VIDEO Imagini incredibile cu lăcaşul de cult unic în România, acoperit de stânci, şi povestea comorilor ascunse de haiduci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica Mănăstirii Pahomie - Vâlcea unică în România Foto Daciana Stoica
Biserica Mănăstirii Pahomie - Vâlcea unică în România Foto Daciana Stoica

Vâlcea are unele dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult din România, aflate într-un cadru natural de vis. Printre acestea, se numără Schitul Pahomie despre care toţi vizitatorii, fie ei credincioşi practicanţi, atei sau de alte religii, spun la unison că este raiul pe pământ.

GALERIE FOTO

Schitul Pahomie se află la aproximativ 30 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Pentru a ajunge la acest lăcaş de cult unic în România, se urmează traseul spre Băile Olăneşti, iar la intrare în localitate se virează la stânga spre satul Cheia. 

N-ai cum să ratezi intersecţia, pentru că este marcată cu o cruce mare de lemn şi semnalizată corespunzător cu un indicator. Drumul duce către mai multe obiective turistice minunate din Parcul Naţional Buila - Vânturariţa. Trei dintre acestea sunt monumente istorice, fiind catalogate drept „Meteorele României” pentru frumuseţea lor, dar şi pentru zona retrasă în care se află: Iezer - Pahomie - Pătrunsa. La primele două se poate ajunge pe un drum forestier, dar la cea din urmă, ultima porţiune, de după Pahomie, poate fi străbătută doar pe jos sau călare, fiind la o altitudine mai mare şi cel mai retras dintre cele trei lăcaşuri de cult.

Toate cele trei mănăstiri sunt speciale, dar Pahomie este unică în România, în mod special pentru ingeniozitatea cu care a fost construită biserica. Deasupra şi dedesubtul bisericii sunt stânci. 

Privită dintr-un anumit unghi, bisericuţa pare suspendată, ba chiar ai senzaţia că urmează să cadă în gol sau că în orice moment stânca de deasupra se va prăvăli peste micuţa bijuterie arhitecturală. Unii susţin că lăcaşul de cult sprijină, de fapt, muntele să nu cadă.

Este însă unica biserică din România de pe o stâncă, acoperită pe jumătate de o altă stâncă.

Toţi vizitatorii, indiferent de credinţa pe care o au, susţin că Pahomie este raiul pe pământ, datorită liniştii care te întâmpină aici şi a peisajului de vis, nefiind, din cauza poziţionării, la fel de vizitată ca alte monumente seculare. 

Dincolo de istoria lăcaşului, fascinante sunt legendele care circulă în jurul acestui lăcaş de cult, legende care vorbesc despre comori ascunse în stâncile din jurul bisericii, despre haiduci şi blestemele care pun la grea încercare căutătorii de aur. 

Lăcaşul a fost ridicat pe la începutul anilor 1500, când Pahomie Monahul şi Sava Haiducul au ajuns în zonă. Cel din urmă, spun legendele, era căpitan în oastea lui Mihnea cel Rău şi a devenit haiduc, după ce a pribegit prin munţi. Se mai spune şi că, în urmă cu jumătate de mileniu, boierii, printre care şi Marele Ban Barbu Craiovescu al Olteniei, care ar fi devenit călugărul Pahomie de mai târziu, şi-ar fi ascuns aici averile: aurul şi bijuteriile.

Circulă legende potrivit cărora în stânca schitului ar exista o galerie prin care ar fi putut pătrunde o singură persoană, unde s-ar fi pus comorile la păstrare. Probabil că firida de deasupra lăcaşului a contribuit foarte mult la propagarea acestui mit. 

Aceleaşi poveşti, amintite de directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea, prof. dr. Florin Epure, susţin că după dispariţia haiducilor, comoara ar fi rămas în grija călugărilor. 

Cert este că înainte de Revoluţie în zonă au fost descoperite câteva zeci de monede de aur din secolul I î.Hr. şi un coif de aur dacic. 

Cât despre căutătorii de comori sunt nenumărate poveştile care spun că majoritatea sfârşesc în mod tragic. 

Deşi a fost refăcută şi sfinţită în 1956, păstrând forma iniţială, o parte din pictura murală de pe pereţii bisericuţei, cea dinspre stâncă, a suferit serioase daune, după cum se poate vedea şi în poze sau filmarea ataşată.

Dacă purcedeţi la drum, trebuie să ţineţi cont că traseul auto este unul de munte cu denivelările aferente, motiv pentru care este indicat să aveţi o maşină cu gardă înaltă. În plus, din cauza ploilor, anul acesta au avut loc căderi masive de stânci şi bolovani cu porţiunea de dinainte de intersecţia către Cantonul Cheia. Fenomenul, deşi ţinut sub monitorizare, devine activ în mod special în perioadele cu precipitaţii abundente. 

Se mai poate ajunge la Pahomie şi pe alte căi, fie prin satul Tisa - Olăneşti, peste munte, pe picioare, până la drumul forestier, iar de aici se urmează această rută de munte, fie de pe cealaltă parte a Builei, din satele Bărbăteşti sau Costeşti, de unde se merge pe cărări de munte. 

La intrarea în mănăstire te întâmpină o superbă cascadă a cărei apă ţâşneşte de sub stâncile pe care este clădită biserica. Se numeşte Izvorul Frumos, iar deasupra ei străjuiesc două icoane şi o cruce.  

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite