Impresionantele lecţii de supravieţuire povestite copiilor de un veteran de război ajuns la venerabila vârstă de 98 de ani. „Credeam că plouă, dar erau gloanţe“

Veteranul de război Eugen Vătăşescu, aflat la venerabila vârstă de 98 de ani, a acceptat să povestească în faţa a zeci de elevi de la un colegiu din Râmnicu Vâlcea despre ororile prin care a trecut în cel de-Al Doilea Război Mondial şi i-a povăţuit pe copii ce să facă pentru a avea o viaţă lungă şi fericită.

GALERIE FOTO

Copiii de la Colegiul Naţional Matei Basarab din Râmnicu Vâlcea au aflat, graţie unei iniţiative a profesoarei de limba română Geanina Oprea, direct de la Eugen Vătăşescu, un veteran de război în vârstă de 98 de ani, cum a scăpat cu viaţă după ce o torpilă rusească a lovit  submarinul în care se afla şi cum a înotat 15 kilometri în apele învolburate ale Mării Negre, în valuri de 4 – 5 metri, în timp ce pilotul unui avion trăgea în marinarii aflaţi în apă. 

„Credeam că plouă, căci tot vedeam clipocind apa în jurul meu, când colo erau gloanţe. Mai aveam un pic şi ajungeam la mal şi un pilot, care pesemne văzuse încercările mele de a supravieţui, trăgea în mine. Îmi amintesc că am simţit la un moment dat o arsură pe picior şi apoi mi-am pierdut cunoştinţa. M-au salvat nişte pescari ruşi“, a povestit veteranul. 

Eugen Vătăşescu este ferm convins că a scăpat cu viaţă fiindcă la rândul său, ca toţi marinarii, s-a purtat frumos cu băştinaşii: „Norocul a fost cu acei pescari. Şi fac o paranteză: în viaţă contează doar binele pe care-l faci! Duşmanii nu-i băgaţi în seamă, îşi vor da ei seama pe urmă că au greşit, iar dacă ai posibilitatea de a ajuta pe cineva, fă-o! Noi, marinarii, ne-am purtat foarte frumos cu populaţia civilă. Îmi amintesc de săracele rusoaice care veneau la noi, când eram în port şi cereau o pâine, ca să ne dea lapte. Le dădeam, fără să luăm nimic în schimb. Iar când îi vedeam pe pescari că merg să pescuiască, deşi am fi putut să-i oprim, îi lăsam, pentru că ştiam că aşa îşi câştigau existenţa, a lor şi a familiei. Au ţinut cont şi ei, apoi“, mai crede veteranul care a profesat apoi ca antrenor sportiv.

Şi poate că acest lucru a contat în cazul lui: „M-au scos afară din apă. M-am trezit la un spital, după trei zile şi trei nopţi în care am fost între moarte şi viaţă. Pe vremea acea aveam un păr foarte bogat, cu cărare. Îmi aduc aminte că fetele erau moarte după mine, mai ales că eram campionul oraşului la fugă şi la tenis de câmp. Însă, eram foarte dur cu ele, pentru că sunt foarte punctual“, recunoaşte veteranul.  

Mai în glumă mai în serios el spune că: „Dacă spuneam că la ora 12.00 din noapte ne întâlnim în pădurea cutare sau în mijlocul cimitirului, acolo eram la ora stabilită. În felul acesta am fost foarte apreciat, mai ales pentru punctualitate şi cuvânt. Pentru om, cea mai mare valoare o au punctualitatea, cuvântul şi cinstea. Dacă ai pierdut una dintre ele, pierzi încrederea în tine“, i-a povăţuit bătrânul pe elevii fascinaţi de poveştile sale.

„Mi se spunea «domnişoara»“

„La începutul războiului, fiindcă nu fumam şi nu beam, mi se spunea domnişoara. Cum eu fusesem sportiv, făcusem şi box, m-am supărat şi am început să le dau câte una în stomac. Au schimbat placa şi au renunţat să se mai ia de mine. Mai mult, când aveam permisie, şi mergeam în oraş, regula era că nu trebuie să vii bătut. Cel care venea bătut, nu mai primea două luni permisie. Ştiind că eu sunt bun bătăuş, colegii îmi cereau întotdeauna să merg cu ei, să-i apăr“.

Printre lecţiile de supravieţuire predate de bătrânul lup de mare se numără şi cea legată de cum să supravieţuieşti când crezi că nu mai ai nimic. „Cea mai grozavă boală este lipsa de apă“, le-a mai explicat veteranul copiilor, povestindu-le o experienţă trăită pe drumul de întoarcere spre casă, de pe front: „Am mărşăluit până la Cetatea Albă, unde se anunţase că fântânile sunt otrăvite. O zi şi două nopţi am stat fără apă. Într-o săptămână, fără apă, eşti mort. Se poate trăi fără mâncare, dar nu şi fără apă. Cred că dacă am mai fi stat o zi, nici nu am mai fi putut merge... Ziua ne împrăştiam, fiecare se odihnea pe unde putea. Când se însera, venea aviaţia şi paraşuta apă, mâncare şi ce mai era nevoie şi nu riscam să fim mitraliaţi. Am ajuns la Cetatea Albă în felul acesta. Norocul nostru pe drum a fost că a dat o baltă. Noapte fiind, am văzut licărind, când am realizat că este apă, am rupt-o la fugă. Am ajuns printre primii. S-a tulburat apa de cât ne-am îmbulzit... şi aşa au băut-o ceilalţi, cu tot cu nămol”.

Somnul uriaş de la Chilia Veche

Şi n-a fost singura lecţie de care au avut parte elevii: „Două săptămâni am trăit fără alimente de la armată, la Chilia Veche. Prindeam peşte şi am trăit cu ce ne-au mai ajutat civilii. Atunci am învăţat totul despre fiecare specie de peşte. Şalăul, spre exemplu, este un peşte rău – sărea peste barcă la o jumătate de metru, din plase. Cel mai bleg peşte este somnul, odată prins în plase, deşi în apă este foarte feroce. La Chilia Nouă erau nişte gropi uriaşe săpate pentru construcţia unor silozuri, inundate de apă. Acolo era un somn imens, care a fost lovit de un vas de pasageri. Oamenii l-au tras la mal şi l-au dus la cherhana. Avea sute de kilograme. Oamenii erau tare bucuroşi, dar când au găsit în măruntaie scheletul unei copilei, l-au tăiat în bucăţi şi l-au aruncat din nou în apă. Cei de la Chilia Nouă, ca şi cei de la Chilia Veche, sunt lipoveni foarte credincioşi. Dacă fumai la ei în casă, şi frate să fi fost şi nu te-ar mai fi recunoscut ca rudă“.

Eugen Vătăşescu s-a născut în urmă cu 98 de ani, la Craiova, dar locuieşte în Râmnicu Vâlcea de şase decenii şi jumătate. Este antrenor emerit de tenis şi, în ciuda vârstei înaintate, încă mai predă copiilor tenis de câmp. Susţine că are amintiri de la vârsta de doi ani şi că memoria lui se datorează, în primul rând, unei vieţi echilibrate, iar viaţa lungă – genei moştenită pe linie paternă: „Nu mi-am cunoscut tatăl, pentru că părinţii mei s-au despărţit când mama era gravidă cu mine. Nu cunosc motivul. Dar îmi amintesc că oamenii din sat spuneau despre el când era foarte bătrân – că ăsta nu mai moare, ne îngroapă de toţi! Şi aşa a fost, a murit la peste 100 de ani“, susţine răzând antrenorul.

El i-a povăţuit pe copii, dacă vor să se bucure de o viaţă lungă să se lase de fumat şi de băut, să citească, să renunţe la vicii şi să se bucure de un stil de viaţă echilibrat şi sănătos, de sport, să se străduiască în viaţă să facă numai bine, indiferent că-l fac prietenilor sau duşmanilor, căci toate faptele bune se întorc.

Citat

„Am mărşăluit până la Cetatea Albă, unde se anunţase că fântânile sunt otrăvite. O zi şi două nopţi am stat fără apă. Într-o săptămână, fără apă, eşti mort. Se poate trăi fără mâncare, dar nu şi fără apă. Cred că dacă am mai fi stat o zi, nici nu am mai fi putut merge...” Eugen Vătăşescu, veteran de război