Un camion plin cu colete, condus de un turc care nu a adaptat viteza, s-a răsturnat pe Valea Oltului, la Câineni
0Din cauza unui camion răsturnat luni seara 5 aprilie, pe DN 7 / E 81, circulaţia pe Valea Oltului va fi întreruptă marţi, 6 aprilie, temporar, pe Valea Oltului, pentru recuperarea acestuia.
Incidentul rutier a avut loc la km 235 + 700m al DN 7 / E 81, luni seara în jurul orei 21:30.
Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Sandra Bălteanu, TIR-ul plin cu colete era condus de un cetăţean turc.
Acesta nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă deosebit de periculoasă la dreaptă a pierdut controlul vehiculului care s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
„Curba era semnalizată prin panouri succesive”, a precizat reprezentantul Poliţiei Vâlcea care a menţionat şi că nu au existat victime, iar în urma testării şoferului cu alcooltestul a reieşit că acesta nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Chiar dacă în urma incidentului nu au existat probleme de trafic luni seara şi nici în noaptea următoare, între Sibiu şi Vâlcea, marţi, 6 aprilie, circulaţia pe Valea Oltului, în zona respectivă, va fi blocată total cât timp se va acţiona pentru scoaterea şi recuperarea camionului răsturnat. Deocamdată, la ora publicării acestei ştiri nu se cunoştea ora exactă va avea loc intervenţia.
Vă mai recomandăm şi: