Povestea unui parc naţional care a devenit realitate cu ajutorul unei biciclete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După eclipsa din august 1999, Masivul Buila Vânturariţa a devenit brusc popular între iubitorii de munte. Numai că popularitatea n-a avut efectul scontat, în sensul pozitiv al cuvântului. Aşa s-a născut ideea înfiinţării unei organizaţii neguvernamentale care a plecat de la proiectul a trei studenţi de la Facultatea de Geologie şi Geofizică din Bucureşti, în 2003.

Promotorul, unul dintre cei trei, este de origine din Costeşti - Vâlcea şi cunoştea toată zona, toate transformările şi-şi dorea cu ardoare să facă un lucru bun pentru natură şi comunitate. 

După primul proces verbal, primul Consiliu Director, a urmat redactarea Statutului si a Actului Constitutiv, apoi drumurile la Ministerul Justiţiei. În faţa ghişeului de la minister, iniţiatorul, nimeni altul decât actualul preşedinte al asociaţiei, Florin Stoican, a aflat că numele „Gaea” există deja. Aşa a inventat numele Kogayon. „Mă gândeam la muntele sfânt al dacilor – Kogaion şi la un mic rozător fosil, un fel de parş, găsit în depozitele cretacice din Bazinul Haţeg – Kogayodon”.

Ce a urmat după aceea a fost o întreagă aventură – de la primul contract de comodat pe una din camerele casei familiei Stoican, pentru sediul asociaţiei, la vărul absolvent de ASE convins să fie cenzor şi să se ocupe de contabilitate, la drumurile cu „jalba-n proţap după avize de înfiinţare la Ministerul Mediului, Ministerul Turismului şi Ministerul Culturii”.

Iar banii pentru constituirea patrimoniului naţional şi cheltuielile primare cu legalizarea actelor, ştampilă, taxe etc. au venit prin intermediul unei biciclete. Marioara, aşa cum şi-a botezat Florin vehiculul, a fost lăsată drept gaj pentru un împrumut. Au urmat drumurile nesfârşite la Judecătorie, pentru ca, la începutul anului 2004, să se nască Asociaţia Kogayon „având ca principal scop înfiinţarea Parcului Naţional Buila – Vânturariţa”.

Parc

Parcul Naţional Buila - Vânturariţa Foto: buila.ro

După lecturarea a zeci de cărţi de legislaţie şi articole despre promovare şi parcuri naţionale, discuţii pentru atragerea în proiect a altor colegi de facultate şi iubitori de munte, s-a ajuns ca asociaţia să se bucure la acest moment de sprijinul a zeci de membri, la un moment peste 60 membri. Mare parte dintre membri sunt cunoscători - absolvenţi ai unor facultăţi cu profil din domeniul ştiinţelor naturii, nu plătesc nici un fel de cotizaţie şi participă ca voluntari la acţiuni. „Drepturile şi obligaţiile se rezumă doar la dragoste de natură, dăruire şi prietenie”.

În ciuda piedicilor şi a neîncrederii în ideea de a declara zona parc naţional, au existat oameni care au răspuns pozitiv şi încet – încet s-a întocmit o documentaţie bazată pe informaţii culese, materiale bibliografice, despre care Stoican recunoaşte că şi acum sunt încă perfectibile, mai ales pentru o zonă destul de puţin cercetată şi cunoscută.

La Academia Română a aflat că tocmai era în lucru la Ministerul Mediului o propunere de act normativ referitoare la arii protejate. Aşa că de aici totul s-a derulat pe repede înainte, cu sprijin din partea celor de la Direcţia Conservarea Diversităţii Biologice şi Biosecuritate. Pe baza studiului de fundamentare ştiinţifică depus la Academie s-a obţinut avizul de înfiinţare al Parcului Naţional Buila – Vânturariţa. 

Practic se găsise şi un bilet şi un loc în trenul oportunităţii. 

Au urmat hărţile GIS, delimitarea, descrierea limitelor şi zonarea internă. „Când lumea ciocnea ouă şi pahare cu vin şi mânca miel şi cozonac, de Paşte, dădeam ocol Masivului Buila – Vânturariţa”, îşi aminteşte Florin. Şi în 5 zile, a reuşit să facă ce alţii n-au făcut în ani - delimitarea şi în teren, confruntând hărţile silvice cu realitatea. Efortul fost recompensat cu prima undă verde de la Minister pentru înfiinţarea parcului.

S-au reluat traseele la autorităţile locale şi judeţene, care se arătaseră atât de refractare la început, unele cooperante, altele suspect de refractare care nu s-au dat în lături de la ameninţări şi intimidări. Dar Florin preferă să nu intre mai mult în subiect. 

Imagine indisponibilă

Proiecte desfăşurate în Parcul Naţional Buila - Vânturariţa Foto: buila.ro

Primul proiect a vizat Cheile Bistriţei. În urma unei tabare de corturi la care au participat membri ai asociaţiei şi elevi ai Liceului din Horezu, de o săptămână, s-au strâns peste 150 saci de gunoaie, s-au desfiinţat vetre de foc, s-au montat indicatoare turistice şi coşuri de gunoi şi s-au împărţit pliante turiştilor. 

Toată distracţia a fost sponsorizată de fiecare în parte – singurii bani obţinuţi din alte resurse - 100 de lei - fiind folosiţi pentru achiziţionarea de cuie, ulei, ciment etc. 

Indicatoarele şi coşurile din lemn au fost făcute pe loc, cum s-ar spune din scândurile donate de localnici. Nici o autoritate locală, deşi toată lumea fusese invitată, n-a participat la primul proiect, ulterior însă situaţia s-a schimbat.

Apoi a venit rândul proiectului pilot „Geologia în şcoli”, de la Cabana Cheia. Membri ai asociaţiei împreună cu liceeni de la Horezu au parcurs câteva trasee  montane pentru a învăţa pe viu ce înseamnă muntele, viaţa la munte, cu tot ce derivă din ele: numele unor roci, fenomenul prin care s-au format munţii, pe scurt au primit pe viu lecţii de geologie, geografie, ecologie, speologie, chiar şi escaladare. 

Aşa s-a născut în Liceul Horezu un mic muzeu geologic, cu eşantioane din geologia locală, prelevate, etichetate şi aşezate într-o vitrină chiar de liceeni. Proiectul s-a bucurat de succes, astfel că la scurt timp şi alte licee din Vâlcea s-au arătat interesate de iniţiativă. 

Campania de informare şi-a urmat cursul firesc, delimitarea şi zonarea internă a viitorului parc fiind negociate în teren cu reprezentanţii Direcţiei Silvice Vâlcea. Nu aceeaşi deschidere au întâlnit-o şi când a venit vorba de proprietăţile private, oamenii considerând iniţiativa un pericol pentru afacerea lor, cum s-a întâmplat cu  Ocolul Silvic Buila şi Obştea Cheia.

Imagine indisponibilă

Parcul Naţional Buila - Vânturariţa Foto: buila.ro

A urmat un simpozion ştiinţific cu tema „Istoria exploatării calcarului în Cariera de calcar Bistriţa şi impactul asupra mediului şi societăţii”, instituţia fiind principalul obiectiv minier din zonă, „o rană în coasta muntelui” de peste patru decenii. 

Specialiştii, reprezentanţii instituţiilor responsabile, ai autorităţilor locale şi judeţene, societatea civilă şi-au expus părerile, au vizitat cariera şi „s-a pus la punct un plan de acţiune pentru reducerea impactului negativ, în contextul înfiinţării Parcului Naţional Buila –Vânturariţa în vecinătate”.

Prin aprobarea unei hotărâri de guvern s-a parafat „certificatul de naştere” al celui de-al 12-lea parc naţional, cel mai mic dintre toate, ziua fiind marcată printr-un protest Greenpeace în faţa Guvernului. 

„Am numit acest proiect „De la vis la realitate” fiindcă atunci când realizez că s-a finalizat parcă nu-mi vine să cred. Când calculez cu ce resurse infime am dus la îndeplinire totul pare ireal. N-aş fi reuşit fără să cred! N-aş fi reuşit fără să-i fi făcut şi pe alţii să creadă”, mai spune Florin Stoican în încheierea poveştii despre cum s-a născut al doilea parc naţional din judeţul Vâlcea, poveste despre care puteţi afla mai multe chiar de la cel care a transformat-o în realitate pe site-ul: https://florinak.wordpress.com/2017/01/16/povestea-infiintarii-unui-parc-national/.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite