Heliport SMURD şi manej la Grădina Zoologică, aprobate pentru construire la Râmnicu Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grădina Zoologică din Râmnicu Vâlcea, de Ziua Copilului, Foto: Youtube
Grădina Zoologică din Râmnicu Vâlcea, de Ziua Copilului, Foto: Youtube

În câteva luni, vâlcenii vor învăţa să călărească fără să mai fie nevoie să plece din judeţ ori să meargă la pensiunile montane. Autorităţile mai au în plan şi amenajarea unui heliport.

În ultima şedinţă de Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, s-a aprobat un studiu de fezabilitate pentru noi investiţii la unica grădină zoologică din judeţ.

Aici se are în vedere şi amenajarea unui centru de echitaţie. Acesta va cuprinde boxe pentru cai, loc pentru dresaj şi antrenarea cabalinelor, precum şi spaţii pentru depozitarea echipamentelor. Proiectul depăşeşte 200.000 de lei, cu TVA, ca valoare.

„A venit un investitor care are 3 cai foarte frumoşi şi 4 ponei. Am intrat în colaborare cu ei şi noi le vom amenaja un manej pentru cai, o investiţie de 1,6 miliarde lei vechi, unde va putea veni oricine va dori să înveţe să călărească.”, ne-a declarat edilul Mircia Gutău.

Tot de la acesta, am aflat că pe islazul municipiului, de la Malul Alb (Fedeleşoiu), administraţia intenţionează să construiască un drum de acces către centura oraşului, precum şi un heliport, cu pistă inclusiv pentru avioanele de mici dimensiuni, în special SMURD.

Malul Alb Fedeleşoiu

Islazul de la Fedeleşoiu - Râmnicu Vâlcea va fi transformat în heliport pentru SMURD, Foto: Panoramio

Destinaţia principală este pentru urgenţele medicale, cazurile de importanţă vitală putând fii preluate rapid, de către ambulanţă, de la spital şi aduse la heliport, în câteva minute şi invers.

Conducerea Primăriei nu ne-a putut oferi o dată certă pentru începerea lucrărilor, ci doar informaţia potrivit căreia în zonă s-a depus un PUZ (Plan Urbanistic Zonal) spre aprobare, care prevede într-o primă etapă construirea drumului de acces.

„O să fie un drum care va merge paralel cu Oltul, va ieşi la barajul din Nord, prin faţa caselor – cele construite pe malul râului. În partea dreaptă a drumului, unde se ţineau până acum serbările zăpezii, nu ştim deocamdată ce vom face, pentru că au loc alunecări şi acolo trebuie consolidat terenul. Pe partea cu drumul, însă, intenţionăm să construim o pistă pentru avioane, pentru SMURD. Ni s-a solicitat un atfel de loc şi nu avem în altă parte unde să facem. Acolo ar fi excelent. Salvarea ar putea ajunge de la spital acolo în doar 3 minute.”, ne-a mai spus primarul.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite