FOTO Povestea de succes a Cătălinei Jugrăvescu, olimpica la geografie care a ajuns să lucreze într-o bancă din Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălina Jugrăvescu a plecat în Anglia în 2011. Foto din arhiva personală.
Cătălina Jugrăvescu a plecat în Anglia în 2011. Foto din arhiva personală.

În urmă cu trei ani, Cătălina Jugrăvescu, elevă în acel moment la Colegiul Naţional “Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, reuşea să obţină medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Geografie din Taiwan. Astăzi, Cătălina este studentă în anul III la University College London (UCL) din Marea Britanie şi se poate lăuda cu faptul că a lucrat ca analist bancar la JP Morgan.

În 2008 şi 2009, Cătălina a obţinut medalii de argint la Olimpiadele Internaţionale de Geografie din Tunisia şi Polonia. Un an mai târziu, cu ajutorul profesorului Liviu Tudor, tânăra a reuşit să obţină medalia de aur în Taiwan.

Cătălina Jugrăvescu se numără printre elevii străluciţi ai României care au ales să plece într-o altă ţară. Conştientă că şansele de a reuşi în viaţă vor fi mai mari dacă merge la o facultate din străinătate, fosta olimpică internaţională a ajuns să studieze economie la UCL, în Marea Britanie. 

“Să fiu studentă la UCL este o experienţă minunată pentru mine pentru că îmi oferă şansa să aprofundez numeroase aspecte de economie, atât analitic, cât şi matematic. De asemenea, am ocazia să cunosc numeroşi angajatori din industria financiară şi să evaluez oportunităţile pe care le am în UK pentru o viitoare carieră. În vara aceasta am lucrat la JP Morgan, în Departamentul Finanţe, unde am putut să pun în practică informaţiile acumulate la facultate şi să descopăr o parte din modul de operare al unei bănci de investiţii. Aici m-am ocupat de analiza rezultatelor financiare din perspectiva cost-profit pentru diferite produse bancare”, povesteşte Cătălina.

După mai bine de doi ani de când a plecat din România, tânăra crede că a făcut cea mai bună alegere pentru viitorul şi cariera ei. Peste 10 ani, Cătălina se vede lucrând tot în Marea Britanie.

“Nu am regretat niciodată că am plecat din România. Experienţa din UK mi-a adus un bagaj mare de cunoştinţe din multe puncte de vedere academic şi cultural. Peste 10 ani, mă văd tot în UK, iar întoarcerea mea în România depinde doar de oportunităţile oferite în ţară”, spune tânăra.

Întrebată ce sfat le-ar da tinerilor din România, Cătălina declară cu multă modestie că nu este în măsură să le facă altora recomandări. Aceasta îi îndeamnă însă pe elevii români să-şi depăşească limitele.

 “Nu sunt cea mai bună persoană pentru a oferi sfaturi pentru că şi eu mai am multe de învăţat. Tot ce pot să le spun tuturor tinerilor este sa-şi exploreze oportunităţile atât din cadrul şcolii, dar şi din afară, prin activităţi cât mai diversificate. În modul aceasta au şanse mult mai mari să-şi descopere pasiunile şi să se concentreze pe împlinirea planurilor de viitor”, mai spune Cătălina.

Laurenţiu Ploscaru, dublu medaliat cu aur la Balcaniada de Matematică

După plecarea Cătălinei Jugrăvescu, un alt tânăr care învaţă la C.N. “Alexandru Lahovari”, obţine premii peste hotare. Este vorba despre Laurenţiu Ploscaru, elevul care a câştigat în 2013, pentru al doilea an consecutiv, medalia de aur la Balcaniada de Matematică pentru juniori. 

Elevul Vâlcean nu a avut vacanţă în acest an. La sfârşitul lunii iulie, Laurenţiu s-a deplasat în Rusia, la Olimpiada Internaţională de Matematică, Fizică şi Chimie „Tuymaada”, unde a câştigat medalia de aur. La scurt timp, acesta a început pregătirea pentru următoarele competiţii. 

“Am fost într-o tabără de pregătire în Statele Unite unde, timp de trei săptămâni, am urmat unele dintre cele mai grele cursuri. În următoarea perioadă am concursuri de tip baraj pentru calificarea la concursul internaţional Romanian Master in Mathematics care se desfăşoară în februarie. În aprilie şi mai 2014 vor fi patru sau cinci teste de selecţie pentru Balcaniadă”, spune olimpicul vâlcean.

Laurenţiu speră că, după terminarea liceului, va  fi admis la o universitate din America. 

“O să termin liceul aici, în Râmnicu Vâlcea apoi vreau să merg la o universitate din Statele Unite, nu vreau în Anglia pentru că, acolo taxa de şcolarizare e foarte mare. Deocamdată nu mi s-a făcut nicio ofertă de a studia în afara ţării pentru că sunt prea mic, sunt abia în clasa a X-a, dar sper că voi primi şi astfel de propuneri. În clasa a VIII-a mi s-a propus să merg la Liceu Internaţional de Matematică din Bucureşti. Peste 10 ani, voi face cu siguranţă ceva care are legătură cum matematica sau fizica”, afirmă Laurenţiu.

Laurenţiu Ploscaru a câştigat până în prezent peste 150 de premii la concursuri locale, naţionale şi internaţionale de matematică, fizică şi chimie.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite