FOTO VIDEO Drumul către o staţiune montană pentru care s-au făcut în zadar „camere de acte“: „Nu poate fi asfaltat peste noapte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul către staţiunea montană Vârful lui Roman - Horezu, Foto: FB Vârful Romani
Drumul către staţiunea montană Vârful lui Roman - Horezu, Foto: FB Vârful Romani

Autorităţile locale s-au grăbit să anunţe inaugurarea primei pârtii de schi de la Vârful lui Roman - Horezu, din judeţul Vâlcea, pe 1 decembrie. Ceremonia n-a mai avut loc.

GALERIE FOTO

Staţiunea montană Vârful lui Roman, ce aparţine de oraşul Horezu, de care-l despart mai puţin de 15 kilometri, este la început de drum. Se dezvoltă cu paşi înceţi, decidenţii spunând că încearcă să evite greşelile administrative ale altor zone similare apropiate, precum Rânca sau Straja. 

Deşi s-a construit pe mai puţin de 10% din capacitate, deja a început ridicarea unui complex hotelier de cinci stele: „Cu mai bine de 10 ani în urmă apărea o nouă idee: o staţiune în mijlocul Munţilor Căpăţânii. Mărginită de Vârful Ursu, Horezu, Vaideeni, Buila şi Mănăstirea Alina Maria, se află la peste 1.700 de metri altitudine. Zonă încă sălbatică, zona haiducilor şi păstorilor se face remarcată prin câteva stâne, trasee încă sălbatice, câteva pensiuni şi case. Pe scurt, acesta este farmecul zonei Vârful Romani“, se arată în prezentarea făcută pe site-ul staţiunii.  

Am făcut această introducere pentru cei care îşi doresc să petreacă sărbătorile de iarnă într-un loc mai retras, mai sălbatic. Iar amănunte despre acest aspect: cazare şi disponibilitate, aflaţi direct de pe site-un amintit.

Dar pentru că s-a tot pus problema drumului către staţiune, acesta nefiind asfaltat, să precizăm că el este practicabil, chiar şi pe timp de iarnă. Dincolo de declaraţiile încurajatoare din partea autorităţilor, oamenii locului ne-au confirmat că se poate ajunge în zonă cu orice maşină cu gardă înaltă sau 4 X 4, echipată corespunzător pentru munte. 

Drumul se află într-o stare foarte bună, lucru confirmat din mai multe surse şi, de când a căzut prima zăpadă, s-a intervenit în permanenţă cu utilajele, lucru care se poate vedea din fotografii, precum şi din videoclipul ataşat.

Este o poveste destul de încâlcită legată de drumul până în staţiunea montană Vârful lui Roman, din „Oltenia de sub munte” şi de faptul că nu s-a reuşit asfaltarea lui, deşi cele 1080 de loturi din staţiune au fost deja rezervate în cea mai mare parte, iar zeci de pensiuni şi cabane funcţionează de ani de zile în zonă. Am descâlcit misterul cu ajutorul autorităţilor. 

„Drumul nu poate fi asfaltat peste noapte”, recunoştea şeful administraţiei judeţene, Constantin Rădulescu. De aceea, a emis o dispoziţie cu privire la constituirea unei comisii mixte de analiză, formată din specialişti din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, Primăriei Horezu şi Primăriei comunei Vaideeni, numai că „sunt foarte multe documente care trebuie întocmite”. 

Poate că până se va inaugura şi prima pârtie de schi, autorităţile vor reuşi să clarifice problema acestui drum care trece pe terenurile unei obşti de moşneni, şi să-l asfalteze: „Nu ştim de unde s-a auzit că se dă drumul la pârtie! Autorităţile s-au grăbit să facă astfel de afirmaţii, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o investiţie privată. Probabil că abia la anul, când va fi gata şi hotelul de cinci stele, se va inaugura pârtia. Poate, până atunci, vor face cel  mult nişte probe. S-au apucat destul de târziu de lucrări. Este drept că au adus utilajele în zonă, dar timpul s-a dovedit scurt, iar tunurile singure nu ar fi putut să facă faţă”, ne-au confirmat surse din zonă. 

image

„Drumul este amenajat de primărie şi este foarte bun. Suntem în discuţii cu cei de la Consiliul Judeţean să-l preia ei şi să-l transforme din drum comunal în drum judeţean. Nu este asfaltat nimic din cei 14 km. La ora asta se poate ajunge sus, la staţiune, cu orice maşină. Când este zăpadă, ne ocupăm tot noi şi de deszăpezire. Dar maşinile trebuie să fie echipate cu lanţuri, sau să vină cu maşini cu tracţiune integrală, 4 X4, că nici la Rânca sau în altă parte nu te duci altfel. Nu este drum de pământ, este făcut cu piatră de carieră, amfibolit, tasată pe trei straturi. Mergi pe el ca pe asfalt”, ne-a asigurat primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu, cel care păstoreşte administrativ şi staţiunea montană.

Deşi acesta susţine că toate pensiunile, atât cele din staţiune cât şi cele din oraş, sunt deja reţinute pentru sărbătorile de iarnă, precizându-ne că: „Nu mai sunt locuri”, altfel apare situaţia pe site-ul staţiunii şi pe cele de socializare. Spre exemplu, o singură pensiune încă se închiriază pentru sărbătorile de Crăciun cu 5.500 de lei pentru patru zile - 23 de locuri.

Revenind la drum, iată ce ne-a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu despre acesta: „Obştea de moşneni şi-a făcut o staţiune în vârful muntelui şi tot de ea aparţine şi drumul. Apoi au constatat că nu îl pot asfalta. Dar starea lui este ok, este bine întreţinut de către Primăria Horezu. Dar pentru că turismul este o chestiune care ne priveşte pe toţi, ne-am gândit să dăm o mână de ajutor, dar putem face acest lucru numai dacă intră în administrarea noastră, fiindcă este mult de muncă, sunt necesare dezmembrări, ridicări topografice, hotărâri succesive de Consiliu Local, Consiliu Judeţean, de predare – primire. Până atunci, trebuie ca toţi membrii obştei să fie de acord să renunţe la o terenurile pe care se află drumul”, susţine Rădulescu. 

Potrivit legii, pământurile obştii nu pot fi nici vândute, nici donate, susţin autorităţile. „Şi atunci este nevoie de nişte acorduri speciale, pentru că legea obştilor este mai complexă. De aceea am făcut comisie mixtă care să strângă documentele necesare, să se ocupe de schiţe, topometrii şi altele. Maximum un an, anticipez că va dura întregul proces. Asfaltarea o va face CJ după ce va prelua acest drum. Dar preluarea presupune «două camere de acte»”, ne-a mai precizat şeful administraţiei judeţene.  

Drumul către staţiunea montană Vârful lui Roman - Horezu Foto FB Vârful Romani

În ciuda situaţiei ambigue a terenurilor pe care se află drumul, Primăria Horezu a încercat să intre în posesia terenurilor, numai că hotărârea de Consiliu Local s-a dovedit lovită de nulitate, după ce s-a constatat că 10 din cei 15 consilieri locali erau incompatibili, adică fie erau membri ai obştii, fie rude cu aceştia. „Am avut o problemă, am mers cu exproprierea până la ultimul document. Acea dispoziţie de expropriere a trebuit să o revoc pentru că am constatat că 10 din cei 15 consilieri sunt incompatibili.”, a recunoscut şi primarul Sărdărescu.

Acesta susţine că ar fi reuşit să cumpere aproape 52 de hectare cu 240.000 de lei - o sumă care ar fi reprezentat mai degrabă „un gest de caritate al obştii. Era un preţ onorific, ca să fiu mai explicit”. Numai că fiind vorba despre o obşte foarte mare, „mai toţi vechii horezeni au drepturi în obşte”.

„Banii nu ar fi mers direct la oameni, ci intrau în conturile obştei, pentru a cumpăra teren în schimb” a ţinut să mai precizeze edilul. 

Există probleme de asemenea legate şi de situaţia juridică şi tehnică a drumurilor conexe, în sensul că artera trebuie să plece dintr-un drum judeţean, lucru posibil şi să facă o buclă către alt drum judeţean, pentru care există deja fonduri pentru modernizarea sa, lucru la care trebuie să se renunţe acum, deşi se află pe alt teritoriu administrativ. De aici şi prezenţa Comunei Vaideeni în echipa mixtă a Consiliului Judeţean. 

Până când se vor găsi căile legale pentru descâlcirea situaţiei drumului către staţiune şi asfaltarea acestuia, poate va fi finalizată nu doar una ci mai multe din cele şase pârtii de schi pe care le are în proiect investitorul privat din zonă. Acestea vor porni de la 1600 m altitudine şi vor ajunge până la 2100 m. 

Sau, poate, dacă lucrurile nu se vor mişca în ritmul dorit, între timp vor reuşi şi vecinii de hotar, vâlcenii din Vaideeni, să-şi construiască propria staţiune, peste munte, la Vârful Ursu, la nici 40 de km de staţiunea Rânca. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite