Moarte suspectă în Vâlcea. O bătrână, găsită arsă pe o grămadă de porumbi din dormitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În comuna Glăvile din judeţul Vâlcea, o localnică a fost găsită carbonizată. Incendiul s-a petrecut în prima zi a anului şi a fost sesizat după orele amiezii de către vecinii victimei.

În comuna Glăvile din judeţul Vâlcea, o localnică a fost găsită carbonizată. Incendiul s-a petrecut în prima zi a anului şi a fost sesizat după orele amiezii de către vecinii victimei. O bătrână de 87 de ani a fost descoperită pe o grămadă de porumbi pe care o avea în dormitor. Nu se ştie cum a ajuns acolo, dacă a adormit pe ea, dacă i s-a făcut rău. 
 

Cert este că atunci când au ajuns pompierii la faţa locului, toate obiectele din cameră, mobilierul, tocăria de la uşi şi ferestre, textilele încă fumegau. Ciudat este că lemnele din sobă nu erau arse. După o jumătate de oră, de la sosirea pompierilor militari incendiul a fost stins. 

Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, ne-a declarat că nu se ştie cu exactitate când a izbucnit incendiul, dacă bătrâna a ars noaptea sau ziua, ci doar că cineva a sunat la 112, după miezul zilei. Cazul a fost preluat de poliţişti pentru a se descoperi dacă este vorba despre o mână criminală, neglijenţă sau accident şi ce s-a întâmplat cu exactitate.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite