În timpul săptămânii, jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Fraţii Buzeşti” din Craiova vor fi prezenţi în Bănie, iar la finele săptămânii gruparea mobilă va fi în Berbeşti. Străzile localităţii vor fi patrulate de forţele de ordine din Dolj, nu din Vâlcea.
Din cauza crizei de personal, la Vâlcea, pentru a interveni în zona montană din staţiunea Băile Olăneşti, sunt deplasate forţe de la Călimăneşti – Căciulata. Autorităţile judeţene au promis că vor interveni pentru crearea unui punct montan al jandarmilor şi la Olăneşti.
Dar pentru Berbeşti, cum prin lege au fost blocate posturile libere, nici în viitorul apropiat nu va exista o altă soluţie.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea, cel care a făcut solicitarea suplimentării de forţe de ordine, se recunoaşte depăşit de situaţie. La Berbeşti există 17 poliţişti la o populaţie de apoximativ 5500 de oameni, adică un poliţist la 300 de persoane.
În urmă cu două luni, poliţiştii reţineau un bărbat din Berbeşti – Vâlcea după ce acesta a fost văzut pe o cameră de luat vederi cum agresa un tânăr punându-i viaţa în pericol. Cei doi au avut o altercaţie în faţa unui bar, care a degenerat într-atât încât persoana agresată a fost la un pas să fie victima unui accident rutier fiind efectiv îmbrâncită în faţa maşinilor.
Doar vigilenţa şoferilor a făcut ca episodul să nu se încheie cu o tragedie. Băiatul a fost bătut cu pumnii şi picioarele şi ameninţat cu un cuţit. Iar întâmplarea s-a petrecut în prejma sediului Poliţiei din Berbeşti fără ca cineva să observe şi să ia vreo măsură.
Agresorul face parte dintr-un grup de romi care provoacă tulburări de o perioadă de timp. Cu un an în urmă victima furiei acestui clan a căzut chiar patronul localului în faţa căruia s-a produs scandalul din urmă cu două luni. Vinovatul de atunci este unchiul celui din urmă agresor din povestea de mai sus.
Un alt membru, minor, a ucis în urma unui accident rutier o femeie gravidă, după care s-a ascunsÎn urmă cu două luni, poliţiştii reţineau un bărbat din Berbeşti – Vâlcea după ce acesta a fost văzut pe o cameră de luat vederi cum agresa un tânăr punându-i viaţa în pericol.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
4 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
La Berbesti-oras minier din ce stiam eu,au fost blocate posturile libere(politie?,jandarmi?) ..Pai daca sunt probleme de ce nu se deblocheaza? Si sa nu mai vina din Dolj cu costurile aferente personal?.Caci nici in Valcea nu sunt suficienti..?.Sintem in filmele cu prosti..??
Ce să înţelegi de la idioata de Carmen Dan ? Pentru ea scopul vieţii a fost să-l demită pe Despescu şi să se gudure pe lângă Dragnea să-l schimbe pe Tudose. În rest, dumnezeu cu mila în MI.
Guvernul PSD ia masuri pentru eliminarea temporara a efectului si nu a cauzei ce genereaza conflictele nu numai la Berbesti ci in toata tara. Cu mai multi ani in urma citeam ca jandarmilor le-ar fi fost frica de clanurile de romi. Dar de ce sa le frica de minoritari si sunt Nica fara Frica fata de majoritari ?
Mandri ca suntem romani!