COMERȚ: Cărășenii iau astăzi cu asalt granița cu Serbia, pentru cumpărături

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În zilele de sâmbătă, cărășenii merg la Târgul de la Biserica Albă.
În zilele de sâmbătă, cărășenii merg la Târgul de la Biserica Albă.

De ani buni, dar mai ales cu adâncirea crizei economice, cărășenii care locuiesc în apropierea graniței cu Sebia, dar nu numai, traversează granița ca să își cumpere produsele necesare casei. Oamenii s-au obișnuit deja și cunosc chiar și zilele de târg. Sâmbăta, Târgul de la Biserica Albă îi face pe oameni să uite de problemele financiare.

„De exemplu, în zilele de sâmbătă, avem trafic mare de persoane care trec granița dimineața și seara. Asta pentru că în orășelul Biserica Albă, amplasat la circa 10-15 kilometri de graniță este zi de târg. Cărășenii vin încărcați cu tot felul de produse”, spune Iasmina Maghiar, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Caraș-Severin.

Produsele vizate sunt alimentele și detergenții, datorită prețurilor mai mici decât în țară. În perioada următoare, frontieriștii se așteaptă la o creștere a numărului de persoane care tranzitează țara, pentru că se apropie sărbătorile, iar din experiența anilor trecuți, locuitorii județului vor lua cu asalt țara vecină. Un fenomen invers iese din calcul, întrucât prețurile din România lasă de dorit față de cele din țara vecină.


Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite