O tânără din Vâlcea, bătută şi violată de vecinul de bloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fata violata a depus plangere la politie. Foto arhiva Adevarul
Fata violata a depus plangere la politie. Foto arhiva Adevarul

Tânăra a fost bătută şi obligată să întreţină raporturi sexuale chiar de unul dintre vecinii de la bloc. În urma plângerii depuse de victimă  la sediul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, violatorul a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore.

Tânăra în vârstă de 25 de ani, din comuna Grădiştea, locuia cu chirie într-un imobil din Râmnicu Vâlcea. La începutul săptămânii, fata a fost bătută şi  batjocorită de mai multe ori chiar de unul dintre locatarii imobilului, un bărbat cu trei ani mai mare. 

 „Victima a fost supusă unor violenţe fizice şi ameninţări verbale şi obligată să întreţină raporturi sexuale de mai multe ori. În baza probatoriului administrat, bărbatul suspectat de comiterea violului a fost reţinut şi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de viol,  Alina Teodorescu, purtător de cuvânt IPJ Vâlcea. 

15 violuri în doar câteva luni

În prima jumătate a acestui an, la IPJ Vâlcea au fost sesizate 20 de cazuri de violuri. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a dispus începerea urmăririi penală pentru 15 din faptele sesizate. Potrivit IPJ Vâlcea, majoritatea femeilor siluite în acest an (11) provin din mediul rural. Printre victime se numără şi două minore, care nu au împlinit încă 16 ani. Una dintre fete sustine ca a fost abuzata sexual de tutorele în grija căruia a fost lăsată. Conform statisticilor, în aceeaşi perioadă a anului trecut, la IPJ Vâlcea au fost reclamate 19 cazuri de viol.  

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite