Râmnicu Vâlcea

articolul anterior articolul urmator

FOTO Cine sunt suspecţii în cazurile de pestă porcină africană din Vâlcea: „Sursa nu se ştie exact“

1
2 Jul 2019 17:52:53
Autor: Daciana Mitrache
Cea mai mare fermă de porci din Vâlcea - din Băbeni, ameninţată de pesta porcină africană Foto porcellinograsso ro
Cea mai mare fermă de porci din Vâlcea - din Băbeni, ameninţată de pesta porcină africană Foto porcellinograsso ro

În luna iunie, în Vâlcea s-au înregistrat trei cazuri de pestă porcină africană: una într-un fond cinegetic unde a fost găsit un mistreţ mort, iar alte două în Băbeni, unde, în două gospodării au murit trei porci. Au existat cel puţin două persoane bănuite de a fi adus această boală în Vâlcea.

GALERIE FOTO
 
După apariţia primelor cazuri de pestă porcină africană în judeţul Vâlcea s-au căutat şi cauzele care au determinat această stare de fapte. Astfel au apărut şi primii suspecţi.  
 
Autorităţile vâlcene bănuiesc că cel puţin într-unul din cazurile de pestă porcină africană din judeţ este vorba chiar de unul dintre membrii familiei. Fiul acesteia este vânător şi se bănuieşte că a luat parte la o partidă de vânătoare într-o zonă infestată, de unde a luat virusul PPA pe care ulterior l-a adus cu el acasă. 
 
Nu este exclusă ipoteza ca virusul să fi fost transportat prin intermediul hainelor şi/sau încălţămintei care nu au mai fost dezinfectate la ieşirea din fondul de vânătoare: „Sursa nu se ştie exact”, a recunoscut adjunctul directorului Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vâlcea, Emil Cristian Cumpănăşoiu. „Bănuim vânătorul. Una dintre curţi (familii - n.r.) are copilul vânător”, a mai spus acesta.
 
Reprezentanţii DSVSA l-au suspectat şi pe unul dintre medicii veterinari din Băbeni, dar în cazul acestuia bănuielile au fost infirmate de rezultatele analizelor de laborator. „L-am suspectat şi pe medicul care a făcut tratament la cele două case şi a mai intrat şi în alte curţi. Şi atunci am recoltat probe de la alţi porci la care a mai făcut tratament, iar rezultatele au ieşit negative”, a explicat dir. ex. adj. Emil Cumpănăşoiu.
 
Pentru siguranţă, reprezentanţii DSVSA Vâlcea vor mai recolta încă o dată şi în cursul acestei săptămâni un alt set de probe. „O să mai repetăm, pentru că perioada de incubaţie e undeva la trei săptămâni”.
 
Până atunci, autorităţile recomandă vâlcenilor să nu mai cumpere carne sau animale – porci domestici sau mistreţi - de la persoane neautorizate: „Fac apel la vâlceni să nu mai cumpere de la tot felul de persoane, presupuse a avea tot felul de activităţi comerciale ilicite. Pentru că până la urmă fiecare trebuie să ne păzim proprietatea şi bunurile. Nu vă mai bucuraţi de preţurile mici oferite de persoane îndoielnice!”, a îndemnat prefectul de Vâlcea, Florian Marin în cadrul ultimei şedinţe a Comisiei Locale de Control a Bolilor (CLCB).   
 
Deocamdată, autorităţile au dat asigurări că nu se vor sacrifica porcii din gospodăriile din Băbeni. O veste cu atât mai bună cu cât în zona de supraveghere există şi cea mai mare fermă de porci din judeţ, cu peste 25.000 de animale. 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Depeter
3.07.2019, 00:49:00

Ce interesant ca se cauta si vectorul!

Modifică Setările