VIDEO Interpretarea emoţionantă a rugăciunii „Tatăl nostru“ a unui copil de 2 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cezar, fiul lui Pavel Stratan şi fratele Cleopatrei, Foto: cezarstratan.com
Cezar, fiul lui Pavel Stratan şi fratele Cleopatrei, Foto: cezarstratan.com

Cezar Stratan nu este la fel de celebru precum tatăl său, Pavel Stratan, sau sora mai mare, Cleopatra, dar cu siguranţă are o interpretare emoţionantă a rugăciunii „Tatăl nostru”.

Avea doar 2 ani pe când interpreta îngereşte rugăciunea „Tatăl nostru”. Se numeşte Cezar Stratan, acum are 8 ani şi o serie de calităţi moştenite din familie. 

Filmul în care micuţul recită rugăciunea a devenit viral pe net şi a adunat mii şi mii de vizualizări, like-uri şi postări de-a lungul timpului. La aproape 6 ani de la prima postare încă mai face furori în online. Un vâlcean care a distribuit-o în urmă cu o săptămână a adunat peste 5000 de vizualizări. Iar postarea de pe You Tube, din 2013 şi până acum a adunat peste 100.000 de vizualizări. 

Reacţiile, de-a lungul timpului, au fost pro şi contra, unii fiind de părere că actul în sine este mult prea intim şi prea profund pentru a fi transformat într-o laudă.

Alţii, cei mai mulţi, se minunează de talentul micuţului şi-i felicită pe părinţi pentru modul în care şi-au educat copiii: „Sfinte Doamne! Ceva mai curat nu am auzit! Am ascultat rugăciunea aceasta spusă de multe persoane, o spun şi eu, dar niciodată nu am auzit pe cineva să o spună în acest mod, cu această intonaţie şi căldură, cu atâta candoare!”

„Eu sunt ateu, dar tot îmi place de acest băieţel”, recunoaşte altcineva.

„Respect pentru familie şi pentru cine l-a învăţat să spună rugăciunea atât de frumos, cu atâta emoţie!” sau „Nu mă satur privind şi ascultând! De-a dreptul divin. O minune de pui de geniu! De la prima recitare, nu am întâlnit nici la copiii de şcoală atâta expresivitate, interpretare, talent, intonaţie şi adânc înţeles al versului recitat. Aceşti copii sunt darurile lui Dumnezeu unor adevăraţi oameni înzestraţi cu dragoste, respect şi modestie”, sună comentariile de pe net.

Cei mai mulţi nici nu ştiu cine este micuţul care recită cu atâta dăruire. Doi ani mai târziu, Cezar va avea o altă interpretare deosebită a poeziei „Plecăciune”, care însă nu s-a bucurat de acelaşi succes precum „Tatăl nostru”.

Cezar este frate şi fiu de vedete. Cleopatra Stratan are o serie de recorduri mondiale, iar fratele său pare să îi calce timid pe urme. Cleopatra este cel mai tânăr artist de succes, care a susţinut un concert live, a lansat un album solo, a câştigat cei mai mulţi bani pentru o melodie şi a primit şi trei premii MTV. 

La finele anului trecut, cei doi fraţi lansau împreună prima melodie: „Mami”. Cezar s-a declarat pasionat de muzică şi box şi cântă la şase instrumente, inclusiv tobe şi chitară, de la vârsta de 3 ani.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite