Medici de familie, despre vaccinarea în cabinete: „Campania va avea succes, dar la sate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinare în mediul rural Foto Arhiva Adevărul
Vaccinare în mediul rural Foto Arhiva Adevărul

Campania de vaccinare a populaţiei prin intermediul medicilor de familie a debutat timid la nivelul întregii ţări. Medicii din teritoriu recunosc că au existat o serie de probleme, de la informare până la logistică.

Dr. Cristiana Bărăgănescu, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie din Vâlcea, a menţionat câteva dintre cauzele pentru care acest proces s-a înregistrat timid doar în câteva judeţe ale ţării. Aceasta a dezvăluit faptul că mare parte dintre colegii afiliaţi au aflat din mass-media despre debutul campaniei de vaccinare, prin intermediul cabinetelor individuale de medicină de familie

„Am aflat şi noi din presă, pentru că, din informaţiile mele, în Vâlcea şi în 90% din ţară, cu o zi înainte de debut (4 mai – n.red.) încă nu se încheiaseră contractele cu Casele de Sănătate. Prin urmare, nu avea cum să înceapă această vaccinare aşa cum s-a anunţat. Nu la nivelul întregii ţări”, a explicat şefa medicilor de familie, de la Vâlcea. 

În plus, aceasta a menţionat şi reticenţa colegilor săi în privinţa acestei campanii, din cauza a nenumărate probleme semnalate în teritoriu privind derularea în bune condiţii a vaccinării populaţiei. 

„Colegii s-au arătat destul de reticenţi pentru că sunt foarte multe cerinţe care trebuie îndeplinite şi pe care multe dintre cabinete nu le pot realiza. Chiar eu, personal, la cabinet nu pot face circuite separate, în aşa fel încât să nu se întâlnească pacienţii sănătoşi cu cei bolnavi. În plus, ar trebui să ne modificăm programul de lucru, ceea ce este destul de greu, să ai ore în plus la cabinet, ori să vaccinezi sâmbăta. O problemă o constituie şi faptul că nimeni nu poate garanta că pacienţii vor veni la ora programată sau într-un anumit interval orar. Neavând numărul de pacienţi necesari, riscăm să deschidem flaconul şi să rămânem cu el. Ori noi am fost obişnuiţi să nu pierdem aceste doze de vaccin”, spune Bărăgănescu.

Dr Cristiana Bărăgănescu - preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie din Vâlcea - în imagine la o conferinţă europeană a medicilor de familie Foto rohealthview ro

Dr. Cristiana Bărăgănescu, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie Vâlcea - în imagine la o coferinţă europeană în domeniu; Foto rohealthview ro

„Pacienţii de la sate nu au unde se duce să se vaccineze”

În urma unui sondaj la cabinetul propriu, a reieşit că nici pacienţii nu par prea entuziasmaţi de idee: „Doar trei din zece s-au arătat interesaţi, ceea ce este foarte puţin. Pacienţii întreabă, dar când este vorba despre AstraZeneca, dau înapoi, iar Johnson & Johnson cu atât mai mult este o necunoscută.”

Deşi crede că la oraşe campania de vaccinare prin intermediul medicilor de familie nu va avea efectul scontat, dat fiind faptul că aici există mai multe centre de vaccinare, dr. Cristiana Bărăgănescu s-a declarat convinsă că situaţia va sta cu totul altfel, însă, în zona rurală. 

„Cum în rural, în general, nu există mai mult de un medic, depinde şi de ce atitudine şi putere de convingere are, s-ar putea ca vaccinarea prin intermediul cabinetelor medicilor de familie să fie mai uşoară. Cred că, colegii din rural vor avea mai mult succes, pentru că pacienţii de la sate nu au unde să se ducă să se vaccineze. Pentru aceşti oameni este foarte greu să meargă la centrele de vaccinare, care în cele mai multe cazuri sunt la zeci de kilometri distanţă. Mai ales că mulţi dintre ei sunt oameni în vârstă. Poate, vor face colegii echipe mobile, să se ducă la domiciliul acestora”, a mai menţionat preşedinta AMF Vâlcea pentru „Adevărul”.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Dialog halucinant între directorul unui spital şi o angajată: „Marş, jigodia dracu'! Te joc în picioare şi pe fie-ta o dau la albanezi!“ VIDEO

Situaţie „fluidă” a listelor cu medicii de familie implicaţi în campania de vaccinare a populaţiei

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite