Râmnicu Vâlcea

articolul anterior articolul urmator

Grevă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea

0
25 Nov 2013 08:49:39
Autor: Irina Rîpan
Personalul medical de la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea a protestat timp de două ore. Foto Adevărul
Personalul medical de la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea a protestat timp de două ore. Foto Adevărul

UPDATE Personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) şi-a întrerupt activitatea timp de două ore, între 08.00 şi 10.00. În acest interval orar au fost preluate doar cazurile urgente, restul pacienţilor fiind nevoiţi să aştepte pe holurile spitalului. Membrii Sanitas Vâlcea sunt pregătiţi să declanşeze greva generală.

 
 
Protestatarii sunt nemulţumiţi că sistemul de sănătate din România este în continuare subfinanţat. Aceştia spun că au salarii mici şi reclamă, totodată, lipsa banilor pentru materiale sanitare şi medicamentele bolnavilor. 
 
„Suntem nemulţumiţi, în primul rând, că nu avem medicamente, materiale sanitare. Protestăm pentru că salariile noastre sunt foarte mici, pentru că nu avem personal suficient. La Drăgăşani, de exemplu, avem un medic pe tură. Ce să facă un om pe tură? Toate guvernele de până acum ne-au promis că vor aloca mai mulţi bani pentru sistemul de sănătate, ceea ce nu s-a întâmplat. Aşa am ajuns să ne plece medicii, asistentele, toţi profesioniştii”, spune Mariana Costea, preşedinte Sanitas Vâlcea
 
Pacienţii au fost nevoiţi să aştepte, în această dimineaţă, pe holurile spitalului.
 
“M-am operat acum o lună şi azi trebuia să vin la control. Mi s-a spus că e grevă. Asta e, acum trebuie să aştept deşi nu mi se pare normal”, spune unul dintre pacienţii spitalului. 
 
După greva de avertisment de astăzi, personalul medical din spital se pregăteşte pentru greva generală de la sfârşitul acestei luni.
 
„Urmează greva generală, în data de 28 noiembrie, aşteptăm să vedem rezultatul negocierilor de la Ministerul Sănătăţii şi vom ţine legătura cu Federaţia Sanitas. La greva generală veţi vedea 500-600 de oameni în holul spitalului”, completează Mariana Costea. 
 
70 de medici din SJU s-au alăturat protestelor membrilor Sanitas Vâlcea. 
 
 
 
 
 
Citeste si: UPDATE Greva medicilor: cozi la internări şi la programări. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările