FOTO Mănăstiri clandestine lângă Parcul Naţional Buila-Vânturariţa. „Cineva a creat minunatul mediu natural ca noi să-l facem praf cu biserici în vârf de munte“

Pe hotarul cu Parcul Naţional Buila – Vânturariţa, în judeţul Vâlcea, au apărut în ultimii ani două construcţii bisericeşti, una de călugări şi cealaltă de maici. Lăcaşurile de cult au fost ridicate la Prislopel şi în Şaua Hădărău, în pădurile Obştii de Moşneni Cheia, pe teritoriul administrativ al staţiunii Băile Olăneşti.

Deşi construcţia celor două biserici/mânăstiri „din nori” a început cu mai bine cinci ani, fiind într-o zonă greu accesibilă, abia acum au ajuns în atenţia autorităţilor.

Cele două comunităţi de vieţuitori provin de la Schiturile Iezer şi Pahomie, printre cele mai renumite şi mai izolate din România. 

„Mănăstirile acestea sunt fix pe limita parcului naţional”, spun activiştii de mediu care au semnalat situaţia autorităţilor. Au depus sesizări la mai multe instituţii publice prin care vor să afle răspunsurile la o serie de întrebări, precum: cine a construit cele două mănăstiri, cum au fost dobândite terenurile unde s-au realizat cele două construcţii, ce prevederi sunt în Planul de Urbanism General al oraşului Băile Olăneşti pentru cele două zone, ce demersuri s-au făcut şi în ce stadiu se află pentru ocuparea permanentă cu construcţii a fondului forestier, ce certificate, autorizaţii şi avize de mediu şi construire au fost eliberate, sau în ce stadiu se află demersurile pentru obţinerea lor, ce controale au fost făcute de către autorităţi şi care au fost rezultatele acestora.

„Cineva a creat minunatul mediu natural care ne înconjoară exact ca să-l facem noi praf cu drumuri, biserici în vârf de munte, gloate de oameni şi motoare acolo unde în mod normal n-ar avea ce căuta. Ce dacă e lângă un parc naţional prin care trece turma să ajungă acolo? Credinţa e mai puternică şi calcă totul în picioare!”, susţin activiştii de mediu din cadrul Asociaţiei Kogayon care atrag atenţia şi asupra faptului că: „Au defrişat pentru construcţie, au realizat un drum şi construcţii noi în mijlocul pădurii, perturbă o zonă de refugiu pentru caprele negre şi creează o zonă în care prezenţa umană permanentă şi numeroasă o să strice sălbăticia, liniştea şi curăţenia locului. Şi mai e de văzut dacă s-a respectat legislaţia de mediu, din domeniul silvic, al construcţiilor, regimul proprietăţii, care ar trebui să fie respectate de către toţi”, mai spun ecologiştii.

În ceea ce priveşte perturbarea ecosistemului animalelor sălbatice se mai precizează: „Acolo sunt capre, mai sus, la Hume (în zona Mănăstirii Prislopel – n.r.), e adevărat. În zona e un urs, însă nu pare perturbat de nouă construcţie. Eu altceva am văzut: muncitorii care dorm jos, la vagon, aveau doi câini, viguroşi (genul mioritic), agresivi şi cu oamenii. Aceia, da, erau un pericol, mai ales că muncitorii nici măcar nu catadicseau să-i oprească, de legat, nici vorbă. Când i-am apostrofat, m-au ignorat. E adevărat – senzaţia era că ei nu se supun nici unei legi. În rest, ce să zic - ştiu că în curând o să fie sfiinţită, deci are acordul Patriarhiei”, aflăm din mediul online, unde problema a fost intens dezbătută.

În timp ce Mânăstirea Prislopel urmează să fie sfiinţită, cea de la Hădărău a primit binecuvântarea preoţilor în urmă cu aproximativ trei ani. Iată ce scriau la vremea respectivă pe pagina lor de socializare membrii X3M Vâlcea care au ajutat la transportarea clericilor şi credincioşilor la sfinƫirea ei. „Noul lăcaş de cult a fost ridicat pe culmea Hădărău, în Parcul Naƫional Buila-Vanturariƫa, cu mari eforturi materiale şi în special umane, tocmai datorită locaƫiei inaccesibile. Cu sprijinul unor oameni de bine din regiuni mai îndepărtate ale ƫării (Timişoara, Cluj-Napoca etc.), dorinƫa măicuƫelor şi călugărilor din zonă de a avea un loc de rugăciune nu doar a devenit realitate, ci mai mult, troiƫa gândită iniƫial este actualmente o biserică in toată regula, deşi una de dimensiuni reduse, impuse de configuraƫia terenului. Participarea a depăsit toate aşteptările, cei prezenƫi venind din mai multe regiuni ale ƫării, dar “gazdele” de la schiturile Iezer şi Pahomie au pus la dispoziƫia celor prezenƫi toate cele necesare. Numărul mare de credincioşi care au parcurs un drum relativ anevios pentru a asista la sfinƫirea unui micuƫ loc de rugăciune dintr-o zonă izolată ne-a convins că românii încă mai cred şi în altceva decât în lucrurile tangibile”, aflăm de pe reţeaua de socializare a Spark Chaser Photos.

Primarul localităţii Băile Olăneşti, Sorin Vasilache, pe al cărei teritoriu administrativ s-au construit mânăstirile, recunoaşte că nu există autorizaţii pentru cele două construcţii: „N-am ştiut nici noi de existenţa lor în munţi. Acum, toate instituţiile cunosc situaţia. Nu au autorizaţii. Cum să le dăm voie să construiască fără autorizaţie? Am aflat şi noi de existenţa lor destul de curând, în urma sesizărilor. Se vor lua măsuri”, a mai spus edilul fără să precizeze care ar fi acestea, dar a mai adăugat: „Obştea ar fi trebuit să ne sesizeze când s-a construit pe teritoriul lor. A fost acolo un acord tacit. Urmează să intre în legalitate. Probabil că de la activiştii de mediu a pornit totul. Dar este imposibil să nu fi ştiut toţi cei care gestionează terenul şi cei de la Episcopie. Se construieşte pe teritoriul tău şi tu nu zici nimic?”.

Şeful administraţiei locale ne-a mai explicat că una dintre mânăstiri, cea de călugăriţe, de la Hădărău, a fost construită la aproximativ 30 de km de Schitul Iezer, aproape de un gol alpin, la o altitudine de 1800 – 1900 de metri şi nu se poate ajunge la ea decât cu maşină de teren, pe drumul care duce spre Cantonul Cheia. Un drum dificil de munte care se străbate în aproximativ două ore.

Biserica (mânăstirea) Hădărău este mult mai sus în comparaţie cu Mânăstirea Pătrunsa, considerată până acum, „locul cel mai izolat din viaţa monahală din România”, fiind recunoscută ca „soră a Athosului românesc” – Mânăstirea Frăsinei. La Pătrunsa nu se poate ajunge decât pe picioare.

Directorul Direcţiei Silvice Vâlcea din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva – administratorul pădurilor statului, Gheorghe Mihăilescu susţine că nu s-a încălcat proprietatea cu PN Buila - Vânturariţa: „Este vorba despre comunităţi de pustnici. Terenurile pe care s-au construit bisericile aparţin Obştii de Moşneni Cheia. Mai mult ca sigur că au primit acceptul proprietarilor de teren din zona respectivă”.

„Nu sunt în parc, ci la limita cu Parcul Naţional. În zona aceasta, a Băilor Olăneşti, respectiv a localităţii Cheia, sunt nişte lăcaşuri de cult vechi: Schitul Iezer, Schitul Pahomie şi Mănăstirea Pătrunsa. Să nu uităm că acestea au apărut ca loc de refugiu din faţa cotropitorilor - tătari, turci... Boierii se ascundeau acolo, pentru că accesul era foarte dificil, îşi ascundeau comorile şi aşa mai departe. Din aceste comunităţi s-au desprins acum nişte pustnici. Este un mare sacrificiu, cred eu, să renunţi la viaţa de zi cu zi, la confort şi familie şi să te muţi în munţi. Aceştia şi-au făcut nişte adăposturi şi şi-au construit nişte mici bisericuţe”, explică directorul. 

Directorul Mihăilescu susţine că nu este corectă analogia făcută de internauţi cu etnicii care îşi construiesc locuinţe unde vor, fără să obţină nici un document ori fără ca terenul să le aparţină, în speranţa că odată ridicată construcţia nimeni nu le va mai tulbura posesia. „Nu se compară. Pentru că multe mănăstiri sunt la limita vieţuirii. Nu mai au călugări. Am fost la Sihăstria Putnei, unde am aflat că au multe schituri părăsite, pentru că nu mai vine nimeni să slujească. Viaţa într-un schit nu este deloc uşoară. Dacă ai şansa să-ţi înflorească o comunitate, las-o! Că nu o să-ţi dăuneze. Stareţul Mânăstirii Stânişoara mi-a spus că nu mai are nici un călugăr sub 45 de ani, nu mai are cine să le taie lemne, să-i ajute. Se simte reculul, pentru că lumea nu mai vine în mânăstire. Este o lume diferită. Nu poţi s-o judeci comercial, cu excepţia marilor mănăstiri, unde treburile stau cu totul altfel”, este de părere şeful silvicultorilor vâlceni.

Mânăstirea Hădărău s-a construit pe fundaţia unui vechi funicular din perioada interbelică, al italienilor care exploatau pădurea la acea vreme, când se cărau buştenii din bazinul Cheia spre Valea Lotrului şi că reacţiile în această cauză sunt exagerate: „Nu a fost plantaţie, nu s-a tăiat nimic acolo. În numele ecologiei, să nu mai fie nimic? Dacă există o cruce într-un loc este necesară o autorizaţie de construcţie?”.

„Din fotografie (cu Mănăstirea Prislopel - n.r.) pare că partea inferioară (din dreapta) a versantului a fost complet decopertată de pădure, în urmă cu ceva timp şi abia a început să se regenereze, fiind pădure foarte tânără”, atrag atenţia cei care au comentat în mediul online.

„Acolo  întotdeauna a fost gol şi o fundaţie din beton, din bolovani de râu cu ciment. Pe acea fundaţie s-a făcut troiţa. Nu s-au făcut defrişări. M-am interesat, fiind vorba despre o proprietate publică. Dar clar nu este pe teritoriul nostru, ci la hotarul cu Parcul Naţional. Nu pot să le spun să dărâme o biserică! Unii se roagă să se construiască o biserică, noi venim să o dărâmăm? Nu poţi să condamni o comunitate pentru că a acceptat să se ridice o biserică. Accesul în zonă este greoi, doar cu piciorul. Cred că au cărat cu cârca toate materialele de construcţie. Oricum vreau să ajung în zonă să văd exact despre ce este vorba”, mai spune directorul de la Romsilva.

Zona Parcului Naţional Buila - Vânturariţa este una cu o puternică încărcătură spirituală, care adăposteşte nu mai puţin de 16 aşezăminte monahale, majoritatea seculare, printre cele mai cunoscute fiind Horezu, Bistriţa, Arnota, Pătrunsa, Pahomie şi Iezer.