FOTO Povestea CAP-ului înfiinţat pentru femeile vulnerabile din Vâlcea: „Toamnă de toamnă se aruncau căruţe de legume“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O cooperativă agricolă destinată femeilor care provin din comunităţi vulnerabile a luat naştere în comuna Mihăeşti, judeţul Vâlcea, în urma unui proiect finanţat de Fundaţia Stop Hunger prin Sodexo România şi implementat de World Vision în parteneriat cu administraţia locală. Inaugurarea a avut loc săptămâna trecută, iar deschiderea oficială a avut loc ieri, 15 octombrie.

GALERIE FOTO

Proiectul din comuna Mihăeşti - Vâlcea a plecat de la existenţa unei probleme şi în acelaşi timp a unei necesităţi, într-o localitate în care activează Fundaţia World Vision: „Într-una din comunele partenere ne-am dat seama că, pe sectorul de dezvoltare economic, este nevoie de ceva în plus pentru persoanele care-şi vând legumele în piaţă, mai ales că ce nu reuşesc să vândă - aruncă. Căruţe întregi cu legume se aruncau toamnă de toamnă”, explică managerul de proiect Denisa Pomană, de la World Vision Vâlcea.

Ideea s-a născut în urmă cu doi ani când reprezentanţii filialei vâlcene s-au decis să vină cu o soluţie. Cooperativa din Mihăeşti, parte a programului „Empowering Women”, dezvoltat ca un parteneriat până în 2020, între Stop Hunger, Sodexo România şi World Vision, a fost lansată în 2017. 

Proiect pentru independenţa financiară a femeilor sărace de la sat

Scopul urmărit este de a veni în ajutorul unor femei vulnerabile: şomere sau care nu mai lucrează cu contract de muncă de cel puţin şase luni de zile, mame singure cu mai mult de trei copii, femei care se ocupă doar de agricultură şi de creşterea copiilor, care beneficiază de venitul minim garantat, fără a se face discriminare în funcţie de etnie, declarată sau nu, cum se întâmplă la Mihăeşti. Soluţia propusă a vizat educaţia economică şi antreprenorială, care le poate oferi femeilor din comunităţile vulnerabile o modalitate de a contribui la bugetul familiei.

Programul în sine urmăreşte de fapt dezvoltarea a două cooperative agricole, în două localităţi: Mihăeşti – Vâlcea şi Predeşti – Dolj, prin care să se asigure femeilor beneficiare ale acestui proiect pilot un venit economic constant şi şansa unei independenţe financiare.

Vâlcea

Abia deschisă, cooperativa din Vâlcea are deja comenzi sub brandul „Dar de gospodar” 

Cooperativa din Vâlcea deşi a fost inaugurată cu mare fast săptămâna trecută, s-a deschis oficial de ieri, 15 octombrie, de Ziua Internaţională a femeilor din mediul rural. Şapte femei - membre fondatoare - vor lucra împreună pentru a procesa şi comercializa produse alimentare, sub brandul „Dar de gospodar”, în cadrul CAP-ului din Mihăeşti. 

Deocamdată, cooperativa are doar un angajat, urmând ca în perioada imediat următoare să mai fie cooptate încă trei ziliere din membrele fondatoare, pentru a putea onora comenzile deja primite. Unele au venit din partea angajaţilor Sodexo şi constă în conserve de toamnă: zacuscă de vinete, murături asortate, ardei picant şi dulce, reprezentând o parte din produsele care se vor prelucra la Mihăeşti după reţete tradiţionale, pe lângă achiziţionarea şi comercializarea de legume proaspete.

Angajaţii unei multinaţionale, primii clienţi 

Comenzile au apărut după vizita din cursul lunii trecute, din 20 septembrie, a finanţatorilor care şi-au serbat ziua companiei la Mihăeşti, pentru a vedea în ce stadiu se află proiectul. 200 de persoane au venit cu acea ocazie să vadă cooperativa şi să servească prânzul în comunitate. Bucatele servite s-au bucurat de mare succes.

Şi n-a fost pentru prima dată când femeile din Mihăeşti şi-au demonstrat iscusinţa în prepararea unor bucate. În aprilie, au fost invitate să prezinte o parte din produsele pe care vor să le comercializeze, în cadrul Novo Park din Bucureşti. Plăcinta de mere, după o reţetă - melanj între aluatul franţuzesc şi mărul ras cu scorţişoară pus la macerat, s-a vândut ca pâinea caldă. De altfel, plăcintele cu legume şi fructe vor fi un alt produs din oferta Cooperativei Agricole din Mihăeşti.

Vâlcea Produse ale CAP Mihăeşti Dar de gospodar Foto Adevărul

„Ce va fi foarte bun, calitatea întâi, se va stoca, pentru a putea fi vândut cât mai târziu”

Revenind la scopul proiectului, am mai reţinut de la iniţiatori că ce nu se va vinde se va stoca, iar cooperativa va ieşi pe piaţă când „preţurile cresc din nou”. „Ce se perimează se va conserva, ce va fi foarte bun, calitatea întâi, se va stoca, pentru a putea fi vândut cât mai târziu, în toamnă şi iarnă, toate produsele fiind indigene”, a mai precizat managerul de proiect.

Practic, legumele vor fi achiziţionate de la localnici, care vor reprezenta la rândul lor o piaţă de desfacere, alături de Piaţa Centrală din Râmnicu Vâlcea şi spaţiul dedicat în online. În funcţie de cereri, oferta se va extinde. În ceea ce priveşte preţul cu care sunt achiziţionate legumele, Denisa Pomană este de părere că în acest an producătorii din ţară nu au mai avut motive să-şi arunce marfa în loc s-o vândă. „În Predeşti, în judeţul Dolj, avem un solar de 2000 de mp unde în acest an s-au pus 4.000 de fire de roşii. Acolo nu se face şi conservare. Şi totul s-a vândut rapid către en-gros, lanţul HoReCa, firme de eveniment etc. Dacă anul trecut, preţul abia a ajuns la 0,30 – 0,40 lei/kg, anul acesta nu au plecat roşii din solar sub preţul de 1,5 – 2 lei/kg.”

Vânzare direct din gospodăriile producătorilor locali

„Nu ne propunem să culegem din grădini, să aducem marfa proaspătă la sediul cooperativei. Dacă avem comanda pentru ora 7:00, da. Dar, dacă avem produse în stoc ne propunem contracte prin cooperativă şi discuţii directe pe grupul de producători. Adică producătorul ştie că trebuie să vândă către anumiţi clienţi şi se merge direct la acesta în gospodărie. Nu ne dorim foarte mult să stocăm, pentru că, cu cât mişti marfa mai puţin, cu atât ajunge mai proaspătă şi mai intactă la client”, a mai precizat managerul de proiect.

La Mihăeşti se va merge pe ideea de conserve sterilizate, alături de legume proasptele. „Dorim cât mai puţin adaos de ulei, oţet, pe cât posibil, clientul să-şi pună singur. Se merge pe ideea că astăzi mare parte din oameni doreşte să consume produse cât mai naturale, mai proaspete”, a mai lămurit Denisa Pomană despre strategia urmărită de cooperativa din Mihăeşti.

CAP-ul din spaţiul unei foste grădiniţe

Între timp, se aşteaptă aprobarea Direcţiei Sanitar Veterinar a Alimentelor, pentru a se putea găti în spaţiul alocat din clădirea pusă la dispoziţie de Primăria Mihăeşti, care a aparţinut unei foste grădiniţe. S-a mai obţinut o finanţare şi pentru amenajarea unei camere frigorifice. Cooperativa are în dotare şi un spaţiu pentru depozitarea legumelor şi conservelor.

Vâlcea Sediul CAP Mihăeşti pentru femeile vulnerabile Foto Adevărul

Zona de bucătărie a fost dotată doar cu echipament din inox. „Să nu vă imaginaţi că veţi găsi cine ştie ce roboţi sau alte ustensile, pentru că toată produsele vor fi realizate manual, ca în bucătăria oricărei gospodine, dar cu repectarea normelor impuse de legislaţie. Nu este permis decât gătitul în inox şi tot ce folosesc trebuie să fie din acest material, cu excepţia tocătoarelor care sunt din plastic”, ne-a mai explicat Denisa Pomană.

45.000 de euro - costuri directe

Pentru derularea proiectului, fiecare cooperativă a primit câte 45.000 de euro de la finanţatori: Stop Hunger şi Sodexo, pe lângă costurile indirecte care au vizat finanţarea unor cursuri de formare - lucrători în alimentaţia publică şi igienă, ca să se poată lucra în bucătărie. 

Şi ca să înţeleagă dimensiunea activităţii pe care o vor desfăşura, beneficiarele au avut parte şi de schimburi de experienţă, în alte judeţe, cu cooperative deja funcţionale şi deschidere către cei interesaţi de domeniu: la Lunca Someşului Mic în Cluj, dar şi la „Bunătăţuri româneşti” din Alba unde au văzut în ce constă procesarea. 

Femeile din mediul rural implicate în proiect au participat, de asemenea, la mai multe sesiuni de informare despre asociere şi asociativitate, despre avantajele şi dezavantajele cooperativelor, cursuri de antreprenoriat, informări pe educaţie financiară.

Planuri de viitor: promovarea unei reţete - brand alături de cărnurile AVI - GIS

„Ne mai propunem, ambiţios, să promovăm un produs pe care să-l transformăm în brand împreună cu un alt producător tradiţional din Mihăeşti, Avi – Gis. Am ajuns la concluzia că pe lângă produsele din carne, cel mai bine s-ar mula o reţetă de ardei copţi, fără oţet sau alţi conservanţi, doar sterilizaţi. Încă mai căutăm cea mai bună reţetă prin sat, ca să putem să o omologăm – gen ardei sau salată de ardei de Mihăeşti”, a mai dezvăluit Denisa Pomană din planurile de viitor ale cooperativei.

Comenzile vor fi onorate în funcţie de cantitate, deocamdată, prin intermediul firmelor de curierat şi, în timp, personal, după ce cooperativa va fi dotată cu o maşină, ori prin ridicare direct de la sursă. 

Pariul cu cei 45 de producători locali

Cooperativa din Mihăeşti ar putea fi un câştig pentru toţi cei 45 de producători locali. „Sper ca timpul să dovedească că am avut dreptate cu toţii. Altfel ne întoarcem sută la sută la intermediari sau la marfă falsă”, a mai spus managerul Denisa Pomană menţionând un aspect cu care s-a confruntat personal în cadrul târgurilor organizate cu prilejul Zilelor Recoltei când, achiziţionând mai multe produse conservate, a descoperit cu stupoare că sub eticheta comerciantului se afla o alta, a unei firme, semn că la finalizarea stocului s-au făcut achiziţii din comerţ, care au fost prezentate fals ca fiind tradiţionale. 

Mihăeşti este o comună din Vâlcea preponderent legumicolă: „Mai bine vă spun ce legume nu se fac aici. Nu se face prea mult cartof, iar singurul care se face e cel alb, dar nu în cantităţi demne de menţionat. În rest, se face orice, de la rădăcinoase de toate felurile, până la foioase, păstăi etc.” De altfel, vara, în Piaţa Centrală din Râmnicu Vâlcea, mai bine de trei sferturi din producători sunt din Mihăeşti.

Finanţatorul Stop Hanger mai are un proiect asemănător celui din Vâlcea şi Dolj doar în Franţa. Şi-a dorit şi pentru România un model similar. „În cazul în care funcţionează, continuă. Nu funcţionează, căutăm altă zonă”, ne-a mai precizat managerul de proiect Denisa Pomană, de la World Vision, filiala Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite