FOTO De unde s-a inspirat Eminescu pentru a descrie bătălia de la Rovine în Scrisoarea a III-a. Teoria lansată în premieră de un istoric român
0
Un istoric din Râmnicu Vâlcea are o teorie privind sursa de inspiraţie a lui Mihai Eminescu pentru descrierea „Bătăliei de la Rovine” în Scrisoarea a III-a. Prof. dr. Dumitru Lazăr menţionează în acest sens prima istorie universală în limba română, scrisă în secolul al XVIII-lea într-o mănăstire vâlceană.
Un istoric vâlcean, fost director al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” (BJAI) din Vâlcea, are o teorie bazată pe dovezi, legată de sursa de inspiraţie a «Bătăliei de la Rovine» descrisă în Scrisoarea a III-a, cea mai cunoscută dintre epistolele eminescene..
Prof. dr. Dumitru Lazăr susţine că Mihai Eminescu, mare iubitor de scripturi româneşti vechi, a dat peste o parte din opera lui Mihail Moxa, fără să ştie cine este autorul acesteia. Se întâmpla cu aproximativ un secol înainte de a se afla originea lucrării. Mare căutător şi cercetător de manuscrise vechi, Eminescu a intrat în posesia lucrării care s-a dovedit a fi ulterior chiar cel de-al treilea manuscris al «Cronicii Universale» a lui Mihail Moxa, în perioada în care era director la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi, în 1874.
Cel mai vechi cronograf în limba română a fost scris de Mihail Moxa în timp ce era călugăr sub numele de Mihail la Mănăstirea Bistriţa - Vâlcea, în 1620 şi a rămas aici mai bine de două secole până a ajuns la un profesor rus. Ulterior, originalul a intrat în patrimoniul unui muzeu din Moscova.
Cel mai vechi cronograf scris în limba română se vinde astăzi pe site-urile de anunţuri cu sume cuprinse între 45 şi 60 de lei
Mihai Eminescu a achiziţionat lucrarea împreună cu alte manuscrise vechi. „Din păcate, istoria literaturii nu-l consemnează pe Eminescu drept descoperitor al celui de-al treilea exemplar al Cronicii lui Moxa, întrucât, în 1878, când apărea în volumul lui Haşdeu, poetul nu mai era director al BCU Iaşi, ca să completeze fişa manuscrisului lui Moxa, pe care-l consemnase în inventarul Bibliotecii cu «autor: necunoscut»”, a explicat profesorul vâlcean într-o revistă de informaţie şi cultură a BJAI - „Casa cărţii vâlcene” - motivul pentru care consideră domnia sa că nu s-a făcut legătura între manuscrisul lui Moxa şi Eminescu.
Tot de la specialistul vâlcean aflăm şi cum de nu şi-a dat seama Eminescu ce comoară descoperise şi cine este considerat descoperitorul oficial al manuscrisului în cauză. „Mihai Eminescu nu-l putea identifica, întrucât manuscrisul acesta, ca şi cel din 1620 şi cel de la Craiova, nu avea foaia de titlu, iar lucrarea «Cuvente den bătrâni» a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu - în care publicase şi «Cronica lui Moxa» - nu apăruse încă.”
Prin urmare, „meritul lui Schroeder este acela de a fi readus în actualitate şi de a fi recunoscut şi numit cel de-al treilea manuscris al «Cronicii universale a lui Moxa»”. Profesorul Klaus - Henning Schroeder de la Universitatea din Berlin a descoperit a doua copie a celui mai vechi cronograf în limba română, în 1971. Copia este una şi aceeaşi cu cea de la biblioteca din Iaşi. Prima copie a descoperit-o istoricul C.S. Nicolăescu - Plopşor în 1943, fiind păstrată la Muzeul Olteniei din Craiova.
Eminescu a aflat cine este autorul mult mai târziu, mai susţine istoricul vâlcean: „Ulterior, Eminescu a recenzat cartea lui Hasdeu, cu care prilej a cunoscut şi «Cronica universală» a călugărului bistriţean, pe care, aşa cum am spus, a folosit-o în tabloul al treilea din partea întâi a Scrisorii III, publicată la 1 mai 1881, în "Convorbiri literare", ca sursă pentru nemurirea luptei de la Rovine, din 17 mai 1395, dintre românii lui Mircea cel Bătrân şi turcii lui Baiazid”.
Specialistul oferă şi dovada pe baza căreia a ajuns la această teorie: „Eminescu a extras din capitolul 97 al Cronicii lui Moxa, «Împărăţia lui Manoil Paleolog», imaginea bătăliei victorioase a lui Mircea împotriva lui Baiazid: “Şi fu războiu mare, câtu se întunecă de nu să vedea văzduhul de mulţimea săgeatelor, şi mai pierdu Baiazit oastea lui cu totul, iară paşii şi voevozii pieriră toţi”. Pasajul se regăseşte la pagina 211, din «Cronica universală» a lui Mihail Moxa, o ediţie îngrijită, însoţită de izvoare, studiu introductiv, note şi indici de G. Mihăilă, apărută la Editura Minerva din Bucureşti, în 1989.
Manuscris al poeziilor lui Mihai Eminescu de la Biblioteca Academiei Române
Şi nu este singura dovadă prezentată de prof. dr. Dumitru Lazăr care aminteşte şi de pasajul referitor la campania în Bulgaria, de la Nicopole, condusă de Sigismund de Luxemburg, în 1396, la care a luat parte şi “Mircea voevod cu românii ”, aşa cum preciza şi Mihail Moxa: „Deci mergea craiu pre uscat în jos, pre Dunăre, cu hvală (fală, n.n.) mare şi cu oşti tocmite, împlătoşaţi, poleiţi şi scripiia (sclipea; n.n.), de-ţ părea că răsare soarele”, paragraf extras din aceeaşi sursă, de la pagina 213.
Pe baza celor de mai de sus, istoricul vâlcean a concluzionat: „Din aceste imagini, s-a născut cel mai frumos tablou al gloriei româneşti din poemul Scrisoarea III : „Şi abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium! / Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,/ Iar sub poala lui cea verde mii de capete pletoase,/ Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;/.../ Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt,/ Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,/ Orizontu-ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni/ Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie.../ Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie /.../. Peste un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată / Acea grindin-oţelită înspre Dunăre o mână,/ Iar în urma ei se-ntinde falnic armia română”.
În susţinerea ipotezei sale, istoricul menţionează şi articolul consacrat lui Mihai Eminescu, în 1955, de academicianul Alexandru Elian care, în perioada respectivă era bibliotecar în cadrul Secţiei Manuscrise a Bibliotecii Academiei Românie, şi afirma că „este, evident, un fragment de cronograf românesc”.
„Manuscrisul din Iaşi, păstrat şi în prezent în locul unde a fost achiziţionat de Mihai Eminescu: BCU Iaşi, la III 20, cuprinde trei texte diferite: mai întâi, "Esopia", urmată "de la fila 42 r până la 68 v" (pp. 71-124), de Cronograful lui Moxa, după care "începe alt text, scris de altă mână. Volumul cuprinde, la sfârşit, numai pagini goale", mai precizează prof. dr. Dumitru Lazăr în susţinerea teoriei sale.
Prof. dr. Dumitru Lazăr, foto stânga.
În plus, specialistul vâlcean aminteşte: „Cu câteva mici diferenţe, manuscrisul de la Iaşi corespunde textual cu cel de la 1640 şi, cu atât mai mult, cu cel publicat de Nicolăescu - Plopşor, având aceleaşi particularităţi. Textul manuscrisului ieşean, pe care-l vom numi, deopotrivă, "al lui Eminescu", e copiat "în anul 1728", aşa încât manuscrisul lui Moxa de la 1620 este cu circa o sută de ani mai vechi decât manuscrisele descoperite la Craiova (datat, după cum am văzut, între 1914 - 1925) şi Iaşi. Existenţa celor două copii, alături de original (probabil, autograf), ne dovedeşte că opera cronicarului vâlcean a circulat şi s-a răspândit nu doar în Muntenia, ci şi în Moldova”.
Se încarcă comentariile...
