Inginera care şi-a sugrumat mama a scăpat cu şase ani de închisoare. Crime asemănătoare, sentinţe diferite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După gratii, pentru că şi-au omorât bătrânele mame Foto: Arhiva Adevărul
După gratii, pentru că şi-au omorât bătrânele mame Foto: Arhiva Adevărul

O femeie a fost condamnată la şase ani de puşcărie, pentru că şi-a ucis mama de 91 de ani, în timp un bărbat care a comis acelaşi gest s-a ales cu 15 ani închisoare.

Aceleaşi fapte sunt pedepsite în mod diferit de justiţie, în funcţie de gradul de pericol social, de împrejurările în care sunt comise acestea, dar şi de nivelul de educaţie, vârstă, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, comportamentul anterior, cazierul, chiar şi de atitudinea adoptată în cursul procesului penal de către vinovaţi.

În România, în ultimii ani se constată o creştere a cazurilor de violenţă îndreptată împotriva persoanelor în vârstă, care merg până la suprimarea vieţii acestora. Gestul pare surprinzător dacă se ia în considerare vârsta extrem de înaintată a victimelor, al căror viitor era şi aşa destul de incert, mai ales în condiţiile unei stări de sănătate şubredă. 

Spre exemplu, de curând, o femeie a scăpat cu doar şase ani şi opt luni de închisoare după ce şi-a ucis mama. Fapta s-a petrecut în Râmnicu Vâlcea, în vara acestui an. Victima avea 91 de ani şi era imobilizată la pat de aproximativ doi ani. 

Prin comparaţie, alt vâlcean, care şi-a omorât mama în vârstă de 81 de ani, prin aceeaşi metodă, a primit o sentinţă de două ori şi jumătate mai mare. Instanţa de judecată a ţinut cont de maltratările dese la care era supusă permanent victima, în ciuda argumentelor invocate de către agresor, care şi-a negat fapta şi chiar a susţinut că totul i-a fost regizat de către poliţie.  

Şi-a sugrumat mama şi apoi a plecat să se plimbe

În vara acestui an, o crimă a şocat comunitatea din Râmnicu Vâlcea, mai ales când s-a aflat că persoana acuzată era o persoană respectabilă - o ingineră pensionară, de 65 de ani, Carmen Ionescu, cunoscută în cercurile elevate, care lucrase inclusiv în domeniul proiectării de construcţii civile în cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea. Localnicii au fost uimiţi când au aflat că aceasta şi-a ucis mama cu sânge rece, deşi bătrâna se afla de mai mulţi ani imobilizată la pat, iar până atunci, inginera dăduse dovadă de spirit de sacrificiu şi multă dăruire. 

Şi-a adus mama din Piatra Neamţ, la Râmnicu Vâlcea, în urmă cu mai mulţi ani, tocmai pentru a avea grijă de ea. Inginera era văduvă de mai bine de două decenii. În plus, unul dintre copii săi, băiatul s-a sinucis în urmă cu patru ani, pe fondul unor probleme legate de afaceri, iar fiica sa a rupt toate legăturile cu ea. 

În urmă cu doi ani, bătrâna mamă a suferit un accident vascular cerebral, în urma căruia a rămas imobilizată la pat, fiind în îngrijirea permanentă a fiicei. Până într-o dimineaţă de iunie a anului 2020, când Carmen Ionescu s-a trezit cu „noaptea în cap”, cu gândul de a-şi ucide mama. A luat două perne din dormitorul ei şi profitând de faptul că aceasta încă dormea i le-a pus peste faţă. Dar cum victima s-a zbătut, a sugrumat-o cu mâinile, provocându-i în acest mod decesul. 

Apoi, după cum a reieşit în urma anchetei, a revenit în dormitorul său, a lăsat „obiectul crimei”, s-a schimbat de haine şi a plecat la plimbare prin oraş, pentru următoarele două ore „fără a urmări un scop anume”. Când s-a întors, la ora 08:32, a apelat Serviciul de Urgenţă 112, relatând poliţiştilor că şi-a ucis mama. La început, aceştia au crezut că femeia este în stare de şoc, ulterior au înţeles că femeia a spus adevărul. 

Femeia fost reţinută, iar ulterior a fost arestată preventiv, întâi în Centrul de Reţineri din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, iar ulterior la Penitenciarul Mioveni, din Argeş, fiind acuzată de omor asupra unui membru de familie. 

În timpul cercetărilor, s-a stabilit că inginera figura în evidenţa Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea de mai mult de un deceniu. În cursul anilor 2009 - 2010 a avut mai multe internări cu diagnosticul de „tulburare afectivă bipolară - episoade severe, cu simptome psihotice”. A fost externată cu reţetă pentru continuarea tratamentului în ambulatoriu, pe care, însă, nu l-a mai urmat după externare, când a fost pensionată medical.

„Pe fondul acestor afecţiuni preexistente, a neurmării vreunui tratament de specialitate, cât şi a lipsei unor legături apropiate cu fiica sa sau cu alte persoane (rude sau prieteni), a dezvoltat o stare depresivă severă, amplificată de un sentiment puternic de neputinţă în a-şi îndeplini sarcinile zilnice şi insuportabilitate faţă de dificultatea îngrijirii cu titlu permanent a mamei sale”, au concluzionat anchetatorii.

Aceştia au constatat şi lipsa „urme de violenţă sau a altor leziuni traumatice”, stabilind că „suprimarea vieţii victimei nu a impus o intensitate mărită a actului agresional”. Nici în casă nu s-au găsit alte „urme” care să-i îndrepte spre alte piste. 

În urma expertizei psihiatrice a inginerei s-a stabilit că prezenta „diagnosticul de tulburare depresivă recurentă, fără simptome psihotice, având capacitatea psihică de a anticipa critic conţinutul şi consecinţele social-negative ale faptei pentru care era cercetată, având astfel discernământul păstrat”.

Magistraţii au ţinut cont de toate aceste dovezi, dar şi de faptul că inginera Carmen Ionescu şi-a recunoscut faptele şi a cooperat pe parcursul întregii anchete, atunci când au condamnat-o la doar şase ani şi opt luni de închisoare.

A stat cu cadavrul trei zile în casă

În schimb, pentru o faptă similară petrecută în comuna Guşoeni - Vâlcea, un bărbat de 43 de ani, Dan Olteanu, a primit 15 ani şi două luni de închisoare. Fapta s-a petrecut în urmă cu aproximativ doi ani. Mama acestuia era de asemenea în vârstă şi bolnavă, avea 81 de ani.

    

La început, făptaşul a fost acuzat de omor calificat săvârşit prin cruzimi asupra unui membru de familie, „profitând de starea de vădită vulnerabilitate datorată vârstei, stării precare de sănătate şi de imposibilitatea ei de a se apăra”. 

Şi în acest caz, victima a fost ucisă prin sugrumare şi sufocare. S-a mai stabilit că înainte de crimă, cu două săptămâni, victima a fost bătută crunt. Iar după ce şi-a omorât mama, vâlceanul a stat trei zile cu ea în casă, până a anunţat decesul.

Fapta a fost comisă într-o zi de decembrie a anului 2018, când Dan Olteanu şi-a strâns mama de gât şi i-a acoperit gura cu palma. O zi mai târziu, „în încercarea de a crea aparenţele unui deces din cauze naturale”, a mers la un prieten căruia i-a mărturisit că mama sa este pe patul de moarte şi „nu mai are de trăit decât 2 - 3 zile, şi a cerut să-i spună ce pregătiri sunt necesare”, motiv pentru care l-a rugat să-l însoţească la cumpărături în cel mai apropiat oraş - Drăgăşani. Abia în următoarea zi a anunţat decesul şi şi-a rugat amicul s-o anunţe şi pe sora sa. 

Femeia însă a luat legătura cu poliţiştii cărora le-a împărtăşit bănuielile sale despre ceea ce se petrecuse în realitate: „Cunoscând faptul că mama sa era în mod repetat agresată fizic de către inculpat, a avut suspiciunea că ar fi fost ucisă de acesta”.

După demararea anchetei, criminalul a refuzat să-şi recunoască faptele. A încercat chiar să dea vina pe poliţişti, că i-au regizat fapta şi a pozat în rol de victimă. Numai că cercetările au scos la iveală o altă variantă a poveştilor sale.

Spre exemplu, pentru a motiva nenumăratele leziuni traumatice suferite de victimă de-a lungul timpului, vâlceanul a susţinut că aceasta „cădea prin curte şi se lovea de diversele obiecte depozitate”. Ba chiar a încercat să pretindă „că altă persoană ar fi pătruns în casă în lipsa lui şi ar fi făcut victimei ceva încât i-a agravat starea, iar fractura osului hioid (gâtului - n.r.) s-a produs când a încercat să transporte cadavrul în maşină pentru a fi transportat la morgă, ocazie cu care i-a scăpat din mână şi s-a lovit cu partea superioară de canapea”.

Despre adevărata zi în care şi-a omorât mama, Dan Olteanu a încercat să pretindă că la data respectivă femeia era în viaţă şi ar fi fost văzută de cititorul de contoar al curentului electric, numai că acesta nu i-a confirmat spusele.

Din probele anchetatorilor, a reieşit şi că bărbatul „era cunoscut ca fiind o persoană violentă” care-şi bătea sistematic mama. Numai în anul 2018 bătrâna a fost internată de trei ori la Spitalul Drăgăşani cu „leziuni traumatice la nivelul capului şi întregului corp”. S-a mai descoperit şi că o supunea „la tratamente degradante şi inumane”, şi nu-i asigura nici măcar „hrana necesară supravieţuirii”.

Martorii au povestit că în plină iarnă femeia a fost „ţinută în sala casei, unde nu exista sursă de încălzire”, dar criminalul a pretins că a fost nevoit să recurgă la acest gest „pe fondul alterării stării de sănătate a victimei, care nu se mai putea deplasa şi îngriji”, şi prin urmare obişnuia să „facă pe ea şi să răstoarne mâncarea”, deşi pe prispa casei era „la fel de rece ca afară”.

Vecinii au mai recunoscut că au văzut-o pe victimă în nenumărate rânduri, când venea la biserică, plină de vânătăi, ocazie cu care le-a mărturisit „că este agresată de fiul său”. Numai că, în ciuda sesizărilor la poliţie, pentru astfel de agresiuni, „victima s-a mulţumit cu a cere să se pună în vedere inculpatului să nu o mai agreseze, împăcându-se cu acesta”.

Ultima dată a fost văzută în octombrie 2018, cu două luni înainte de a fi omorâtă, pentru că fiul o ţinea închisă în casă, şi nu permitea niciunei persoane să o viziteze. Nu i-a mai permis ajutor medical şi nici nu i-a asigurat tratamentul conform prescripţiilor pe care le avea. Refuza orice vizită, de „teamă să nu fie văzută de martori cu leziunile pe  care i le provoca chiar el”.

Anchetatorii au mai bănuit şi „intenţia de a o înmormânta imediat, pentru a ascunde faptul că o agresase fizic, prin lovituri repetate, dar şi prin sugrumarea care a dus la decesul victimei”. 

În urma necropsiei, s-a stabilit că leziunile suferite erau tipice „pentru această modalitate de a ucide o persoană, şi exclud alte modalităţi de producere, precum cele invocate de inculpat, respectiv, cădere din pat, lovire cu palma sau lovirea părţii superioare a cadavrului de un obiect de mobilier, după constatarea decesului”. S-a mai descoperit şi că „moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţa asfixiei mecanice mixte prin sugrumare şi sufocare”. Tot atunci s-a observat pe lângă leziunile mai vechi şi existenţa unui hematom care „s-a produs cel mai probabil prin lovire cu şi de corp dur/plan dur, având o vechime de cel puţin trei săptămâni” şi care „a fost de natură să producă victimei alterarea severă a stării de sănătate din cauza complicaţiilor apărute”.

În ziua în care anunţa decesul mamei sale, Dan Olteanu a fost trimis în judecată pentru violenţă în familie asupra fostei soţii, „pe care a agresat-o la domiciliul acesteia, încălcând ordinul de protecţie emis”.

Deşi a încercat să-i convingă pe magistraţi că mama sa a murit „din cauza multiplelor afecţiuni de care suferea”, instanţa, „constatând că actele de cruzime, respectiv, agresiunile repetate, ţinerea victimei în frig, lipsa hranei şi tratamentului adecvat, nu fac parte din lanţul cauzal ce a determinat decesul, a schimb at încadrarea juridică a faptei, omorul nefiind săvârşit prin cruzimi, ci prin sugrumare şi sufocarea victimei”.

    

Vă mai recomandăm şi:

Secretele teribile din viaţa inginerei care şi-a sugrumat mama: „Nu bănuiai ce dramă se ascunde în spatele zâmbetului ei“

UPDATE Crimă teribilă în Vâlcea. O ingineră şi-a sugrumat mama: „Întâi a încercat să o sufoce cu o pernă, în somn“ 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite