FOTO Unde este singurul loc din ţară unde se construiesc mini-rulote şi maşini speciale pentru expediţii în jurul lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Vâlcea a reînceput construcţia de minirulote pentru campare şi transport, sub sigla ADER, cu totul diferite faţă de rulotele standard. Tot la aici este singurul loc din România unde se construiesc campere off-road 4X4 pentru expediţii în jurul lumii.

GALERIE FOTO 

Ideea de a construi minirulote s-a născut în 2009, din dorinţa de a avea la îndemână în permanenţă un loc de cazare mobil, care poate fi amplasat oriunde, oricând, oricum, indiferent de teren, de timp, de loc, de spaţiu, că e munte ori mare, oraş sau sat şi pe care să ţi-l poţi permite financiar.

Iar ideea de rulotă nu mai satisfăcea pe deplin pretenţiile „familiei ADER”, o firmă din Vâlcea care se ocupă de 27 de ani încoace de caroserii. 

În 2013, pentru că nu a existat piaţă - „nu aduceau beneficii” - şi s-au vândut mai puţin de 20 de minirulote, toate făcute pe comandă, producţia a fost oprită. Producătorul şi-a regândit proiectul şi s-a hotărât să-şi canalizeze timpul şi banii doar pe 3 modele de minirulote, de serie, pentru că producţia la comandă s-a dovedit un coşmar. 

Acum promovează şi această nouă afacere, atât în ţară şi în străinătate, pe net şi la târguri, iar preţurile pentru produsele oferite pornesc de la 5.300 de euro şi pot ajunge şi la 11.0000 de euro, în funcţie de dotări.

Cele trei modele de bază sunt Go, Spirit şi X - Line. Ele pot fi trase cu maşini mici.

„Avantajul este că pot fi folosite oriunde, oricând, oricum şi în orice situaţie. Dacă, pe lângă minirulotă luăm şi unul – două  corturi auto, de toate acestea pot beneficia până la 7 persoane. Minirulota va transporta totul”, spune producătorul Dinu Chindriş.

 Cum arată minirulotele ADER, made in Romania, care se fabrică la Râmnicu Vâlcea

   

L-am întrebat de ce ar trebui să ia în considerare un român în locul rulotei clasice o minirulotă şi iată ce ne-a răspus: „Într-adevăr, financiar sunt cam aceeaşi bani şi pentru unele şi pentru celelalte. Numai că în cazul rulotelor şi autorulotelor, marea problemă o reprezintă dimensiunile acestora şi de faptul că trebuie în permanenţă să cauţi un loc de parcare, un loc de campare. Adică nu le poţi lua cu tine oriunde.

Apoi, sunt mai grele şi, prin urmare, mai costisitoare - consumă mai mult combustibil. La noi, o minirulotă cântăreşte de la 300 la 500 şi ceva de kilograme. În plus, produsele noastre se bazează pe un concept aerodinamic.

Deci, din start sunt mai economicoase. Apoi, pot fi luate peste tot, fără să devină un impediment. Şi ca să nu mai punem la socoteală că pot fi folosite şi pentru campare: cazare, mâncare, dar şi pentru transport de marfă. Sunt uşoare, consumă puţin, îţi permit accesul absolut oriunde, chiar şi în zonele superaglomerate ori pe trasee dificile. 

Şi foarte important - de luni până vineri se poate schimba destinaţia lor - din cea de campare în cea de transport marfă. Iar sâmbătă şi duminică  punem la loc saltele şi plecăm în vacanţă. Suntem auditaţi de către RAR în fiecare an, fapt ce ne permite să facem omologările necesare”, ne-a mai asigurat Dinu Chindriş.

Cum s-a ajuns la ideea de minirulotă? „Am ajuns la această variantă după căutări intense pe internet. Le-am găsit la americani sub denumirea de „teardrops” – după forma lacrimilor. Ne-am gândit ce descoperire senzaţională făcusem, deşi la scurt timp după aceea, am realizat că, de fapt, conceptul lor avea în spate 50 de ani de experienţă. 

image

La americani, minirulotele se fac din 1946. Când noi speram că am descoperit America, am realizat că ea fusese cu mult timp în urmă descoperită, la propriu şi la figurat. Nu ne-a rămas decât să ne inspirăm de la ei.” 

Ca şi materiale folosite pentru construcţia minirulotelor se foloseşte oţelul, placajul stratificat şi fibra de sticlă sau tabla de aluminiu, în funcţie de model. Pot fi folosite inclusiv iarna, cu o extra-dotare pentru încălzire – un arzător pe motorină. 

„Bătaia este foarte mare pe modelele de off-road. Încet- încet nici românul nu mai pare să fie înnebunit atât de condiţiile de 5 stele. Îşi doreşte libertate nu constrângere”. 

Rulota de off - road, din gama de lux - X-Line, este dotată cu două uşi de acces, saltele la interior, şi o bucătărie exterioară echipată cu o chiuvetă, mobilier, care intră în componenţa rulotei, fiind izolată şi placată cu tablă de aluminiu. Este o rulotă care nu cântăreşte mai mult de 500 de kg şi care vine dotată inclusiv cu priză de alimentare la 220 V.

Are punte independentă, greutatea de 540 de kilograme, fiind autorizată pentru 750 kg. Ansamblul maşină - remorcă nu depăşeşte 3,5 tone, astfel că şoferul poate să conducă şi cu permis de categoria B. Are inclusiv o măsuţă extensibilă care se montează pe lateralul minirulotei, lângă bucătărie.Ca şi celelalte produse şi acesta este sută la sută românesc, inclusiv proiectarea şi execuţia.

Un alt model, Go, tot de camping, este prevăzut cu două geamuri fixe, o uşă, şi spaţii de depozitare sub podea. Interiorul are dimensiuni de 2/1,4 metri. 

Ca la toţi producătorii care se respectă, minirulotele se livrează omologate, cu numere roşii. 

Şi cum una dintre modalităţile de promovare sunt târgurile, ADER tocmai a fost la un târg de caravane şi nautică de la Bucureşti. Ar fi trebuit să meargă şi în Germania, la un târg anual exclusiv pentru off-road dar a pierdut şansa, aşa că s-a reprofilat spre un altul din Austria - „Globe-trotter rodeo”.  

Pe lângă minirulote, la Vâlcea se construiesc în premieră în România şi campere off - road 4X4 pentru expediţii în jurul lumii. ADER a realizat în ultimii doi ani trei „bucăţi”, la comandă. 

    

Aventurile camperelor off-road 4X4 în lume (Sursa: Facebook, ADER)

   

„Până acum nu a mai făcut nimeni în România. Imaginaţi-vă un camion 4X4 de 10 tone pe care se pune o cutie dotată cu de toate, special pentru expediţii: panou fotovoltaic, apă, în aşa fel încât să fiu independent 100 la sută. Pot să merg cu ele oriunde, din Sahara până în Siberia..

Un astfel de produs l-am livrat unui olandez, altul pentru un braşovean şi ultimul pentru un hunedorean. Pentru a beneficia de aşa ceva ai nevoie de un camion 4X4. 

Primul camper l-am făcut acum doi ani, iar celelalte anul trecut. Are spaţiu pentru dormit, pentru wc, pentru bucătărie, spaţii pentru biciclete. Vorbim practic despre o cutie pe o caroserie. 

Ca să vă faceţi o idee - genul acesta de vehicul despre care vorbim, peste hotare, echipat cu totul, cu caroserie, cu tot ce are nevoie, ajunge la jumătate de milion de euro. Există oameni care la 40 - 50 de ani îşi vând casele, afacerile, au bani şi pleacă în expediţie în jurul lumii. 

image

Cumpără acest gen de maşină, care le oferă libertate sută la sută. Le duc în port, le pun pe vapoare, pleacă cu avionul la destinaţie. Se duc în expediţii în Africa, în Alaska. Iar camioanele fiind 4X4 pot merge pe oriunde, pe munţi, pe dealuri, prin ape, prin nămol, nisip, gropi, pe orice fel de teren accidentat. Sunt un altfel de apartament pe roţi. 

Noi facem doar cutia. Nu ne băgăm şi la interior, fiindcă este prea mare pălăria”, mai explică Dinu Chindriş pentru Adevărul. 

Globe-trotterii folosesc astfel de maşini pentru  vedea lumea. La Vâlcea, camperele se fac doar la comandă. „Avem în plan să facem şi autorulote. Avem cerere. Dar este vorba de foarte multă proiectare, energie, investiţii, e nevoie de un departament separat. Se intră pe o piaţă foarte mare. La un târg de la Dusseldorf am văzut un producător care adusese 93 de autorulote într-un singur stand. Cu astfel de oameni trebuie să concurezi. Cu cât produci mai mult, se reduc costurile... Nu vreau să mă hazardez. Voi studia să văd dacă se merită”, a ma spus producătorul vâlcean.  

„Acum pot şi am curaj să merg cu produsele noastre şi în afară, de când ne-am dotat cu CNC şi program de proiectare 3 D”, mai povesteşte Chindriş referindu-se la planurile de viitor. 

    

Deocamdată produsele ADER se vând doar pe piaţa din România. Fabricantul este conştient însă că ideal ar fi să aibă ieşire şi în afară: „Deocamdată piaţa din România absoarbe totul”. 

De aceea, a accesat şi un proiect pe fonduri europene pentru doarea fabricii. Aşteaptă de o zi pe alta să semneze un contract de 350.000 de euro, bani cu care vrea să-şi extindă afacerea. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite