Reşiţa

articolul anterior articolul urmator

Cum au reuşit două angajate ale unui centru turistic din Banat să atragă mii de turişti într-o comună fără mare potenţial

1
4 Jun 2020 04:04:47
Autor: Daniel Groza

Zeci de centre de informare turistică din Banat, construite pe bani europeni, zac cu lacatul pe uşă, aşteptând turiştii care nu mai vin. Centrele au fost construite prin Programul SAPARD, pe măsura „Încurajarea activităţilor turistice“, prin care au fost contractate 1.533 de proiecte, în valoare de peste 216 de milioane de euro.

În Banat există însă şi excepţii, ce-i drept, foarte puţine, când banii investiţi într-un astfel de centru îşi ating scopul. Este cazul Centrului de Informare Turistică Margina, care a reuşit să facă dintr-o zonă fără mare potential turistic una din cele mai căutate din judeţul Timiş. Doar anul trecut, în cele nouă sate ale comunei au ajuns peste 2.300 de persoane, în condiţiile în care, cu numai cinci ani în urmă, pe aici nu călca picior de turist.

Meritul pentru această reuşită le aparţine celor două angajate ale centrului, Damaris Sivu şi Rodica Balintoni, care nu au stat doar să-şi primească salariile fără să facă nimic, ci pur şi simplu au creat evenimente prin care să atragă turiştii în zonă. “Mic dejun la Margina”, Banat Brunch şi Ziua Lavandei sunt doar câteva din ocaziile pentru care turiştii ajung în această zonă.

"Eu am terminat Liceul economic şi Facultatea de management financiar, ulterior am făcut şi cursuri de turism.  Sunt crescută de bunici, aici, la Coşteiu de Sus, deci sunt legată sufleteşte de comună. Am locuit la Lugoj, unde m-am căsătorit şi, după ce am născut, nu am mai vrut să stau la bloc şi am venit aici, la sat, prin 2012. La un moment dat, trebuia să mă reîntorc la serviciu. Eram în timpul facultăţii şi eram casieră la Carrefour, în ultima perioadă am fost pe statistică, la birou. Am venit aici, la sat, şi am zis că trebuie să-mi găsesc ceva de lucru. Mi-am pus CV-ul, în trei locuri: la un supermarket, pentru funcţia de director, într-o bancă şi aici la centrul de informare. Cei de la centru au fost primii care m-au sunat. Ulterior, m-au sunat şi ceilalţi, dar i-am refuzat pentru că am venit aici, ca ghid turistic. La început am făcut pagina de Facebook, adresa de email şi efectiv stăteam, ca şi la celelalte centre din judeţ, nu făceam nimic”, îşi aminteşte Damaris. 

Tânăra spune că nu s-a putut obişnui cu faptul că nu făcea nimic şi a început să se intereseze ce activităţi ar fi putut desfăşura la Centrul de informare turistică de la Margina.

“Ne veneau tot felul de invitaţii: la workshopuri, la şedinte la CJT, la tot felul de activităţi de promovare a turismului. Şi mergeam la domnul primar şi îl întrebam dacă ne lasă să mergem şi, atunci când aveam maşină care mergea la Timişoara, ne lăsa şi pe noi. La aceste activităţi am cunoscut-o şi pe Delia Barbu, directoarea Centrului pentru Dezvoltarea şi Promovarea turismului Timiş. Ea ne-a văzut că, din cele 18 centre din Timiş, noi eram cele mai active şi la un moment dat ne-a propus să facem primele activităţi la Margina. Şi atunci am luat-o băbeşte. Am vrut să vedem ce avem noi, aici, ce putem să promovăm. Avem nouă sate arondate, cinci biserici de lemn, toate declarate monumente istorice, deschise şi funcţionale. Îl avem pe învăţătorul Ciprian Mert, cu muzeul satului Sinteşti şi avem producătorii locali. Am început să vorbim cu ei, să vedem dacă ar fi de acord să facem un tur pe la ei, prin gospodărie, să vadă cei care vin cum se face brânza, cum se mulge vaca, cum trăiesc etc. Ne-am gândit şi că toţi cei care vor veni aici, vin cu maşina şi atunci ne-a venit ideea să-i transportăm prin comună cu căruţele. Am mers şi la căruţaşi să vorbim cu ei. Ne-am făcut o listă, de la Registrul Agricol, cu producătorii, ne-am făcut traseele şi am bătut din poartă în poartă”, spune angajata centrului de la Margina.

Nu a fost foarte uşor, pentru că sătenii au privit cu reţinere şi neîncrezători propunerile lor.

“La început, au fost extrem de reţinuţi oamenii. Că nu prea voiau să primească străini în curte, în case. A fost mai greu în primele ture, dar pe urmă s-au obişnuit şi au văzut că-şi pot vinde produsele, fără să mai meargă la piaţă, şi au început să ne întrebe când mai facem acţiuni. Am avut probleme şi cu căruţele: când le-am spus să vină să care oameni cu căruţa, au râs de noi. Pe urmă, au văzut că merge şi că vin tot mai mulţi oameni, atunci au vrut toţi. Dar le-am spus că prioritate au cei care au venit primii. Şi le-am făcut programare, ca să nu se supere nimeni. Astăzi unul, mâine altul, să fie bine pentru toată lumea”, îşi aminteşte şi Rodica Balintoni.

Acţiunile au început să aibă tot mai mult succes. Turiştii din întreg Banatul au început să vină la evenimentele organizate de cele două angajate de la Margina. Sunt plimbaţi cu căruţele, merg la stână la ciobăniţă, unde văd cum se face brânza, acasă la tanti Emilia, unde mănâncă micul dejun sau prânzul, totul pregătit din produse locale.

“Nu toţi oameni din comună sunt de acord să lase câte 100 de persoane, pe tură, în curte, în casă. Pentru că noi, când venim cu grupurile la ei acasă, au acces cam peste tot. În trei ani ani, am avut peste 4.500 de turişti, dar cei mai mulţi au fost anul trecut, când am depăşit 2.300 de turişti. Pandemia ne-a încurcat. Pe 16 mai, aveam Banat Brunch la Tanti Emilia, la Coşteiu de Sus, şi a trebuit anulat. Aveam grupuri anunţate înainte de a se pune interdicţiile. Aveam Sărbătoarea Lavandei, acum, în iunie. Aşteptăm să vedem ce reglementări se vor da. Posibil să o facem, dar trebuie să vedem în ce condiţii. Anul trecut, în toamnă, în Timiş a avut loc conferinţa naţională a ghizilor de turism şi am avut bucuria şi plăcerea de a-i avea şi la Margina, câteva ore. Au fost cam 150 de ghizi din toată ţara şi ar fi trebuit să se vadă beneficiile acelei conferinţe, acum, dar ne-a încurcat pandemia. În 2 mai, trebuia să avem un autocar cu turişti din Bucureşti, e reprogramat pe 15 august. În 20 iunie, am avea un autocar de la Sibiu. Ideea e că ceea ce au văzut în zilele alea în Timiş le-a plăcut şi i-a determinat să-şi facă trasee la noi”, povesteşte Damaris Sivu.

Cele două angajate ale centrului aşteaptă cu nerăbdare să treacă pandemia, pentru că mai au multe idei prin care să atragă turişti în comuna bănăţeană.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

cloudvick
4.06.2020, 13:19:06

Felicitari celor doua doamne! Au atras mai multi turisti decat a atras frunza de un million de euro a elenei udrea!