Râmnicu Vâlcea

articolul anterior articolul urmator

Gheorghe Deaconeasa l-a băgat în belele şi pe Lucian Diniţă, fostul şef al Direcţiei Poliţiei Rutiere. Poliţistul a primit de la vâlcean un miel, curcani şi peşte

0
12 Jun 2015 20:03:20
Autor: Irina Rîpan
Gheorghe Deaconeasa este inculpat si in alte dosare pentru cumparare de influenta. Foto Saptamana in Oltenia
Gheorghe Deaconeasa este inculpat si in alte dosare pentru cumparare de influenta. Foto Saptamana in Oltenia

Lucian Diniţă, fostul şef al Direcţiei Poliţiei Rutiere, a primit de la Gheorghe Deaconeasa, fostul şef al Ocolului Silvic Voineasa, un miel, doi curcani şi 5 kg de păstrăv. Gheorghe Deaconeasa a mers cu ploconul la Bucureşti după ce poliţiştii din cadrul SPR Vâlcea i-au suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

Lucian Diniţă a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de procurorii DNA Piteşti, pentru trafic de influenţă. Potrivit rechizitoriului. Gheorghe Deaconeasa a rămas fără permis de conducere în septembrie 2011. Acesta a contestat sancţiunea primită de la poliţiştii din cadrul SPR Vâlcea, dar în martie 2012 a fost nevoit să predea permisul instanţa i-a respins plângerea.  
 
Astfel, Gheorghe Deaconeasa a fost nevoit să predea permisul de conducere Serviciului Rutier Vâlcea, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie. Urmare a discuţiilor purtate cu Lucina Diniţă, vâlceanul Gheorghe Deaconeasa şi-a recuperat permisul înaintea termenului prevăzut de lege. 
 
“În aceste împrejurări, inculpatul Deaconeasa Gheorghe a iniţiat demersuri în vederea redobândirii dreptului de a conduce autovehicule şi, implicit, a permisului de conducere, într-un termen mai scurt decât termenul de 90 de zile. Astfel, prin intermediul şi cu sprijinul inculpatului Ilie Maricel, omul de afaceri a luat legătura şi s-a întâlnit la sediul Direcţiei Poliţiei Rutiere din municipiul Bucureşti, cu inculpatul Diniţă Lucian.

În urma întâlnirii şi a discuţiilor purtate între cei trei inculpaţi, atât la acel moment cât şi în perioada următoare, au fost iniţiate demersuri concrete pentru realizarea scopului urmărit, respectiv, redobândirea dreptului de conduce autovehicule mai înainte de perioada de 90 de zile stabilită ca măsură complementară iniţial”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA. 
 
 
A primit mită în valoare de 672 lei
 
Datorită demersurilor şefului Direcţiei Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, la nivelul Serviciului Rutier Vâlcea, serviciu implicat în procedura de dispunere a reducerii perioadei de suspendare a dreptului de conduce autovehicule, Gheorghe Deaconeasa a susţinut testul pentru verificarea cunoştinţelor în vederea reducerii perioadei de suspendare în data de 19 aprilie 2012.
 
 
Potrivit DNA, Lucian Diniţă a primit pentru „ajutorul” acordat lui Gheorghe Deaconeasa produse alimentare în valoare de 672,5 lei: un miel, doi curcani şi 5 kg de păstrăv. Pe lângă Lucian Diniţă, procurii au dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Deaconeasa pentru cumpărare de influenţă. În luna mai a acestui an, Deaconeasa a fost trimis în judecată tot pentru cumpărare de influenţă, într-un alt dosar de corupţie în care este implicat fostul adjunct al Gărzii de Mediu.
 
 
Citeste si: Interceptări telefonice în dosarul adjunctului Gărzii Naţionale de Mediu şi al denunţătorului Elenei Udrea, Gicu Deaconeasa: „Ăla mi-e dator vândut!”

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările