Râmnicu Vâlcea

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Proteste de amploare la Vâlcea. Şefii singurei fabrici de sodă caustică din România au anunţat că vor închide uzina: „50.000 de persoane vor fi afectate“

3
11 Sep 2019 18:55:44
Autor: Daciana Mitrache
Protestul sodiştilor minerilor şi al celor de pe platforma chimică vâlceană în faţa Consiliului Judeţean Vâlcea Foto FB Adrian Mugioiu
Protestul sodiştilor minerilor şi al celor de pe platforma chimică vâlceană în faţa Consiliului Judeţean Vâlcea Foto FB Adrian Mugioiu

Sindicaliştii de la CIECH, CET Govora, Chimcomplex şi Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea din cadrul Societăţii Naţionale a Sării, s-au aflat miercuri, 11 septembrie, în faţa sediilor Prefecturii şi Consiliului Judeţean Vâlcea, în cea de-a doua zi de proteste, după ce singura fabrică de sodă din România a anunţat că-şi va închide porţile în lipsa materiei prime, în urma eşuării negocierilor privind preţul aburului tehnologic.

GALERIE FOTO

Pentru a doua zi consecutivă, chimiştii şi minerii vâlceni au pichetat sediile Prefecturii şi Consiliului Judeţean în încercarea de a găsi sprijin pentru păstrarea locurilor de muncă.

De altfel, aceasta a fost singura revendicare a sutelor de manifestanţi prezenţi la protest.  
 
Situaţia a degenerat la finele primăverii când în Cariera de la Alunu - Vâlcea, un utilaj de mare tonaj s-a prăbuşit în plină zi. Exploatarea Minieră Berbeşti – Alunu s-a trezit peste noapte că nu mai poate asigura necesarul de cărbune pentru CET Govora, din structura căreia face parte. 
 
La rândul său, cu ajutorul cărbunelui, CET livra abur industrial către firmele de pe platforma chimică vâlceană, printre care şi singura fabrică de sodă din România CIECH: ex - Uzinele Sodice Govora şi agent termic către locuitorii municipiului Râmnicu Vâlcea. 
 
Doar că în ciuda asigurărilor date la vremea respectivă de autorităţi, rezerva de cărbune s-a terminat rapid şi CET s-a trezit că nu mai poate asigura materia primă companiilor de pe platformă la acelaşi preţ, fiind nevoit să achiziţioneze cărbune din alte surse, cu costuri mai mari. 
 
În atare condiţii, în luna august, conducerea companiei poloneze CHIECH Sodă a anunţat că se vede în imposibilitatea de a-şi continua activitatea, motiv pentru care din 18 septembrie îşi va opri producţia din cauza majorării preţului aburului industrial. 
 

„50.000 de persoane vor fi afectate, 10.000 de locuri de muncă vor fi pierdute”

De marţi, 10 august, reprezentanţii CIECH, ai CET Govora, EM Râmnicu Vâlcea şi Chimcomplex au început să protesteze în faţa sediilor Consiliului Judeţean Vâlcea şi Prefecturii Vâlcea, în încercarea de a convinge autorităţile să găsească soluţii pentru reducerea preţului la aburul industrial şi, prin urmare, păstrarea locurilor de muncă nu doar pentru fabrica de sodă, ci pentru toate companiile care vor fi afectate.
 
„Suntem aici pentru o singură cerere - păstrarea locurilor de muncă. Impactul, confirmat şi de preşedintele Consiliului Judeţean, sună în felul următor: 50.000 de persoane vor fi afectate, 10.000 de locuri de muncă vor fi pierdute, iar cifra de afaceri a judeţului Vâlcea, de peste 750 de milioane de euro, va fi diminuată”, a explicat printre altele liderul sindicatului „Sodistul”, Adrian Mugioiu, celor prezenţi, care au scandat în permanenţă: „Vrem să muncim, nu să cerşim”,  respingând ideea de a se mulţumi cu salarii compensatorii.

Sindicaliştii au cerut venirea premierului Dăncilă, la Vâlcea
 
Prefectul de Vâlcea, Florian Marin le-a spus protestatarilor că revendicările lor şi soluţiile identificate vor ajunge în atenţia ministerelor de restort: respectarea graficului de livrare a cărbunelui de la Complexul Energetic Oltenia, având în vedere că din contractul de 175.000 de tone de cărbune până acum nu au fost livrate decât 70.000 de tone, precum şi posibilitatea achiziţionării de către CET Govora a unei cantităţi suplimentare de minim 200.000 de tone pentru rezerva de iarnă; posibilitatea legală a acordării unui ajutor financiar de 100 de milioane lei, pentru cumpărarea de certificate verzi sau asigurarea unor fonduri pentru reluarea unor programe de mediu; menţinerea preţului actual la gazul natural achiziţionat de CET Govora.

Sindicaliştii au solicitat şi venirea premierului României, Viorica Dăncilă, la Vâlcea. 

Un borcan cu soda fabricată la Vâlcea, de şase decenii, cadou pentru prefectul Florian Marin

Sindicaliştii i-au dăruit prefectului de Vâlcea un borcan cu produsul care se fabrică la Vâlcea de 60 de ani – soda şi un tricou inscripţionat cu numele companiei, ţinând cont de faptul că în luna noiembrie urma să împlinească şase decenii de existenţă. 

La rândul său, şeful administraţiei judeţene, Constantin Rădulescu a declarat în faţa protestatarilor că face diligenţe în permanenţă la Bucureşti pentru rezolvarea situaţiei, considerând că singura opţiune o reprezintă centrala pe gaz. „N-am coborât în faţa dumneavoastră ca să vă liniştesc artificial sau să vă spun vreo minciună”, a explicat acesta, dând asigurări că, de trei luni, de când s-a întâmplat incidentul de la cariera Alunu, se „luptă pentru a face rost de cărbune şi gaz la preţ bun”. 

„Nu sunt un golan care să vă mintă, centrala pe gaz este singura soluţie”

„Hârtiile astea explică foarte succint care este rezolvarea: am cărbune şi gaz - pot să discut preţul. Dar nu pot la nesfârşit, şi nici cei de acolo, că se duc în puşcărie, să vândă sub preţ de producţie”, a mai spus Rădulescu referindu-se la preţul crescut al aburului tehnologic livrat de către CET Govora. 

„Am demarat încă de săptămâna trecută cu cei de la Oltchim – Chimcomplex discuţii pentru a accesa bani şi a face împreună o centrală pe gaz. Pentru că asta e soluţia. Ne omoară acele certificate de emisii de CO2, pe care trebuie să le plătim cu banii jos pentru fiecare tonă de cărbune. Nu sunt un golan care să vă mintă”, a mai precizat şeful administraţiei judeţene, cerându-le oamenilor să aibă răbdare şi amintind că vineri va merge din nou la Bucureşti în încercarea de a rezolva problema. 

„Ce să faci? A căzut nenorocirea aia de excavator făcut în 1970, din vina cui, o să vedem. Trebuie să plătească cineva până la urmă”, a mai menţionat Rădulescu momentul care a determinat problema de pe platforma chimică vâlceană.

Joi, 12 septembrie, protestul civic de la Vâlcea va continua pentru cea de-a treia zi. Pe reţelele de socializare. aleşii locali şi parlamentarii vâlceni sunt îndemnaţi să se alăture mişcării chimiştilor în semn de solidaritate. 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

foarte atent
11.09.2019, 19:42:28

sa vina tovarsha secretara de partid Veorica !! si sa dea ordin la polonezi sa deschida fabrica!!

+1 (3 voturi)
Smeritu Pahomie
12.09.2019, 01:36:45

...inchideti totul baaaa a a a....sa nu mai fabricam nimic in tara asta unde avem de toate si sare si fier si petrol si ape minerale....si cate si mai cate....deschideti importul sa ne vanda corporatiile scump propria marfa ...ca asa ne trebuie ....am ajuns cersetori in tara bogata cu de toate.....

Smeritu Pahomie
12.09.2019, 01:38:40

..daca Romania era la Polul Nord....ajungeam sa cumparam si cuburi de ghiata tot de la corporatii.....