Râmnicu Vâlcea

articolul anterior articolul urmator

UPDATE Trafic blocat pe DN 7, după ce  dintr-un camion a început să curgă pe şosea ulei

0
5 Aug 2020 11:45:35
Autor: Daciana Mitrache
Ulei uzat pe DN 7 în Goleşti - Vâlcea după ce şoferul unui TIR a frânat brusc Foto gazetavalceana.ro
Ulei uzat pe DN 7 în Goleşti - Vâlcea după ce şoferul unui TIR a frânat brusc Foto gazetavalceana.ro

Un incident a avut loc miercuri dimineaţa, 5 august, pe DN 7 / E 81, în judeţul Vâlcea. Dintr-un camion a început să curgă ulei pe şosea.

Update, ora 11.55 Traficul pe DN 7 / E 81 în zona Blidari - Goleşti a fost deblocat. La această oră se circulă normal, după ce au fost luate măsuri pentru prevenirea unor incidente, în urma scurgerii a zeci de litri de ulei pe şosea.

- ŞTIREA INIŢIALĂ - 

Incidentul s-a produs în Blidari - Goleşti, la intersecţia cu drumul care duce spre Curtea de Argeş. 

Sensul de mers Vâlcea - Argeş, de pe Dealul Negru, pe DN 7 / E 81, a fost blocat din cauza unui TIR. Şoferul acestuia a frânat brusc, iar din vehicul a început să curgă un lichid, care s-a dovedit a fi ulei uzat.

La faţa locului au fost solicitaţi pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea pentru a asigura măsurile PSI (măsuri minime de prevenire). Aceştia au trimis o autospecială cu apă şi spumă - ASAS, cu doi subofiteri. 

Camionul implicat în eveniment, de 40 de tone, era încărcat cu bidoane de plastic de aproximativ 40 litri, având în ele uleiul vegetal. Unul sau mai multe bidoane s-au spart, iar lichidul a curs pe carosabil, au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea. 

A fost solicitată şi intervenţia lucrătorilor de la Serviciul Drumuri Naţional pentru împrăştierea de material antiderapant.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii