Cum a ajuns unul dintre cei mai cunoscuţi DJ din România administratorul public al unui judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul anului trecut, anunţul numirii lui Tinu Vidaicu în funcţia administrator public al judeţului Caraş-Severin a stârnit diverse reacţii. Cum era şi perioada campaniei electorale, opozanţii PNL, au comentat intens şi negativ faptul că de la platanele pupitrului de DJ, Tinu Vidaicu a fost propulsat la butoanele CJ.

Tinu Vidaicu nu mai este, însă, de foarte mult timp doar un simplu DJ. În ultimii ani, a devenit proprietarului unuia dintre cele mai tari cluburi din Timişoara şi managerul clubului Ponton Casa Baraj, de la Văliug, unul din cele mai căutate locuri de distracţie din Banat, pe timpul verii. 

Din 2004, Vidaicu se ocupă de management artistic, organizare de evenimente, branding, marketing şi coaching.

Tinu Vidaicu spune că drumul de la pupitru de DJ, până la “butoanele” consiliului judeţean nu a fost nici simplu şi nici nu s-a realizat doar pentru că este amic cu primarul Reşiţei. CV-ul lui Valentin Florin Vidaicu (îl găsiţi aici), pentru că acesta este de fapt numele administratorului public, arată exact experienţa acestuia.

„Job-ul de DJ, ca meserie principală l-am practicat până în 2009. După acest an m-am lansat cu adevărat în antreprenoriat. În anii următori am oferit consultanţă, am construit echipe performante, am construit locaţii premiate naţional şi internaţional şi am organizat evenimente grandioase. Am fost chiar şi asociat al unei echipe de baschet în Liga Naţională. Am muncit mult, foarte mult. Sunt momente grele, fiindcă sunt workaholic şi uneori uit să mă opresc. Intervine oboseală, o oboseală pozitivă dar tot oboseala e…”, povesteşte Tinu Vidaicu.

„Prin 2015-2016, când mi-am atins scopurile propuse şi am creat sisteme performante pentru afaceri, am decis sa fac din nou ceva pentru mine. Unii merg la pescuit, alţii fac tot felul de lucruri pentru limpezirea minţii sau relaxare dar eu, am revenit, de data asta ca hobby, în muzică. Ea m-a scos din starea alertă în care eram. Tocmai fiindcă de această dată am făcut muzica din pasiune, fără presiune, în 2-3 ani am creat împreună cu George Hora unul dintre cele mai apreciate proiecte muzicale din ţară, pe numele său Dirty Nano. Am făcut în aşa fel lucrurile încât să-mi placă să le fac. Nu am făcut nimic din tot ceea ce am realizat fără ca înainte sa mă asigur că transform povestea într-una în care să cred cu toată fiinţa şi eu şi cei pe care îi atrag alături de mine”, adaugă acesta.

Prejudecăţile nu-l deranjează şi spune că e gata să dea totul pentru noua poziţie pe care o ocupă.

„Referitor la prejudecăţi poate m-am lovit de ele la un moment dat, în trecut. Între timp experienţa, cred că m-a făcut să mă obişnuiesc să cern binele de tot ce îmi poate afecta emoţiile. Nu mă las copleşit nici de laude, dar mă încarcă pozitiv. Nu mă afectează răutăţile, dar iau partea bună şi constructivă întotdeauna din critici, chiar dacă sunt formulate răutăcios”, spune Vidaicu.

De la platane, la "butoane"

Pasul în administraţia judeţeană l-a făcut la solicitarea milionarului Romeo Dunca, care a câştigat alegerile pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, la alegerile de anul trecut, dar mai ales după relaţia cu Ioan Popa, primarul Reşiţei.

„Are deja o mare experienţă, după primii patru ani de primar al Reşiţei, are o energie şi o ambiţie care inspiră. A realizat lucruri incredibile în Reşiţa, a atras fonduri cum nu îşi putea imagina cineva, formându-şi o echipă valoroasă. Sună pompos, dar, în următoarea perioada, cu siguranţă se vor vedea rezultatele muncii anilor precedenţi. Ne cunoaştem de mai mult de 10 ani, iar în 2012 m-a cooptat în managementul de la Ponton Casa Baraj. Împreună am pus locaţia pe harta României, devenind una din cele mai atractive pe zona de entertainment din ţară. De-a lungul anilor s-a venit atât din toată ţară cât şi foarte mult din străinătate. Numeroşi artişti celebri au avut primul contact cu România la Ponton Casa Baraj, creând efecte fantastice asupra judeţului. Tind să cred că toate experienţele împreună l-au făcut, atât pe el cât şi pe Romeo Dunca, să mă convingă să mă alătur demersului lor de a lăsa ceva frumos în urmă”, afirmă Tinu Vidaicu.

dunca si viacu


Administratorul Caraşului e de părere că echipa pe care Dunca o construieşte la CJCS va fi una extrem de performantă.

„O văd ca fiind cea mai bună variantă de echipă cu lideri foarte implicaţi. Sunt de părere că, acum, avem cea mai mare şansă de reconstructie a judeţului, din ultimele decenii. Primul meu obiectiv, este procesul de evaluare a întregii echipe, a aparatului de specialitate a consiliului. Echipa va fi performantă, omogenă şi voi încerca să revitalizez ambiţia si entuziasmul fiecăruia. Va fi echipă capabilă să aducă judeţul la un stadiu decent de trai în timp relativ scurt, până la unul mult mai bun pe termen lung. Avem nevoie de timp, răbdare. Răbdare şi pentru mine. Pentru imprimarea unui sistem nou, actual, de management, mă confrunt şi cu legislaţiile statului care nu-ţi permit să te mişti ca în privat şi îngreunează extrem de mult acest proces al formării pentru performanţă. Nu poţi schimba repede, trebuie să te laşi după un sistem greoi. E <<pe vechi>>, e <<old school>>, degeaba ai tu viteza că te încetineşte el, că <<aşa e legea>> . Dar maximizăm totul şi grăbim pe cât posibil”, afirmă administratorul judeţului Caraş-Severin.

Vidaicu susţine că nu vrea să se cantoneze în trecut, pentru că oricum lucrurile s-au produs şi nu mai pot fi schimbate, lucru pe care îl cere inclusiv colegilor săi. Spune că sunt multe de făcut pentru un judeţ care a fost administrat defectuos, de la Revoluţie încoace şi care a pierdut o mare parte din populaţie în aceşti ani.

“Din momentul în care am intrat în consiliul judeţean am fost copleşit de <<priorităţi>> din toate direcţiile. Am tras aer în piept şi le-am prioritizat, delegat şi aşa mai departe. În mod cert, priorităţile sunt sănătatea, refacerea sistemului medical, educaţia şi infrastructură. Priorităţi sunt, deci, nevoile de bază ale populaţiei. E evident că migraţia populaţiei spre ceva mai bun e justă, dar începând de acum lucrăm la pilonii principali cu care vom opri aceasta migraţie şi îi vom putea aduce înapoi şi pe cei plecaţi. Eu voi pregăti o echipă performantă, cu şefi responsabili care îşi asumă rezultatele. Voi impune proceduri, voi eficientiza, voi dinamiza. Fără o echipa activă, bună, nu vom reuşi. Toate departamentele acestei echipe, în termeni simpli, sunt cele care <<produc>> şi cele <<suport>> pentru acestea. Sunt la fel de importante şi trebuie să comunice exemplar fiindcă dacă nu există coeziune între ele, performanţa nu se atinge.

Vom face primii paşi în digitalizarea judeţului, vom realiza diferite programe pentru populaţie, fiindcă oamenii vor fi o parte importantă din reconstrucţie. Suntem împreună în asta”, explică Vidaicu.

Turismul, piesa de rezistenţă pentru Caraş-Severin

Noua administraţie a judeţului Caraş-Severin se concentrează foarte mult pe dezvoltarea turismului. De altfel, chiar preşedintele CJCS, Romeo Dunca, vine din mediul de afaceri, acolo unde a fost unul dintre cei mai mari investitori în turismul din Munţii Banatului, cu proiecte de milioane de euro. Tinu Vidaicu spune că judeţul Caraş-Severin va deveni una dintre cele mai atractive zone turiste din România.

 “În momentul în care planurile turistice vor fi spre finalizare, cu gondole, drumuri noi, pistele de cicloturism etc., iar condiţiile vor fi civilizate, aliniate la nivelul european. Vom aduce turişti din toată ţara în judeţ şi vom face infuzie de turişti străini printr-un branding exemplar. Până acolo e cale lungă, sunt ani de greutăţi, provocări şi împotriviri. Ştiu că toţi am vrea să fie gata mâine, dar situaţia actuală nu e departe de ceea ce era în anii 90, deci avem de tras…La cât de ofertant este relieful Caraşului, se pot dezvolta o multitudine de atracţii care să aducă fericire în viaţa celor care vor trece pragul judeţului şi, implicit, prosperitate în viaţa localnicilor. Oamenii din Caras-Severin sunt harnici şi ospitalieri. Ospitalitatea nu se referă doar la cei care deţin o pensiune sau un restaurant. Ospitalitatea este un mod de viaţă al cărăşenilor şi nu trebuie uitată sau scoasă din comportament. Lucrăm la masterplan, dorim ca întreg judeţul sa fie un cumul de evenimente şi experienţe. Repet, orice pentru fericirea oamenilor”, crede Vidaicu.

Vă recomandăm şi:

FOTO A început “Untoldul” Timişoarei. Mixt între muzică, artă şi tehnologie la Flight Festival 2019

Romeo Dunca vrea sute de milioane de euro pentru judeţul pe care îl conduce. Pe ce intenţionează să cheltuie banii

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite