Trafic greoi între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, în urma unui accident într-un sens giratoriu FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident pe şoseaua de centură a municipiului Râmnicu Vâlcea, DN 7 / E 81, din cauza neacordării de prioritate într-un sens giratoriu: o victimă; Foto Adevărul
Accident pe şoseaua de centură a municipiului Râmnicu Vâlcea, DN 7 / E 81, din cauza neacordării de prioritate într-un sens giratoriu: o victimă; Foto Adevărul

Un eveniment rutier care a avut loc marţi, 22 septembrie, în jurul prânzului, în Râmnicu Vâlcea, a dat peste cap traficul între Piteşti şi Sibiu, pe DN 7 / E 81.

Accidentul rutier s-a produs într-un sens giratoriu de pe şoseaua de centură a municipiului Râmnicu Vâlcea, parte din drumul naţional / european - DN 7 / E 81. 

Şoferul unui autoturism nu a acordat prioritate de trecere unui camion, maşina fiind acroşată de către acesta. Minute în şir s-a circulat infernal în zonă, formându-se cozi de maşini pe kilometri întregi spre Sibiu şi Piteşti, dar şi pe bulevardul Tudor Vladimirescu, pentru vehiculele care veneau din oraş, perioadă în care Poliţia Rutieră a făcut cercetări la faţa locului. Ca de obicei, nervii şoferilor care nu ştiau ce se întâmplase au fost puşi la grea încercare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Cătălin Udrea, şoferul vinovat a suferit mai multe leziuni, fiind transportat la spital: „Eveniment rutier in Râmnicu Vâlcea - conducătorul unui autoturism ce se deplasa pe bulevardul Tudor Vladimirescu, la sensul giratoriu, în intersecţia cu D.N.7, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autocamion ce se afla în sens, acroşându-l. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a şoferului autoturismului, un bărbat de 38 de ani. La faţa locului, poliţiştii Biroului Rutier efectuează cercetări. Traficul se desfăşoară cu dificultate”, a precizat reprezentantul Poliţiei Vâlcea.

Accident pe bd Tudor Vladimirescu în Râmnicu Vâlcea din cauza neacordării de prioritate în sensul giratoriu cu centura ocolitoare - o victimă Foto Adevărul

Accident pe bd Tudor Vladimirescu, în Râmnicu Vâlcea, din cauza neacordării de prioritate, în sensul giratoriu de pe şoseaua de centură oraşului; Foto Adevărul

În giratoriul cu pricina deseori nu se respectă regulile de circulaţie, deşi zona este monitorizată video, fiind mai degrabă unul dintre punctele care îngreunează traficul decât să-l fluidizeze. 

Vă mai recomandăm şi:

FOTO VIDEO Viaţa senzaţională a sihastrului „Antonie cel Tăcut”: legat în lanţuri în copilărie, militar la Antitero, alungat din munţi de autorităţi

FOTO VIDEO Lucruri mai puţin ştiute despre dispariţiile din România. „Ia să vină factura de plată fiecărei familii”

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite