Râmnicu Vâlcea

articolul anterior articolul urmator

Patru copii cu vârste între 1 şi 12 ani au supravieţuit miraculos după ce au căzut cu maşina 150 de metri, într-o râpă, pe Cozia

3
13 Jul 2020 12:07:50
Autor: Daciana Mitrache
O maşină cu patru copii s-a răsturnat într-o râpă de pe un drum forestier de pe Cozia - Vâlcea Foto Adevărul
O maşină cu patru copii s-a răsturnat într-o râpă de pe un drum forestier de pe Cozia - Vâlcea Foto Adevărul

Un straniu accident s-a petrecut la sfârşit de săptămână pe un drum forestier din Parcul Naţional Cozia - Vâlcea. O maşină cu cinci pasageri a ajuns într-o râpă de lângă Mănăstirea Stânişoara, pe care tocmai o vizitaseră.

Accidentul de pe Cozia s-a produs la aproximativ 300 de metri de Mănăstirea Stânişoara, sâmbătă, 11 iulie, dar abia luni, 13 iulie, autorităţile au pomenit despre el. 

Toţi cei cinci pasageri au supravieţuit ca printr-o minune, după ce maşina Opel în care se aflau a căzut în râpa pârâului Paltinului. Autoturismul cobora de la sfântul lăcaş, când, din motive neştiute încă, şoferiţa, de 33 de ani, a pierdut controlul volanului. 

Vehiculul s-a răsturnat, iar ocupanţii au suferit grave leziuni: traumatisme craniene, faciale, toracice etc. În maşină erau patru copii, o parte ai şoferiţei, iar ceilalţi - prieteni ai acestora, vecini, din Râmnicu Vâlcea. Este vorba despre un băieţel de 1,7 ani, şi trei fetiţe de 7, 9 şi respectiv 12 ani.
 
Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, accidentul a avut loc în jurul orei 19.36, „pe un drum forestier, unde un autoturism s-a răsturnat într-o râpă la o distanţă de aproximativ 150 m de drumul forestier”.
 
 
Primul care a ajuns la faţa locului a fost şeful Salvamont Vâlcea, Mircea Lera, care întâmplător se afla chiar la Mănăstirea Stânişoara, în timpul său liber. Acesta ne-a declarat că nu a mai existat un astfel de accident rutier pe munte, în care să fie implicaţi atâţia copii şi „cu atât de mult sânge”. Ajutat de alţi oameni ai muntelui, acesta a salvat viaţa a doi dintre copii şi a ajutat în cazul celorlalţi.

Incidentul s-a produs într-o curbă periculoasă la dreapta, în singura zonă betonată a drumului forestier. 
 
„Pentru salvarea potenţialelor victime, la faţa locului au fost trimise trei echipaje de intervenţie ale ISU: un echipaj de descarcerare, un ASAS şi un echipaj SMURD cu 10 subofiţeri, precum şi două ambulanţe SAJ Vâlcea. Ajunşi la faţa locului, membrii echipelor de intervenţie au găsit cinci victime, o femeie şi patru copiii: D.T. de 1,7 ani – politraumatism; T.D. de 7 ani - traumatism facial şi toracic; B.P. de 12 ani - traumatism cranian şi traumatism abdominal; C.I. de 9 ani – traumatism cranian, traumatism facial şi plagă coapsa dreaptă; şi conducător auto - C.A. de 33 ani cu diverse politraumatisme. Acestea au fost salvate de echipele de intervenţie în colaborare cu membrii Salvamont Vâlcea. Au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea pentru investigaţii suplimentare şi îngrijiri medicale amănunţite”, au transmis reprezentanţii ISU Vâlcea. 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

t mihai
13.07.2020, 12:38:19

Ce model de Opel era ?

+1 (1 vot)
emoji
13.07.2020, 15:07:28

Zafira. Sper ca acum, o sa dormi linistit la noapte...

-1 (1 vot)
t mihai
13.07.2020, 15:13:48

emoji Pâna la noapte mai e mult. Acum e doua trecut, ma duc sa fac o siesta

+1 (1 vot)