, de inhalaţie, sala de consultaţie, birouri pentru luarea biletelor, etc., o frumoasă terasă pentru preumblare în timpul când cântă muzica. Trei reservoare pentru a înmagazina în timpul primăverei 3 milioane litri de apă iodurată, din care două construite după sistemul cel mai nou, fiiind unica lucrare ce există de genul acesta în ţară şi neexistând nici la o baie din străinătate, cu o capacitate aşa de mare.”
Medicul şef reclamat că intră peste paciente, în control
Trei ani mai târziu, în „Voinţa naţională” se specifica: „Dintre staţiunile balneare, Govora se bucură de o reputaţie bine justificată. Posiţiunea încântătoare a locului; apele iodurate şi sulfuroase care se deservesc, cantitativ şi calitativ, mai bine ca oriunde; hotelurile şi locuinţele confortabile şi diferitele distracţiuni care se oferă vizitatorilor explică îndeajuns afluenţa mare ce domneşte în acest sezon aci”. Este anul în care aproximativ 3.000 de pacienţi aveau să vină la Băile Govora.
Tot acelaşi periodic avea să menţioneze şi obiceiul hilar al medicului şef de la acea vreme: dr. Popovici de a controla cabinetele din viul nopţii: „În zelul său de a servi pacienţii, d. Popovici îşi făcuse obiceiul de a vizita, cam prea de dimineaţă, cabinetele ocupate de doamne. Natural că asemenea deprindere a provocat nemulţumiri, dar lucrurile s-ar fi mărginit numai aici; d. Popovici, însă, a avut neşansa să încerce aceiaşi necuviinţă şi faţă de soţia unui prea cunoscut deputat din Moldova.”
Un colonel l-a salvat în ultimul moment pe medic de „indignarea pe deplin întemeiată a soţului”, dar au existat şu urmări, menţiona acelaşi periodic: „Se spune că s-ar fi adresat plângeri ministerului respectiv în contra acestui domn medic, ale cărui purtări nu corespund deloc titlului ce-l poartă.”
1902 - an în care staţiunea devine cea mai profitabilă
Potrivit rapoartelor dr. Popovici, Govora devine în 1902 cea mai profitabilă staţiune a statului, încasând 31.000 de lei numai din băile iodate şi 9.690 lei de la băile sulfuroase, în comparaţie cu Lacul Sărat: 19.929 lei – de la băi calde; 8.410 lei – de la băi reci şi Călimăneştiul cu 4.500 lei din băi, după cum se menţiona în „România economică”.
În „Adevărul”, un an mai târziu existau şi sfaturi practice: „Cum ajungi în locul băilor trebuie să consulţi medicul, pe dl. Zorileanu sau pe dl. dr. Gr. A. Ţăranu care prescrie felul băilor şi cura. Sunt trei feluri de băi: de iod, de sulf şi electrice; se mai face duş, masagiu şi inhalaţie. Sunt cabine de 3.50 b. şi piscine unde încap până la 6 persoane şi se plăteşte de persoană 1.50 bani. Anul acesta a fost numit administrator al băilor dl. Tîrgşoreanu din Ploeşti. (...) Case şi hoteluri sunt destule şi până la 1 Iulie nu vor fi prea scumpe.”
Ministrul Sturza, principesa Ghica şi pictorul Nicolae Grigorescu, printre vizitatori
Este anul în care apar noi servicii medicale, după cum avea să titreze tot „Adevărul”: „Anul acesta s-a acoperit stabilimentul cu ţiglă şi s-a pardosit peste tot cu mosaic, s-a început construcţia unei spălătorii sistematice cu aburi, s-au dres şoselele şi s-au prevăzut cu bănci pentru odihnă; pe terasă s-au adăugat la bănci grătare de lemn protectoare contra umezelii, s-a instalat aparatul de inhalaţiuni cu aburi, s-a adus încă un maseur, s-a introdus sistemul fricţiunilor întrebuinţat la Hall şi Aix-la-Chapelle. În curând, va sosi aici şi dl. prim ministru Sturdza. Dl. inginer Popescu şi d. Antonescu au părăsit localitatea după ce au ridicat planul Govorei”.
Din acelaşi periodic mai aflăm că sezonul se închidea ca în fiecare an la finele lunii august cu „ultima şi desigur cea mai animată petrecere din sezonul anului curent.”
În 1905, sezonul se deschide mai devreme, la mijlocul lunii mai datorită timpului propice, printre primii vizitatori remarcându-se „principesa Adina Ghica, d. Colonel Lăţescu, d. D. Alexandrescu, d. B. Teodorescu, d. Bălănescu, d. Heraru, d. P. Cuza şi alţii.”
În acelaşi an, dar în iulie: „D. profesor Obregia, directorul serviciului sanitar, a sosit la Govora însoţit de pictorul Nicolae Grigorescu. De la Govora cele două persoane de distincţiune s-au dus să viziteze băile Călimăneşti şi defileul Oltului, până la Câineni”, după cum aflăm din alte două ediţii ale publicaţiei „Adevărul”.
În numai două decenii, veniturile s-au mărit de 20 de ori
Cert este că numai în două decenii veniturile aveau să crească de 20 de ori, fiind trataţi până în 1904 - 22.414 de pacienţi, mai bine de un sfert vindecându-se, iar în cazul a aproximativ jumătate constatându-se ameliorări sau staţionări ale bolilor, potrivit Dr. Nicolae Zorileanu – în „Govora et ses eaux minerales”, publicat în 1908, la Nisa, în Franţa.
În 1909 se înregistrau peste 4.000 de pacienţi, iar numărul băilor se ridica la peste 77.000. „În 1889 Băile Govora produceau un venit de 7.233 lei, iar în 1908 venitul lor e de 20 de ori mai mare şi atinge cifra de 149.418 lei.”, se menţiona în ziarul „Albina”, în 1910. Este anul în care staţiunea avea să cunoască o dezvoltare fără precedent, odată cu înfiinţarea Societăţii „Govora - Călimăneşti”, o îmbinare între capitalul privat şi cel de stat.
Djuvara - iniţiatorul unui proiect de lege care avea să schimbe definitiv istoria staţiunii
Ministrul Industriilor şi Comerţului de la acea vreme, Al. Djuvara avea să fie iniţatorul unui „proiect de lege privitor la exploatarea staţiunilor balneare ale statului”. „Guvernul este autorizat să constituie societăţi pentru exploatarea staţiunilor balneare ale statului şi pentru realizarea îmbunătăţirilor necesare lor. Aceste societăţi vor fi persoane juridice. Statul poate constitui aceste societăţi pentru fiecare staţiune balneară în parte, sau pentru mai multe staţiuni împreună. Statul depune în aceste societăţi izvoarele de ape minerale, construcţiunile, instalaţiunile şi terenurile sale de la Băile Govora, Călimăneşti - Căciulata, Lacul Sărat şi Techir - Ghiol, precum şi orice alte izvoare de ape minerale i-ar mai aparţine; iar particularii vor vărsa prin subscriere publică capitalul necesar pentru buna instalare şi funcţionare a staţiunilor balneare. În ce priveşte acest capital, el a fost fixat deocamdată la 3 milioane pentru Govora, 2 milioane pentru Călimăneşti - Căciulata şi câte 1 million pentru Lacul - Sărat şi Techir-Ghiol.” menţiona „Tribuna”, în 1909.
Imobilele şi instalaţiile au fost preluate de noua societate, în a cărei sarcină revenea şi întreţinerea infrastructurii rutiere, a instalaţiilor, iluminatului şi canalizării etc. În acelaşi timp, Statul şi-a păstrat o serie de terenuri pentru a avea posibilitatea de a dezvolta infrastructura hotelieră şi medicală.
1910 este anul în care se ajunge la concluzia că stabilimentul de băi de la Govora nu mai face faţă cererii, motiv pentru care acesta va fi demolat, iar în locul său se va construi altul, în etape, acelaşi cu cel de astăzi, aflat într-o stare deplorabilă, în administrarea Societăţii Băile Govora.
Se încarcă comentariile...
