Staţiunea balneară în care 20 de hectare vor fi transformate în prima Pădure - Parc din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleea de cură balneară din staţiunea Călimăneşti - Căciulata, judeţul Vâlcea Foto DMS
Aleea de cură balneară din staţiunea Călimăneşti - Căciulata, judeţul Vâlcea Foto DMS

Staţiunea balneară Călimăneşti-Căciulata, de pe Valea Oltului, a primit cu titlu gratuit 203.500 mp din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apelor şi Pădurilor, prin Regia Naţională a Pădurilor Romsilva.

Decizia prin care terenul va fi trecut din proprietatea statului în cea a staţiunii - oraş a fost aprobată în şedinţa de Guvern de miercuri, 19 ianuarie. În 30 de zile de la apariţiei acestei hotărâri în Monitorul Oficial trebuie predat amplasamentul. 

Apoi va urma faza de proiect  Primarul staţiunii Călimăneşti - Căciulata, Florinel Constantinescu (PNL), a menţionat pentru „Adevărul” că urmăreşte să construiască o Pădure - Parc, prima de acest gen din judeţul Vâlcea.

Nu se cunoaşte deocamdată valoarea investiţiei, în lipsa unui studiu de fezabilitate, dar se doreşte ca amenajarea, ca şi proiectarea, să fie realizată prin fonduri europene.

Deocamdată, pentru proiectare există deja o solicitare de alocare de fonduri, prin Agenţia Regională de Dezvoltare (ADR)  Sud - Vest Oltenia. „Am depus două proiecte la ADR, acesta şi un altul pe mobilitate urbană, dar întâi aşteptăm să le semnăm şi apoi vă vom oferi mai multe amănunte legate de fonduri”, a mai precizat edilul Florinel Constantinescu.  

Zona unde va fi creată o Pădure - Parc în staţiunea balneară Călimăneşti - Căciulata din judeţul Vâlcea Foto DMS

Zona unde va fi creată o Pădure - Parc în staţiunea balneară Călimăneşti - Căciulata din judeţul Vâlcea Foto DMS

Aceeaşi sursă a mai adăugat: „În cinci ani de zile de la preluare, o perioadă destul de generoasă, trebuie să realizăm ceea ce ne-am propus. Dar în primii doi ani trebuie depus proiectul de amenajare către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, având obligaţia de a nu putea schimba încadrarea, adică de a trece terenurile din proprietatea publică în proprietatea privată”.

Un parc pentru relaxare prin pădure

Pădurea - Parc va fi o continuare a aleii de cură balneară, dar în partea opusă, spre oraş, prin spatele Hotelului Central din Călimăneşti. Practic, tot ce se va construi în parcul de acest gen se va continua cu aleea de cură balneară şi apoi aleea de promenadă care începe din Parcul Izvoarelor şi merge spre cele trei hoteluri: Căciulata, Oltul şi Cozia.  

Izvoare din staţiunea balneară Călimăneşti - Căciulata din judeţul Vâlcea Foto Adevărul - credit DMS

Aleea de cură balneară din staţiunea Călimăneşti - Căciulata judeţul Vâlcea Foto DMS

„Cele 20 de hectare de pădure vor fi incluse într-un ambiţios proiect turistic de amenajare de Pădure - Parc. Ele se află chiar în apropierea unei alte păduri pe care urmează să o primim de la Romsilva, pe locul unui fost islaz, împădurit între timp. Şi atunci, probabil, vom putea realiza şi alte obiective acolo. Totul face parte dintr-o strategie mai amplă. În comparaţie cu ceea ce avem în zonă sau se ştie, acesta va fi practic un parc recreativ, de relaxare prin pădure”, a mai explicat primarul din Călimăneşti. 

Practic, noul parc va cuprinde alei din materiale ecologice, toalete ecologice, construcţii provizorii din lemn, totul fiind realizat cu intervenţii minime care respectă Codul silvic şi nu aduc atingere ecosistemelor din zonă dar le pun în valoare. 

Aleea de cură balneară din staţiunea Călimăneşti - Căciulata judeţul Vâlcea Foto DMS

Aleea de cură balneară din staţiunea Călimăneşti - Căciulata judeţul Vâlcea Foto DMS

„Prin acest proiect vor fi semnalizate piste pentru biciclete şi poteci tematice, aleile de promenadă, va exista de asemenea iluminat, mobilier urban, locuri de joacă şi parc tematic pentru copii. De asemenea, se vor monta panouri informative legate de biodiversitatea zonei - flora şi fauna - şi băncuţe de odihnă, un amfiteatru în aer liber, o platformă educativă, un punct de observaţie geologică, o platformă de relaxare şi un refugiu”, a precizat edilul.

„Ne dorim o Pădure - Parc unică în ţară”

Despre Pădurea - Parc din Călimăneşti se vorbeşte de mai mulţi ani, chiar dinainte de a fi prevăzută această oportunitate în Codul Silvic, când se intenţiona să se facă un schimb de terenuri pentru a se putea realiza o astfel de investiţie. 

Anul trecut, Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care se solicita trecerea terenului din domeniul Romsilva în cel al UAT. Tot Consiliul local va fi cel care se va asigura că va crea nu doar condiţii pentru recreere, ci se va ocupa şi de igienizarea zonei, de paza şi protecţia cetăţenilor şi a obiectivelor din interiorul Pădurii - Parc. 

Refugiu într-o Pădure - Parc din Cluj Foto faclia ro

Refugiu într-o Pădure - Parc din Cluj Foto faclia ro

În toamna anului trecut, un reprezentant al Primăriei Călimăneşti a mers în Austria, parte dintr-o delegaţie mai vastă, pentru a vedea ce înseamnă o destinaţie turistică, cum funcţionează o Pădure - Parc şi cum se face promovarea. Cu toate acestea, primarul Florinel Constantinescu susţine că îşi doreşte ca Pădurea - Parc din Călimăneşti să fie unică: „Nu avem neapărat un exemplu, din care ne-am inspirat. Dar, într-adevăr, am văzut mai multe parcuri de acest gen în lume. Însă, ne dorim ca cel de la Călimăneşti să fie un model pentru alte amenajări de acest gen din ţară”. 

Pădurea-Parc Făget din Cluj Foto stiritransilvania ro

Pădurea-Parc Făget din Cluj Foto stiritransilvania ro 

Din cele 10.500 de hectare ale Călimăneştiului, peste 7.500 hectare sunt acoperite cu pădure, aparţinând însă Statului Român. Una dintre porţile de intrare în Parcul Naţional Cozia este prin staţiunea Călimăneşti - Căciulata. Oraşul staţiune beneficiază de o alee de cură balneară amenajată prin pădure, paralelă cu DN 7 / E 81, între Hotelurile Central şi Traian, precum şi de o alee de promenadă unde există pontoane pentru plimbări cu vaporaşul pe Olt. 

Există şi alte localităţi din ţară unde sunt în curs de amenajare astfel de proiecte, precum Pădurea Făget din comuna Feleacu - Cluj, pentru amenajarea căreia s-a demarat un proiect pilot de aproximativ 145.000 de euro, pentru o suprafaţă dublă faţă de cea din Călimăneşti.

Vă mai recomandăm şi:

Staţiunea Călimăneşti-Căciulata, perla Oltului, unde magia trecutului se împleteşte cu cea a prezentului FOTO

 

 Problemele turismului. De la tinerii atraşi de mirajul Occidentului la asiaticii care se plimbă de la un patron la altul FOTO 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite