Reşiţa

articolul anterior articolul urmator

Cum a reuşit un şef de ocol silvic să-şi achite o leafă de 64.000 de lei. În acest timp, subordonaţii erau neplătiţi de două luni

7
4 Sep 2019 14:54:01
Autor: Daniel Groza
Ghiocel Meda a fost demis din funcţia de şef de ocol FOTO argument-cs.ro
Ghiocel Meda a fost demis din funcţia de şef de ocol FOTO argument-cs.ro

Membrii Consiliului de Administraţie al Ocolului Silvic “Banatul Montan”, regie autonomă care gestionează pădurile a 16 primării din Caraş-Severin, l-au demis pe Ghiocel Meda, şeful de ocol, care în luna iunie a încasat venituri de 64.000 de lei.

Ghiocel Meda este silvicultorul care a ajuns cunoscut pentru că a încasat în luna iunie un venit de 64 de mii de lei, în timp ce angajaţii nu îşi primeau salariile.

Meda a replicat că salariul său este de doar 7.700 de lei, iar restul banilor erau sporuri restante pentru ultimele 11 luni. Însă, după ce informaţia a ajuns în spaţiul public, toţi cei 28 de angajaţi şi-au depus preavizul, nemulţumiţi de faptul că timp de două luni de zile nu şi-au încasat salariile. Marţi, 3 septembrie, s-a întrunit Consiliul de Administraţie al Ocolului Silvic "Banatul Montan", care a luat mai multe decizii printre care şi demiterea lui Meda.

“Am decis, în primul rând, demiterea domnului Meda, urmând ca să numim o persoană, interimar, până la organizarea unui concurs. În al doilea rând, am modificat în regulamentul de funcţionare al ocolului mai multe lucruri. Cei care sunt asociaţi, primăriile, dacă nu-şi plătesc sarcinile fiscale către ocol, după trei luni de zile nu mai au drept de vot şi după şase luni vor fi excluşi. Pentru că avem primării care nici taxa de intrare nu şi-au plătit-o şi nu putem să asigurăm administrarea şi paza pădurilor fără bani. Oamenii ăştia trebuie plătiţi! Suntem câteva primării care am susţinut, dar trebuie să înţeleagă fiecare că trebuie să contribuie şi financiar aşa cum o făceau şi când erau arondaţi la ocoalele silvice de stat. Le-am promis angajaţilor că până în 12-13 septembrie îşi primesc salariile la zi, cu condiţia să-şi retragă preavizele. Oamenii mi-au promis că îşi retrag preavizele şi totul s-a rezolvat”, a declarat Ioan Popa, primarul Reşiţei, iniţiatorul acestui ocol silvic.

Am încercat să-l contactăm şi pe Ghiocel Meda, pentru a-l întreba dacă contestă decizia, dar acesta nu a mai răspuns la telefon.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Coco Cocos
4.09.2019, 16:55:29

uitati-va la acest ghiocel... ce vedeti? un munte de nesimtire pe care nu creste nicio floare...poate cand o avea un ghiocel in gura!

+2 (2 voturi)
Mihai Popescu
4.09.2019, 18:34:41

Leafa nu este asa de mare pt. ca sunt pensii speciale si mai mari. Macar asta merge zilnic la serviciu dar specialii ce fac sau ce au facut de au pensii asa de mari ?

Hastur
4.09.2019, 21:58:49

Ai dreptate domnule Popescu.Asta isi merita pe deplin leafa.Sa vezi ce pensie o sa aiba, hehehehehehehe.

luminita gheorghiu
4.09.2019, 19:37:29

a încasat 64 000 de lei în luna iunie, 7 700 salariul de drept ( imens ! ) și 56 300 sporuri restante pentru 11 luni. Deci sporuri pe luna : cam 5 000 de lei. Omule !!! Dar ce naiba faci acolooooo ?????? Eu ridic cu 2.000 de lei mai puțin salariul pe toată luna și, pe bune, nu tai frunză la câini !!

Ilisie Ioan
4.09.2019, 21:30:14

Niște legi escrocherii, făcute pentru a-i îmbogății pe șmecheri și a-i jegmănii pe fraierii clăcași și iobagi. Niște porcării ca întreaga clasă politică, escrocii și hiții nu mai trebuie, nu sînt nevoiți să fure, ei fac legile și legea prin care lor li se dă cît poftesc, iar munca efectiv liberă e o infracțiune, evaziune fiscală.

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (7)