FOTO Scriitori celebri care şi-au realizat capodoperele orbi sau aproape orbi
0De la Aristotel la Austen modul în care vedem lumea este modelat de scrierile marilor autori. Ceea ce pare greu de crezut este că unele dintre capodopere au fost create de scriitori orbi sau aproape orbi.
Este uşor să asociem scrisul cu actul vizual de a pune peniţa pe hârtie, însă, de-a lungul istoriei, unii dintre cei mai importanţi oameni din punct de vedere cultural au fost orbi sau au avut o vedere extrem de slabă.
Dacă ar exista un lucru pe care un scriitor s-ar teme să-l piardă, cu siguranţă ar fi vorba despre vedere. Cum ar putea să continue să lucreze după ce şi-a pierdut acest simţ, fără să poată să vadă alunecarea pixului sau mişcarea literelor pe ecran? Citirea ar deveni şi ea o luptă, forţându-l pe autor să depindă de cărţi citite cu voce tare sau să înveţe un sistem tactil de scriere precum Braille. Pentru unii autori legendari, precum James Joyce, pierderea vederii a reprezentat un obstacol teribil, în timp ce pentru alţii o mare schimbare, care a devenit în cele din urmă parte integrantă a operei şi creativităţii lor.
Numărul scriitorilor care au suferit din cauza unor probleme oculare extrem de grave este mai mare decât să crede, pe listă fiind o serie de nume sonore, precum Homer sau John Milton. Ne-a inspirat în alegerea acestui subiect un serial al celor de la BBC pe tema „Scriitorilor orbi”.
Sue Townsend, creatoarea personajului Adrian Mole, a orbit din cauza diabetului
Sue Townsend (1946-2014), spre exemplu, a devenit celebră datorită personajului „Adrian Mole” din cele nouă cărţi care au luat forma jurnalelor personajului său, scrise în perioada 1982 - 2009, şi care s-au vândut în peste 10 milioane de exemplare.
Ultimele trei romane au fost scrise pe când Townsend deja îşi pierduse vederea. Lucru pe care îl acceptase, având în vedere că suferea de diabet şi îi ştia consecinţele. Iar trăirile sale le vom regăsi la unul dintre personaje - cel mai bun prieten al lui Adrian Mole, Nigel, care la rândul său îşi pierde vederea. Cu toate acestea, a continuat să scrie, folosindu-se atât de un înregistrator vocal, cât şi de o voce-text.
Întrebată de „The Guardian” cum e cu orbirea ei totală, Sue a răspuns „Este foarte interesant. Încerc să descopăr cum să o transform într-un avantaj.”
Sacks Oliver - „Poetul laureat al medicinei moderne”, a orbit din cauza unei tumori
Scriitorul şi neurologul britanic dr. Oliver Sacks (1933-2015), cunoscut pentru colecţiile sale de istorii de caz, extrem de bine vândute, cum ar fi „The Man Who Mistook His Wife for a Hat”, sau „Omul care şi-a înşelat soţia pentru o pălărie”, s-a arătat extrem de deschis pe tema pierderii vederii sale. Nu numai că a scris despre propria orbire, ca urmare a unei tumori, dar a explorat o serie de studii de caz în cartea sa din 2005, „Mind’s Eye” - „Ochii minţii”.
Sacks a fost descris drept „poetul laureat al medicinei contemporane” de către cei de la „New York Times”, iar lucrările sale au fost ecranizate de mai multe ori, incluzând filmul „Awakenings”, nominalizat la Oscar, în care au jucat Robert De Niro şi Robin Williams.
James Thurber a fost propulsat de orbirea suferită în copilărie
Dacă până acum am pomenit despre scriitori care au orbit în timp, în cazul umoristului James Thurber orbirea a fost cea care l-a propulsat.
James Thurber (1894-1961) a orbit în copilărie când fratele său l-a rănit în ochi cu o săgeată în timp ce recreau legenda lui William Tell. Neavând acces la sport şi alte activităţi în copilărie, a dezvoltat o minte creatoare, obişnuind să-şi exprime gândurile prin scris.
Povestea „The Secret Life of Walter Mitty” - „Viaţa secretă a lui Walter Mitty” a fost adaptată de două ori pentru film. Spunea Thurber: „Regatul orbirii parţiale este un pic precum Oz, puţin precum Wonderland… La orice lucru v-aţi putea gândi şi la multe altele pe care nu vi le-aţi imagina niciodată, toate se pot întâmpla acolo.”
Într-o astfel de lume, descrisă în „Amiral la cârmă” (1936), obiectele obişnuite „se estompează în fantezie”, întrucât Thurber, fără ochelarii lui, are parte de privelişti remarcabile. La vremea respectivă, s-a bănuit că de fapt suferă de sindromul Charles Bonnet, care se manifestă prin halucinaţii complexe vizuale cauzate de de pierderea vederii. Persoanele afectate încep să perceapă lucruri neadevărate, de la simple linii până la imagini detaliate ale unor persoane sau clădiri.
Alice Walker, rămasă fără un ochi tot în copilărie, a câştigat un Pulitzer
Scriitoarea americană Alice Walker, născută în 1944, a câştigat premiul Pulitzer în 1983 pentru romanul său iconic „The Color Purple” - „Culoarea purpurie”. Romanul a fost ecranizat de regizorul Stephen Spielberg, având-o în rolul principal pe Whoopi Goldberg.
Walker a orbit de un ochi pe când era copil, când a fost împuşcată cu un pistol de fratele ei. A scris despre această experienţă în eseul „Beauty: When the Other Dance is the Self”, care se concentrează pe modul în care acest lucru i-a afectat viaţa. Walker este, de asemenea, o feministă influentă care a inventat termenul „womanist” pentru a descrie „feministele negre şi feministele de culoare”, în 1983.
Alice Walker face parte dintre cei mai renumiţi scriitori afro-americani.
Jorges Luis Borges, unul dintre cei mai importanţi scriitori, nominalizat la premiul Nobel
La fel ca în cazul lui John Milton ori James Joyce, Borges dovedeşte că orbirea nu este un lucru ieşit din comun în rândul celor mai vizionari dintre scriitori. Problemele oculare în cazul lui Joyce au venit la pachet cu ulcere atroce, dureri de cap paralizante şi încăpăţânarea tipică a irlandezului, toate la un loc făcându-l pe acesta să se simtă blocat din cauza orbirii. În comparaţie cu Homer, Milton şi Bruges, dificultatea creativă la Joyce pare mai degrabă o anomalie.
În schimb, în cazul poetului, nuvelistului şi criticului literar Jorge Luis Borges (1899-1986) pierderea vederii oferă mai degrabă o serie de informaţii legate de opera sa. Se spune chiar că aceasta l-ar fi eliberat pe scriitor de timiditatea sa. După ce s-a consacrat, Borges şi-a poreclit orbirea progresivă - o „cădere lentă a nopţii” şi spunea despre sine că este un „modest orb”.
A orbit din cauza unei tulburări oculare genetice. Borges a fost îngrijit de mama sa, care a trăit mai bine de 90 de ani şi a apelat la prelegeri şi predare atunci când actul fizic al scrisului a devenit imposibil.
În eseul său „Orbirea”, Borges a vorbit despre handicapul său şi despre rolul deficienţei de vedere în literatură. A recunoscut şi că una dintre cele mai mândre realizări ale sale a fost să fie directorul Bibliotecii Naţionale din Argentina. A vorbit şi despre ironia de a fi om de litere şi de a-şi pierde vederea.
Ulterior, a amintit că au mai existat alţi doi directori ai bibliotecii care au fost orbi: Paul Groussac şi José Mármol. Citându-l pe Homer, Borges a fost de acord cu Wilde că există ceva armonios între scriere şi orbire. El a concluzionat spunând că: „Orbirea nu a fost pentru mine o nenorocire totală, nu trebuie văzută într-un mod patetic. Ar trebui privită ca un mod de viaţă: unul dintre stilurile de viaţă.”
Poate de aceea, dar şi din cauza muncii sale imense, s-a susţinut chiar că Borges s-a eliberat datorită orbirii. În poemul său din 1985, scria ceva de genul: „La sfârşitul anilor mei sunt înconjurat / de o ceaţă persistentă, luminoasă, fină / ceea ce reduce toate lucrurile la un singur lucru / fără formă şi culoare”.
Borges a fost descris ca fiind unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX, influenţând la rândul său alţi scriitori proeminenţi, precum William Gibson şi J. M. Coetzee. Coetzee a spus că „[Borges], mai mult decât oricine, a renovat limbajul ficţiunii”.
Se încarcă comentariile...
