Moartea suspectă a unei copile de 14 ani. Iniţial s-a crezut că este înecată, apoi s-a aflat adevărata cauză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

Patru persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o instalaţie pentru încălzirea apei în baie, într-o locuinţă din satul Dozeşti, judeţul Vâlcea. Iniţial, apelul la 112 a fost făcut pentru o fată de 14 ani, despre care s-a anunţat că este înecată, dar medicii au constatat că era intoxicată cu monoxid de carbon.

Incidentul s-a produs vineri seară, în jurul orei 23.00, în localitatea Fârtăţeşti, satul Dozeşti, din Vâlcea. În prima fază, s-a luat în discuţie ipoteza că fata de 14 ani ar fi murit înecată, însă medicii au ajuns la concluzia că o intoxicaţie cu monoxid de carbon ar fi produs tragedia.

De altfel, acest gen de incident tragic este tot mai frecvent în ultima vreme, pe fondul folosirii unor instalaţii improvizate pentru încălzirea băilor. Cert este că, până la finalizarea anchetei, moartea fetei este încadrată drept suspectă.

„Iniţial, apelantul carea sunat la 112 a cerut ajutor pentru o fată în vârstă de 14 ani, spunând că aceasta este înecată. Medicul coordonator a întrebat desopre posibilitatea intoxicării cu monoxid de carbon şi a primit răspuns negativ, după care a îndrumat persoanele aflate la locul evenimentului să scoată victima afară şi să execute manevre de resuscitare", a transmis, sâmbătă dimineaţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Între timp, acolo a fost trimis un echipaj SAJ de la cea mai apropiată staţie, staţia Lădeşti, şi o ambulanţă SAJ cu medic de la Râmnicu Vâlcea. Ulterior, medicul a cerut şi deplasarea SMURD Măciuca, autospecială care se întorcea de la un alt caz. Când au ajuns acolo, membrii echipajului de pe ambulanţa SAJ – Staţia Lădeşti au anunţat că sunt 4 persoane intoxicate, din care una nu prezenta semne vitale.

Astfel, o femeie de 34 de ani, semiconştientă, cu semne vitale, a fost evaluata de SMURD, o fetiţă de trei ani cu atac de panică a fost evaluată de SAJ, o femeie de 55 de ani a primit îngrijiri medicale preliminare.

În cazul fetei de 14 ani s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără niciun rezultat, decesul acesteia fiind declarat de către medicul de la ambulanţă la ora 00.36.

De asemenea, a fost anunţat şeful SVSU din localitate şi a fost trimis un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, pentru a verifica sursa de producere a intoxicării şi a preveni producerea altor evenimente.

Cercetările preliminare arată că în casa în care s-a produs tragedia se aflau nouă persoane, din care trei se aflau în vizită. Victimele s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o instalaţie care asigura încalzirea apei în baie, un instant racordat la o butelie GPL.

Vă recomandăm şi:

Un austriac dat în urmărire internaţională, prins la Galaţi. El se afla într-o maşină radiată din circulaţie

Ipoteză tulburătoare. Un bărbat s-ar fi sinucis după ce şi-a găsit mama moartă

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite