Misterul morţii unui tânăr, într-o autogară: „Nu se poate vorbi despre o cauză naturală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Chrica - tânăr provenit din sistemul instituţionalizat găsit mort într-o autogară din Râmnicu Vâlcea Foto colaj
Cristian Chrica - tânăr provenit din sistemul instituţionalizat găsit mort într-o autogară din Râmnicu Vâlcea Foto colaj

Modul în care un tânăr din Râmnicu Vâlcea a murit ridică semne de întrebare, în contextul lipsei de informaţii oficiale de la început, iar apoi prin prisma apariţiei unor amănunte contradictorii în legătură cu acest subiect.

Informaţia că un bărbat de 29 de ani a fost găsit fără suflare într-o autogară din Râmnicu Vâlcea a început să circule abia după câteva zile de la producerea decesului, când pe reţelele de socializare au apărut o serie de detalii. Abia atunci autorităţile au reacţionat şi au venit cu precizări, dar care nu au lămurit ce s-a întâmplat. 

Din datele de până acum, decesul a survenit în data de 10 ianuarie. Tânărul provenit din sistemul de stat a fost găsit mort pe stradă, cazul fiind înregistrat ca moarte suspectă. Ulterior, în spaţiul public, au început să circule informaţii potrivit cărora tânărul orfan de mamă ar fi fost omorât în bătaie în urma unui conflict. Acest lucru însă nu a fost confirmat de către organele de anchetă.

Din raportul preliminar întocmit de către medicii legişti se înţelege că decesul a fost violent, provocat prin lovire de corpuri dure, nu cu corpuri dure. Cu toate acestea, se fac în continuare cercetări, pentru a fi eliminate toate suspiciunile.

Victima se numea Cristian Chirca. Potrivit cunoscuţilor, toată viaţa a stat prin centrele de ocrotire socială, pentru persoane cu afecţiuni psihice, deşi era în general un băiat destul de liniştit, care nu crea probleme. Bărbatul ar fi lucrat ca paznic de noapte în zona unde a fost găsit decedat şi unde şi locuia temporar într-o încăpere a unui spaţiu comercial. Era destul de cunoscut prin Vâlcea, iar vestea morţii sale a şocat comunitatea. A fost înmormântat la finele săptămânii trecute în satul Dobriceni, din comuna Stoeneşti, unde locuiau tatăl şi fratele său.

„Părea lovit rău la cap. Parcă ar fi fost izbit cu ceva metalic”

„La data de 10 ianuarie a acestui an, la Poliţia Municipiului Râmnicu Vâlcea s-a constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror de caz în vederea lămuririi împrejurărilor în care a survenit decesul unei persoane într-o autogară din municipiu”, a menţionat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Georgiana Stancu.

Legat de informaţiile din mediul online, care s-au viralizat cu repeziciune, anchetatorii au menţionat că încă nu s-au finalizat cercetările şi că nu se pot oferi mai multe amănunte în acest stadiu al anchetei. 

Localnici din Stoeneşti, comuna natală a victimei, au mărturisit jurnaliştilor că erau vizibile urmele de violenţă de pe corpul tânărului, înainte de înmormântare. „Părea lovit rău la cap. De parcă ar fi fost izbit cu ceva metalic”. 

De asemenea, medicii legişti au confirmat faptul că moartea tânărului a survenit cu violenţă: „S-a efectuat necropsia, s-au prelevat probe pentru analizele de laborator, iar după finalizarea acestor investigaţii, se va face un raport de expertiză medico-legală care se va înainta organelor de poliţie. Până acum s-a întocmit un raport preliminar. Ce putem să vă mai spunem este faptul că în acest caz nu se poate vorbi despre o moarte naturală, ci de o moarte violentă”, au menţionat legiştii. 

Surse din anchetă au explicat pentru „Adevărul” că nu există deocamdată probe legate de comiterea unei crime. Dosarul a fost înregistrat iniţial ca moarte suspectă, însă nu s-a primit deocamdată o confirmare oficială legată de schimbarea încadrării juridice a acestui caz. Specialiştii au mai menţionat pentru „Adevărul” şi că moartea violentă ar fi putut surveni inclusiv în urma lovirii, prin cădere, de obiecte dure. Iar în acest caz trebuie stabilit în ce condiţii s-a petrecut: dacă a fost vorba despre un accident sau o situaţie provocată. 

Anchetatorii au ridicat probe şi imagini de la faţa locului

Acesta este şi motivul pentru care pe reţelele de socializare s-a emis ipoteza potrivit căreia autorităţile ar încerca să muşamalizeze o posibilă crimă, din moment ce au ţinut sub tăcere acest caz şi nu au reacţionat decât atunci când au apărut informaţii în spaţiul public. „În urmă cu puţin timp, un prieten mi-a relatat că acest tânăr, din sistemul de protecţie a copilului Vâlcea, a fost omorât în bătaie. Pentru a afla mai multe, fac apel la mass-media locală şi la opinia publică. Ar fi păcat să fie muşamalizată treaba. Acest tânăr era bolnav, cunoscut cu afecţiuni psihice, şi din naştere a trăit în centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea”, sună una dintre postările de pe reţelele de socializare. 

În altele se oferă detalii despre un posibil conflict cu un taximetrist care l-ar fi lovit pe tânăr o singură dată, cu o bâtă de baseball, pe motiv că victima i-ar fi spart oglinda de la maşină. De asemenea, se menţionează şi faptul că anchetatorii au ridicat mai multe probe de la faţa locului, printre care şi imaginile surprinse de camere de luat vederi din zonă.

Raportul final al medicilor legişti care va lămuri aspectele legate de împrejurările în care a survenit decesul se va finaliza peste aproximativ două săptămâni. Între timp, dosarul a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru cercetări amănunţite.      

Vă recomandăm să mai citiţi:

Câţi ani a împlinit cel mai vechi judeţ din România atestat documentar. Uluitor de unde îşi trage denumirea | FOTO

Cărămizi în schimbul sfinţirii unui Lamborghini: „De la o ştire virală, la un gest” FOTO VIDEO

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite