Cea mai simplă reţetă de păstrăvi în abur. Metoda ingenioasă prin care se găteşte peştele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva
FOTO Arhiva

Bucătarul reşiţean Uica Mihai spune că peştele fiert în abur este printre mâncărurile lui preferate, fiind o mâncare uşoară şi care se găteşte extrem de repede.

Bucătarul spune că poţi face această reţeţă chiar şi fără să ai o oală specială care să fiarbă mâncare în abur. Cu câteva ingrediente comune poţi da un gust deosebit peştelui şi poţi face din acest fel de mâncare una de sărbătoare.

“Iei câţiva păstrăvi, îi cureţi pe dinăuntru, îi pui să zacă trei minute în apă rece cu suc de lămâie apoi îi asupreşti băgându-i fiecăruia coada în gură şi să o fixezi bine acolo cu o scobitoare, ca să stea. Şi vei avea nişte păstrăvi încârligaţi sub formă de coroniţă.

Acum trebuie să îi pui într-o sită de cernut făina, sita să o aşezi deasupra unei oale în care fierbe apă cu cimbru şi boabe de piper, iar deasupra să pui un capac de oală.

Ai făcut aşa un aparat simplu de fiert în abur şi după cinci minute când scoţi păstrăvii de acolo, ai o minunăţie de carne gătită.

Scoate scobitoarea din gura peştelui, dă-i jos pieliţa de pe trup (foarte uşor se va dezbrăca păstrăvul singur de pielea lui) şi în loc de piele dă-i un strat de unt moale, presară pătrunjel tocat fin şi aşază pe farfurie coroniţa de peşte, peste un strat de spanac gătit cu bulion şi usturoi mult.

Şi bea un rachiu înainte, iar după, îţi recomand vinul dulce de murfatlar din soiul Chardonay, care spală cerul gurii de usturoi”, spune bucătarul.

 

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite