FOTO Servitorii din Anglia victoriană, de la dormitul în dulap la traiul sub scări. De ce au preferat femeile munca în fabrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Condiţiile în care trăiau servitorii în epoca victoriană Foto victorian-era.org
Condiţiile în care trăiau servitorii în epoca victoriană Foto victorian-era.org

Servitorii însemnau în trecut, ca şi astăzi, mai mult decât ajutor şi confort – reprezentau un indicator vital al statutului social. Am luat ca punct de reper Anglia în epoca victoriană, pentru că în acea perioadă demografia a cunoscut un boom istoric, iar revoluţiile agricole şi industriale au marcat taiectoria ţării şi a locuitorilor ei.

GALERIE FOTO

Servitorii au avut un rol esenţial în funcţionarea caselor din clasa superioară şi de mijloc, din perioada victoriană. Numărul de angajaţi reprezenta un simbol al statutului şi un semn de viaţă luxoasă.

Majoritatea caselor, inclusiv cele din clasa de mijloc, aveau servitori care făceau parte integrantă din gospodărie. Ei se ocupau spălarea hainelor, spălarea veselei şi prepararea meselor şi uneori chiar şi de îngrijirea copiilor. În timpul epocii victoriene, servitorii puteau locui împreună cu familia la care lucrau, care le oferea hrană şi cazare în schimb.

Slujitorii erau angajaţi chiar şi de către cei care nu-şi permiteau să aibă o armată de servitori. Mulţi apreciau această slujbă datorită securităţii locului de muncă pe care munca industrială nu o oferea. 

Fiecare avea propriile îndatoriri şi purta câte o uniformă.

La început, dormeau în bucătărie sau dulapuri

În primii ani ai secolului al XVIII-lea, slujitorii dormeau în bucătărie sau uneori în dulapuri. Dar, odată cu trecerea timpului, au început să fie cazaţi în cămăruţe mici, reci şi insuficient luminate, mobilate sărăcăcios cu un pat, un scaun, şi o masă din lemn.

La început, de sărbători, servitorii lucrau, iar ca să obţină o vacanţă aveau nevoie de consimţământul stăpânilor. În mare parte, în epoca victoriană la mare căutare erau fetele cu vârste între 8 şi 13 ani. 

În jurul anului 1880, slujitorii au început să primească liber duminica, jumătate de zi, uneori şi o zi întreagă, într-o lună. Lucrurile au început să se schimbe în anii 1900, când a apărut moda de a se da servitorilor o pauză seara, iar ulterior o întreagă zi liberă pe săptămână.

În fruntea ierarhiei: menajera şi supraveghetorul

Exista o ierarhie în rândul servitorilor, în funcţie de munca prestată. Menajera era cunoscută drept „doamna,” chiar dacă era necăsătorită. Ea se afla în vârful ierarhiei slujnicelor şi era responsabilă de întreţinerea casei, dar tot ea dădea ordine celorlalte servitoare. Era esenţial să aibă cunoştinţe avansate faţă de restul servitorilor, pentru că se ocupa de cheltuielile pentru întreţinerea întregii gospodării. Practic, ea ţinea contabilitatea, notând toate cheltuielile. 

„Fata în casă” era următoare în funcţie, direct sub menajeră, şi avea diverse funcţii: de la cameristă, la servitoare în bucătărie, de la întreţinere, la persoana responsabilă cu spălatul rufelor sau pur şi simplu răspundea de salon etc.

Munca făcută de aceste servitoare era îngrozitoare, unele spălau pardoseala, măturau şi băteau covoarele, umpleau lămpi cu ulei, şi făceau asta zi de zi, pe lângă multe alte îndatoriri.

Cea care devenea servitoarea personală a doamnei se considera că ocupă o poziţie mai onorată, deoarece era de aşteptat să fie educată, să aibă abilităţi excepţionale de croitoreasă şi să fie cinstită. Ea o ajuta pe stăpână să se îmbrace şi să se dezbrace, să-şi aranjeze părul etc. De obicei, cea care deţinea această funcţie era frumuşică şi de obicei franţuzoaică. 

Printre servitori întâlneai: administratorul moşiei, supraveghetorul casei. majordomul, menajera, bucătăreasă, ajutoarele de bucătar, lacheul, valetul, camerista, grădinarul, spălătoreasa, guvernanta, grăjdarul etc.. 

Lacheii angajaţi în funcţie de înălţime

În cazul familiilor care nu erau bogate, slujitorii erau responsabili cu îndeplinirea tuturor activităţilor  casnice de la curăţenie, la spălarea şi îngrijirea copiilor. Femeile care aveau slujbe, aveau voie să se odihnească în timpul sarcinii, lucru care sporea şansele de supravieţuire după naştere.

Cameristele erau responsabile pentru aproape orice activitate: de la aprinderea şi întreţinerea focului, la schimbarea lenjeriei de pat, confecţionarea perdelelor; lăptăresele luau laptele de la vaci şi preparau untul; îngrijitoarele aveau grijă de copii, ceea ce presupunea inclusiv plimbarea lor. Alte servitoare răspundeau la uşă, sau de salon, anunţau sosirea oaspeţilor, serveau la cină.

În fruntea clasamentului ierarhic se afla supraveghetorul / administratorul. Bărbaţii erau angajaţi ca valeţi, lachei, paznici, unii se ocupau de transportul cărbunelui, alţii de servirea mesei, de aprinderea şi stingerea lămpilor, unii însoţeau familia la care lucrau în călătoriile acesteia, pe post de gardieni sau de servitori.

Lacheii erau de obicei bărbaţi înalţi, înălţimea fiind un criteriu de bază în angajarea lor. Din personalul angajaţilor care lucrau în aer liber făceau parte birjarii, grăjdarii, grădinarii şi uneori, chiar şi portarii. La începutul secolului, clasificarea slujitorilor era mai dificilă, deşi ierarhia era mai mult sau mai puţin aceeaşi în fiecare casă.

Responsabilităţi diferite, privilegii diferite

Servitorii aveau însă nu doar responsabilităţi diferite, ci şi privilegii diferite. Spre exemplu, bucătăreasa reprezenta unul dintre cei mai importanţi membri ai personalului casnic al unei gospodării victoriene. Ea avea, de obicei, un dormitor propriu şi câştiga un salariu aproximativ dublu faţă de cel al unei cameriste sau al unei fete în casă. Domeniul ei cuprindea bucătăria şi sufrageria. Era implicată în planificarea meniurilor cu doamna casei, fiind responsabilă de cumpărături, de bucătărie, de pregătirea mesei, de curăţarea porţelanului şi de lustruirea argintăriei. Ea gătea pentru familie, dar şi pentru personalul din întreţinere.

Servitoarea, fata în casă, o ajuta pe doamna casei să se îmbrace şi să se dezbrace, lucru care se desfăşura de trei ori pe zi. Ea curăţa uşa de la intrare şi treptele, apoi lucra în salon, îndepărtând funinginea lăsată de foc, schimba lumânările şi lămpile cu ulei. Tot ea făcea paturile, curăţa covoarele, ştergea praful de pe mobilă şi ornamente. În funcţie de personal, uneori era nevoită să spele şi rufele. Pentru o astfel de persoană fiecare zi era istovitoare. De obicei, astfel de funcţii erau ocupate de tinere încă de la 18 ani. Acestea împărţeau dormitorul de la mansardă cu alţi membri ai personalului. În schimb, primea un salariu mic.

Guvernantele - la acelaşi nivel social cu familia, dar la nivelul economic al servitorilor

Statutul social incert al guvernantelor a determinat ca rolul acestora în societate să fie unul destul de incomod. De obicei, îndeplineau acest rol femeile singure, din clasa mijloc, care trebuia să-şi câştige singure existenţa. Deşi a fi guvernantă putea fi uneori o slujbă degradantă, folosirea lor a reprezentat un simbol al culturii şi al mijloacelor vremii. Situaţia psihologică a guvernantelor făceau ca poziţia lor să fie inevitabilă. Prezenta lor a creat dificultăţi practice în casa victoriană, deoarece nu era nici servitoare, nici membre ale familiei. Erau la acelaşi nivel social ca şi familia, dar faptul că primea salariu le aducea la nivelul economic al servitorilor.

Timpul liber al servitorilor, aşa cum spuneam, era la discreţia angajatorului, de obicei o zi pe lună, plus o săptămână pe an, precum şi câteva ore libere duminica pentru a participa la slujba de la biserică.

Acceptarea necondiţionată a condiţiilor de viaţă şi de muncă

Una dintre cele mai remarcabile caracteristici ale servitorilor victorieni era acceptarea necondiţionată a condiţiilor de viaţă şi de muncă. Exista o resemnare simplă în faţa vieţii, sentimentul că existenţa umană este o luptă şi că supravieţuirea este un scop în sine.

Această resemnare era rezultatul unei lungi istorii de privaţiuni şi suferinţe, prin care generaţiile de servitori se obişnuiseră cu sărăcia, tragedia personală şi cu aşteptările limitate. Aceste atitudini sunt valabile pentru marea majoritate, dar nu pentru toţi. 

Orizonturile lor intelectuale şi culturale erau strict limitate: foarte puţini se preocupau de evenimentele naţionale sau de politică, nu erau interesaţi de succes ori să se realizeze pe plan material; nu erau mobili din punct de vedere social şi abia erau conştienţi de termenul de „clasă”, dincolo de recunoaşterea faptului că „stăpânii” constituie o ordine diferită a societăţii în care ei nu vor pătrunde niciodată.

Aspiraţiile lor erau prea modeste pentru a fi respectate de către cei din jur, nu aveau ambiţii de a-şi vedea familiile cum cresc şi îşi fac drum în lumea mare, mor fără datorii şi fără păcat. Orice fericire pe care viaţa lor o putea oferi se găsea în contactele sociale din cadrul familiei, al grupului de lucru sau al bisericii.

Sfârşitul epocii victoriene, marcat de criza de servitori

Spre sfârşitul epocii victoriene, a intervenit şi criza servitorilor, deoarece femeile tinere au început să prefere atmosfera socială şi timpul de lucru redus din fabrici, în defavoarea orelor lungi petrecute ca slujnice. De obicei, ca servitoare lucrau de la ora 6:00 până la ora 22:00, din care două ore şi jumătate erau alocate pentru mese şi o oră şi jumătate după-amiaza pentru lucrul de mână, adică patru ore de odihnă. „Asta însemna douăsprezece ore de muncă efectivă, mai lungă cu două ore decât ziua la fabrică”. În plus, sâmbăta, când muncitorii aveau program redus cu două ore, servitorii lucrau mai mult, iar duminica, când muncitorii din fabrică se odihneau complet, slujitorii trebuiau să lucreze ca în orice zi obişnuită.

Optzeci de ore de lucru efectiv pe săptămână, faţă de cincizeci şi şase pentru muncitorul din fabrică, poate fi o estimare corectă a muncii pentru sfârşitul secolului al XIX-lea. În unele cazuri, când nu exista decât un servitor în casă, diferenţa era mult mai mare. 

În astfel de condiţii, se explică de ce multe femei au început să prefere să lucreze în fabrici decât în casele celor mai bogaţi. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite