FOTO VIDEO Mărturia în exclusivitate a primilor turişti care i-au ajutat pe copiii căzuţi în prăpastia de pe Cozia: „N-ar fi avut nici o şansă. A fost un miracol”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noi imagini de la accidentul de pe Cozia - Vâlcea unde o maşină în care erau patru copii a căzut într-o râpă 150 de metri ; Foto Adevărul - credit Ciprian Soare
Noi imagini de la accidentul de pe Cozia - Vâlcea unde o maşină în care erau patru copii a căzut într-o râpă 150 de metri ; Foto Adevărul - credit Ciprian Soare

O maşină, în care se aflau patru copii, a căzut într-o prăpastie de pe muntele Cozia, din judeţul Vâlcea, lângă Mănăstirea Stânişoara. Accidentul a fost văzut de câţiva turişti care au sunat imediat la 112.

GALERIE FOTO

Incidentul petrecut în Parcul Naţional Cozia, pe un drum forestier care leagă staţiunea Călimăneşti - Căciulata de Mănăstirea Stânişoara, pe data de 11 iulie, a avut martori un grup de turişti care opriseră maşinile într-un refugiu, la aproximativ 50 de metri depărtare de locul accidentului. 

Întâmplarea face ca unul dintre autoturismele acestora să se confrunte cu o problemă tehnică. Grupul, format din patru familii, rude între ele, era pe lângă maşini când s-a derulat întreaga scenă. Unii au văzut cum maşina, cu cei patru copii cu vârste între 1 şi 12 ani, a părăsit drumul şi a căzut în prăpastie. Au sunat imediat la 112 şi tot ei au fost primii care au coborât în râpă, ca să salveze victimele. 

Potrivit mărturiei acestora, acordată în exclusivitate pentru „Adevărul”, totul „s-a petrecut într-o fracţiune de secundă”. Martorii sunt convinşi însă că, dacă nu întâmpinau problema cu maşina, nimeni nu ar fi supravieţuit teribilului accident  şi că tot ce s-a întâmplat a fost până la urmă un miracol, un ajutor divin. Faptul că au reuşit să anunţe rapid autorităţile, să se mobilizeze şi să-i mobilizeze şi pe ceilalţi turişti, ca să acţioneze imediat, a făcut diferenţa între viaţă şi moarte.

Cum arată maşina care a căzut de la 150 de metri înălţime, într-o râpă de pe Cozia - Vâlcea: toţii pasagerii, printre care şi patru copii, au supravieţuit (Sursa: Ciprian Soare) 

    

«Cade o maşină în prăpastie!»

Întâmplarea a făcut ca noi să fim în parcare, la 50 de metri de unde s-a produs accidentul. Unii dintre noi au văzut cum s-a întâmplat: cum într-o secundă maşina a luat-o la vale, alţii doar am auzit zgomotul. Soţia mea chiar a strigat: «Cade o maşină în prăpastie!». Eu, care eram cu spatele, am crezut că ce se aude este o piatră, nu o maşină. N-a apucat să vadă foarte mult, pentru că totul s-a petrecut rapid. I-am auzit doar pe cei din maşină ţipând”, îşi aminteşte Tiberiu Soare, unul dintre martorii - salvatori. 

Supravieţuitorii din râpă

Ce a urmat, a fost exact ca într-un film, în care totul se derulează pe repede înainte. Nici nu apucase maşina să ajungă pe fundul râpei, când martorii sunau deja la 112. Era ora 19.54, după cum indică telefonul de pe care s-a sunat. 

Împreună cu vărul său, Ciprian Soare, Tibi a acţionat imediat: „Fiind în apropiere, am luat-o la fugă, am coborât în râpă. Totul a fost instant. În nici 120 de secunde deja eram jos, la maşină”.

Iar primele imagini i s-au întipărit pentru totdeauna de retină, imagini desprinse parcă dintr-un film de groază: „Am văzut trei dintre copii - fetiţele, proiectaţi în urma impactului în afara maşinii. În maşină mai erau şoferiţa şi micuţul de 1 an şi şapte luni, parcă atât am înţeles că avea. Era în scăunelul pentru copii, cu capul în jos, iar la cinci centimetri de capul lui era o stâncă. Maşina este şi acum în acelaşi loc, s-a oprit chiar lângă bolovanul acela mare. Nu ştiu cum, printr-o minune, nu a dat cu capul de stânca aceea, maşina rostogolindu-se şi zguduindu-se, cred că numai Dumnezeu i-a pus mâna acolo, că altfel nu-mi explic cum de a scăpat. Am şi eu doi copii mici şi am avut emoţii să-l văd într-o astfel de postură”, mai spune Tibi.

„A fost o minune”

Tot despre miracol vorbeşte şi Anca Antonesei, rudă cu cei doi verişori: „Acolo a fost o minune, deoarece niciunul dintre copii, deşi au fost "aruncaţi" afară din maşină, în urma impactului, nu a suferit vreo fractură. Doar cel mic a rămas în maşină, fiind prins cu centura de scăunel”.

Una dintre fetiţele proiectate în afara maşinii a fost găsită după picioare, singurele vizibile: „O fetiţă era proiectată în faţa maşinii, acoperită de frunze, doar picioarele i se mai vedeau, pe capotă. Am scos-o de acolo. Celelalte două fete erau pe lângă maşină, într-o stare mai bună decât fetiţa care s-a lovit rău la picior. Între timp, a coborât şi o verişoară care este asistent medical, care era cu noi şi s-a asigurat că facem ce trebuie”, au mai povestit martorii. 

În urma impactului, băieţelul de 1,7 ani a suferit un politraumatism; o fetiţă de 7 ani: traumatism facial şi toracic; iar o alta de 12 ani: traumatism cranian şi traumatism abdominal. Cel mai grav a a fost copila de 9 ani găsită sub frunze: traumatism cranian, traumatism facial şi plagă coapsa dreaptă. Ea a fost transferată ulterior la Spitalul Judeţean Craiova, pentru îngrijiri suplimentare la picior. Şoferiţa de 33 ani are diverse politraumatisme, potrivit informaţiilor celor de la ISU Vâlcea. 

Copiii, scoşi din prăpastie până la venirea salvatorilor profesionişti

Primul salvat a fost chiar micuţul de nici doi ani, despre care şi şeful de la Salvamont, Mircea Lera, prima dintre autorităţi care a ajuns la locul faptei, a povestit că a realizat că suferise o lovitură la cap, după sângele care-i curgea din ureche: „Am plecat repede cu cel mic, am urcat râpa, ca să-l duc sus, unde era restul grupului nostru. Între timp a venit şi domnul de la Salvamont care era la mănăstire. Am oprit şi alţi turişti cu maşina, ca să ne ajute, pentru că era destul de grea operaţiunea în sine, să-i cari pe fiecare din prăpastie. Eu, după primul copil, am obosit un pic. Apoi, am preluat de la domnul de la Salvamont, pe ultima parte de coastă, o fetiţă, fiindcă obosise şi dumnealui”, mai spune Tibi. 

Două maşini care coborau tot de la Mănăstirea Stânişoara, aflată la nici 300 de metri de accident, au fost oprite de salvatori, pentru a ajuta la scoaterea victimelor din râpă. Cu forţe proaspete, până la sosirea echipajelor de intervenţie: pompieri, SMURD, ambulanţă, au fost scoşi din râpă toţi copiii.

Împreună am reuşit să aducem toţi copiii sus, în afară de doamna, să-i acoperim cu pături, să le dăm sticle cu apă, să le oferim un prim ajutor. Practic, când au ajuns ambulanţele şi SMURD-ul, cu ajutorul celor de la Salvamont, toţi copiii erau scoşi din prăpastie, iar una dintre fetiţe deja se afla într-una din salvările care se îndreptau spre noi”. Este vorba despre copila de 9 ani care a suferit o plagă la picior, pe care şeful Salvamont a transportat-o cu maşina până când s-a intersectat cu prima ambulanţă, ca să scurteze salvatorilor din traseul greoi de munte. 

10 oameni s-au chinuit s-o extragă pe şoferiţă, pe targă

Cea mai grea parte a operaţiunii de salvare a fost, după cum ne-a menţionat şi şeful Salvamont Vâlcea,  scoaterea şoferiţei din râpă: „Doamna fiind mai mare, acuzând şi probleme la coloană, n-am putut să o transportăm noi. A trebuit să aşteptăm până au venit domnii de la ISU, SMURD, Ambulanţă”, ne-au mărturisit şi martorii - salvatori.

Echipele ide intervenţie „s-au mişcat destul de repede. Domnul de la Salvamont a plecat cu fetiţa cu plagă deschisă, care sângera. Noi am stat cu ceilalţi până a venit Salvarea. Apoi am ajutat şi echipele de intervenţie s-o scoată pe doamnă din râpă, acolo a fost mai dificil, au fost undeva la 10 oameni care s-au chinuit s-o scoată din prăpastie. Am pus-o pe targă, am făcut cu schimbul, am cărat echipamentul. Toţi cei care au venit au fost de mare ajutor”, ne-au mai spus Tibi şi Ciprian Soare.   

Martori la întreaga poveste, aceştia recunosc că nu-şi pot da seama ce anume a determinat producerea accidentului: „Este greu de spus ce s-a întâmplat. Să zicem că şoferiţa a pierdut controlul, n-a frânat, fiind în pantă, pietriş, a luat-o la vale, n-a mai reuşit să ia virajul şi s-a dus direct în râpă”, spun aceştia.

Miracolul de pe Cozia

Când vine vorba despre miracolul de pe Cozia, martorii recunosc: „Dacă Dumnezeu n-ar fi făcut să întârziem plecarea noastră din parcare, nu i-ar fi auzit nimeni strigând din prăpastie, deoarece în tot acel timp, după accident, nu a trecut nici un pelerin pe jos. Toţi care au coborât erau cu maşina”, povesteşte Anca Anastasei. 

Iar Ciprian şi Tibi o completează: „N-aveau nici o şansă să scape, pentru că Salvamontul a aflat despre accident abia după ce noi am anunţat. Şi întâmplarea a făcut ca domnul de la Salvamont să fie la mănăstire. Iar celelalte maşini, dacă nu le opream noi, ar fi trecut mai departe, pentru că n-ar fi avut cum să-şi dea seama ce s-a întâmplat. La peste 100 de metri mai jos de drum nu aveai cum să vezi, nici din parcare, de niciunde. Chiar şi unul dintre cei care ne-a ajutat, a recunoscut că nu a auzit absolut nimic... Dacă n-am fi avut problema la maşină, nici noi n-am fi avut de unde să ştim ce s-a întâmplat. Noi zicem că Dumnezeu a lucrat, nu că a fost noroc, după ce am văzut unde a ajuns maşina, în ce stare, cum era pe fundul râpei, pietre, stânci, copila aceea acoperită de frunze, băieţelul cu stânca la cap... Ne este greu să credem că a fost noroc! Se putea întâmpla mult mai rău. Aşa, însă, a fost un miracol!”.

Cei cu care am discutat sunt toţi din Râmnicu Vâlcea, la fel ca şi victimele. Lor, celorlalţi turişti care au intervenit, şefului Salvamont şi soţiei acestuia, în primul rând, dar şi echipajelor de la ISU şi Ambulanţă, le datorează viaţa cei cinci supravieţuitori din râpa de pe Cozia. „Am acţionat aşa cum am crezut că este cel mai bine şi cum credem că oricare dintre noi ar trebui să o facă”, mai spun modest salvatorii.

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Şeful Salvamont, despre salvarea copiilor din prăpastia de pe Cozia: „A fost crâncen, am două geci pline de sânge“

Patru copii cu vârste între 1 şi 12 ani au supravieţuit miraculos după ce au căzut cu maşina 150 de metri, într-o râpă, pe Cozia

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite