Râmnicu Vâlcea

articolul anterior articolul urmator

Spărgători de locuinţe din Maramureş, prinşi în flagrant de poliţiştii vâlceni

0
3 Sep 2014 15:04:04
Autor: Irina Rîpan
Hoţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Foto IPJ Vâlcea
Hoţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Foto IPJ Vâlcea

Cei patru membri ai grupării infracţionale au fost filaţi de poliţişti şi prinşi imediat după ce au furat bunuri şi bani din locuinţa unui râmnicean. Aceştia sunt suspectaţi că au comis furturi şi pe raza altor judeţe.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vâlcea, subinspectorul Alina Teodorescu, cei patru bărbaţi din Baia Mare sunt cunoscuţi ca o grupare infracţională nestructurată, specializată în comiterea de furturi din locuinţe, prin modul de operare “chei potrivite”.

Ieri, bărbaţii cu vârste cuprinse între 23 şi 33 de ani au pătruns prin efracţie într-o locuinţă din Râmnicu Vâlcea, de unde au furat un aparat foto, bonuri de masă şi suma de 600 de lei, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ 800 de lei. Poliţiştii vâlceni au găsit în autoturismul cu care se deplasau cei patru au fost găsite instrumente destinate deschiderii butucilor de la uşi şi câteva grame de cannabis.

Hoţii au fot reţinuţi pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Poliţiştii vâlceni continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările