Povestea bisericilor de lemn din Vâlcea, mutate pentru a fi salvate FOTO
0
Judeţul cu cele mai multe lăcaşuri de cult din România, Vâlcea, deţine nu mai puţin de 92 de biserici de lemn pe lista patrimoniului cultural, unele cu o vechime de peste patru secole.
O parte dintre lăcaşurile de cult din lemn din Vâlcea s-au păstrat până în zilele noastre, fără să fi suferit modificări, în cazul altora, însă, a fost nevoie de reconstrucţie parţială sau totală.
Unele dintre bisericile din lemn nu au trecut testul timpului, uitate de vremuri şi de oameni, iar astăzi se află într-o stare deplorabilă, motiv pentru care au nevoie urgentă de fonduri pentru reabilitare.
GALERIE FOTO CU BISERICILE DE LEMN DIN VÂLCEA, DIN CARE UNELE LĂCAŞURI DE CULT UNICAT
„Fără să aibă măreţia lăcaşurilor de cult maramureşene, multe dintre bisericile vâlcene sunt apreciate de către turişti, ele făcând parte dintr-o «coloană infinită a spiritualităţii noastre». Bisericile de lemn din Arhiepiscopia Râmnicului formează un patrimoniu preţios pe plan naţional şi internaţional. Până la începutul secolului al XIX-lea, vâlcenii au creat şi s-au manifestat preponderent într-o civilizaţie a lemnului, de o bogăţie, o varietate şi un rafinament remarcabile, în care bisericile de lemn au atins vârful maxim de expresie“, a mărturisit şeful Direcţiei de Cultură Vâlcea, dr. Florin Epure.
În memoria aviatorilor şi a marinarilor
Chivotele de lemn din Vâlcea vorbesc smerit despre tradiţia culturală şi spirituală: cutume, obiceiuri, credinţe, cunoştinţe ce aparţin patrimoniului material şi imaterial, despre preţuire şi respect ca însemnate surse ale cunoaşterii noastre.
Unele dintre ele sunt extrem de cunoscute şi apreciate, precum biserica veche a Mănăstirii „Dintr-un Lemn“ din Frânceşti, situată pe traseul dintre Râmnicu Vâlcea şi Horezu. Este singurul lăcaş de cult din România închinat aviatorilor şi marinarilor, în contextul în care Vâlcea nu are deschidere nici la mare ori la Dunăre şi nu nici măcar un heliport, cu atât mai puţin un aeroport. Totul i se datorează unui fost coleg de academie cu Charles de Gaulle, generalului Paul Teodorescu, ministru al Aerului şi Marinei în mai multe mandate din perioada interbelică, cel care a salvat acest lăcaş de cult de la ruină.
Biserica veche a fost construită în primele decenii ale secolului al XVI-lea, prin cioplirea unui singur trunchi de stejar atât de gros încât abia putea fi cuprins de şapte oameni zdraveni. Mărturie existenţei lui stau patru stejari vechi de şase secole, în pădurea de lângă mănăstire. În secolul al XVIII-lea, lăcaşul a fost mistuit de flăcări, astăzi putând fi admirată o copie fidelă a sa.
Mănăstirea „Dintr-un Lemn“ este renumită pentru că adăposteşte o icoană unică în România, considerată făcătoare de minuni, de dimensiuni impresionante, 1,60 X 1,20 metri, din lemn de cedru, pictată pe ambele părţi: Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul – „Hodighitria“. Se spune că ar fi fost găsită în trunchiul unui stejar, iar părerile privind datarea ei sunt împărţite: unii afirmă că a fost pictată în secolul al IV-lea, alţii vorbesc de secolul al XVI-lea. Cert este că în lume mai există doar trei astfel de icoane: la Ierusalim, la Istanbul şi în Moscova.
Lăcaşul laureat Nobel
De curând, Biserica de lemn din Urşi - Popeşti a devenit cunoscută pe plan internaţional după ce proiectul său de restaurare, care s-a întins pe mai bine de un deceniu, a câştigat echivalentul Premiului Nobel pentru patrimoniu european. Tot în 2021 a obţinut cele mai înalte distincţii europene în domeniu: premiile europene pentru patrimoniu Europa Nostra – Grand Prix şi Premiul Publicului.
Ceea ce face special acest sfânt lăcaş de cult, în care nu s-a bătut niciun cui, este faptul că a fost construit după o tehnică întâlnită la acea vreme doar în nordul şi în centrul Europei, având o frescă unicat pe continent. Tehnica frescei aplicată direct pe lemn reprezintă o raritate, picturile fiind prezente atât la interior, cât şi la exterior. Sistemul de tehnică de construcţie cu bârne orizontale, blockdau, se regăseşte astfel, graţie Bisericii de lemn din Urşi - Popeşti, şi în cea mai sudică regiune din Europa.
Salvată de Ion I.C. Brătianu
O altă biserică de lemn celebră din Vâlcea nu aparţine acestor meleaguri. Se află în inima staţiunii Băile Olăneşti. Este vorba despre „Biserica lui Horea“, salvată de Nicolae Iorga şi de Ion I.C. Brătianu din mâinile austro-ungarilor care intenţionau să o transforme în lemn de foc. Construită în 1746, în Munţii Apuseni, a fost strămutată în 1907 în Muntenia, iar apoi în 1954 în Oltenia. Este primul lăcaş de lemn salvat ca monument istoric în ţara noastră, devenind astfel o biserică unică în patrimoniul religios, istoric, cultural şi arhitectural românesc.
Cunoscută şi drept „Biserica din Albac“ după locul din care provine, şi-a împletit destinul cu nume mari din istoria românească: revoluţionarul Horea, istoricul Nicolae Iorga, ministrul liberal I.C. Brătianu şi Patriarhul României, Iustinian Marina. Reprezintă, de asemenea, una dintre cele mai emblematice construcţii transilvănene religioase din lemn. A fost construită cu bârne groase, cioplite şi îmbinate la colţuri, fără cuie, în stilul coadă de rândunică, specific Ţării Moţilor, cu brâul ca o funie care înconjoară pereţii exteriori.
Şi povestea ei este ieşită din tipare. Pentru a o putea salva, I.C. Brătianu şi soţia lui s-au deghizat şi au cumpărat biserica drept lemne de foc. Au transportat-o pe bucăţi iniţial pe sănii trase de boi, apoi pe plute, până la gara din Turda. Aici a fost încărcată într-un tren special de marfă pentru a fi dusă în Regat. Planul a fost deconspirat şi s-a emis un ordin de interzicere a transportului, la puţin timp după ce deja trecuse graniţa. Era prea târziu. A fost reasamblată la Ştefăneşti, în Argeş, iar în 1954 a fost din nou salvată prin strămutarea ei de la Florica la Olăneşti, unde i s-a păstrat forma iniţială de corabie şi turla înaltă de 21 de metri.
Monumentele istorice ale Olteniei de sub munte
Cele mai multe dintre bisericile de lemn din Vâlcea nu prea sunt cunoscute, deşi dintre acestea, spre exemplu, trei sunt clasate în Lista Monumentelor Istorice, la categoria A: Mariţa - Vaideeni, Grămeşti şi Biserica Bolniţă a Mănăstirii Mamu de la Stăneşti.
„Biserica de lemn de la Mariţa - Vaideeni, spre exemplu, este cel mai vechi lăcaş de cult de acest gen de la sud de Carpaţi, fiind construită între anii 1556-1557. Graţie unui proiect iniţiat de Ministerul Culturii, pentru restaurarea a 16 biserici de lemn din ţară, a fost salvată de la pieire“, a povestit prof. dr. Florin Epure. Este vorba despre o construcţie unică în „Oltenia de sub munte“, fiind cel mai mic lăcaş de cult din lemn, ridicat în urmă cu jumătate de mileniu pe ruinele unei cetăţi dacice. A fost inclusă pe lista celor mai periclitate şapte monumente ale Europei în urmă cu cinci ani, fiind readusă în atenţie graţie profesioniştilor din cadrul Ordinului Arhitecţilor din România şi Fundaţiei Pro Patrimonio, dar şi organizaţiei Europa Nostra.
Potrivit unei legende locale, ar fi fost adusă aici de ciobanii veniţi din Transilvania. Remarcabilă în cazul acestei biserici este catapeteasma, pictura iconostasului care face ca locul să fie unicat, fiind realizată în tempera, după o tehnică mai puţin întâlnită în bisericile din Oltenia. Portretele de îngeri şi de sfinţi cu aceeaşi tipologie au fost realizate cu o unealtă străveche cu care pe vremuri se curăţau copitele şi se făceau incizii în obiectele casnice de lemn.
„Desenele sunt zgâriate cu horjul în culori vii, o interesantă şi originală realizare artistică şi iconografică datând de la începutul secolului al XIX-lea“, a menţionat specialistul în cultură, remarcând că, în afara catapetesmei, nu mai există altă pictură nici în interior şi nici în exterior. În schimb, tot aici se regăseşte o icoană pe hârtie despre care se bănuieşte că provine de la unul dintre atelierele de xilogravură din Transilvania secolului al XIX-lea.
Biserici mutate şi conservate
„În aceeaşi categorie se află şi bisericuţa din Complexul Muzeal «Nicolae Bălcescu» din comuna cu acelaşi nume. Construită de sătenii din Gâltofani, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a fost strămutată la Conacul Bălceştilor în anul 1973, tocmai pentru a putea fi salvată“, a precizat directorul Epure.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ este un monument istoric de categorie valorică A, construit din bârne de stejar, cu pridvorul zidit din cărămidă, având deasupra o turlă poligonală de lemn. Bolta semicilindrică de lemn este pictată în stil popular pe un strat subţire de grund.
În cazul unei alte biserici, cea din Berbeşti, spre exemplu, aflăm, din aceeaşi sursă, că s-a decis salvarea ei abia când s-a luat hotărârea de a fi mutată în centrul oraşului. Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae“ a fost ridicată în anul 1776. „Se distinge prin structura bine conservată, dar şi prin sculpturile decorative, pisanii şi pictura iconostasului... În anii 1818-1819 s-a făcut o reparaţie a structurii clădirii, care probabil a cuprins şi schimbarea tălpilor şi îndreptarea temeliei de piatră sau zid. A fost salvată de la ruinare în 2008 când, cu ajutorul Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia, Exploatarea Minieră Berbeşti a fost mutată. După remontare, interiorul a fost repictat“, a specificat istoricul vâlcean.
Nouă biserici, în pericol de prăbuşire
Numărul bisericilor de lemn din Vâlcea datate din secolul al XVIII-lea este destul de mare. „În secolele XVIII şi mai ales XIX, multe biserici de lemn din Vâlcea au fost tencuite şi pictate imitând în mod special tehnica întâlnită la construcţiile de zid, considerate pe o treaptă superioară, meşterii de lemn preluând şi adaptând elemente formale şi decorative. Unele biserici de lemn au fost chiar completate cu catapetesme, altare sau pridvoare de zid“, a mai spus prof. dr. Florin Epure, recunoscând în acelaşi timp că multe dintre lăcaşurile de cult din lemn au fost salvate graţie societăţii civile, fără ca autorităţile să fie capabile să dea o mână de ajutor.
„Nu toate lăcaşurile de cult din lemn au avut însă noroc. Nouă dintre acestea se află într-o stare deplorabilă, şi dacă nu se vor găsi cât mai rapid soluţii, soarta lor va fi pecetluită. Printre ele se află o biserică din Boroşeşti - Suteşti, construită în 1822, care a ars de două ori: o dată a fost arsă de turci şi apoi un incendiu a distrus-o în urmă cu câţiva ani. O altă biserică distrusă de flăcări, în 2004, aşteaptă şi astăzi să fie refăcută, ca şi Biserica din Brezoi, care a ars în Primul Război Mondial. Tot în suferinţă se află şi cea mai îndepărtată biserică de locul de origine – un lăcaş de cult din comuna Stăneşti care a fost adus din Sălaj în 1950“, a mai precizat istoricul, în dorinţa de a trage un semnal de alarmă asupra situaţiei acestor monumente istorice.
Vă mai recomandăm şi:
Cea mai veche culă din ţară, în patrimoniul judeţului Vâlcea după ani de tergiversări FOTO
Se încarcă comentariile...
