Râmnicu Vâlcea

articolul anterior articolul urmator

Ministrul Constantin Niţă semnează un contract de finanţare în valoare de 18 milioane lei pentru oraşul Horezu

0
23 Sep 2013 15:23:42
Autor: Irina Rîpan
Parcul din Horezu va avea câteva mii de panouri fotovoltaice. Foto Adevărul. Arhivă
Parcul din Horezu va avea câteva mii de panouri fotovoltaice. Foto Adevărul. Arhivă

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, va fi prezent, marţi, în Horezu pentru a semna un contract de finanţare privind amenajarea unui parc fotovoltaic. In urma acestei investiţii, mai multe instituţii din oraş vor avea o sursă alternativă de energie.



Potrivit primarului Ilie Fârtat, celulele fotovoltaice vor fi amplasate pe aproximativ două hectare de teren. 

Investiţia este posibilă în urma accesării de fonduri europene şi are ca termen de finalizare 15 luni de la data semnării contractului. 

“Dacă semnăm mâine acest contract, sperăm ca până la finele anului 2014 să finalizăm lucrarea. Prin acest proiect se asigură energie electrică, aproape un MW, pentru mai multe instituţii, pentru primăriei, casa de cultură, liceul “Constantin Brâncoveanu” şi, de ce nu, pentru spitalul din Horezu”, declară Ilie Fârtat.

Investiţia se ridică la 18 milioane lei, iar contribuţia primăriei Horezu este de aproape 300 000 lei. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările