El Camino, drumul care i-a unit şi mai tare pe doi români, tată şi fiu. „Ne-am redescoperit. O experienţă de trăit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian şi Andrei au ajuns la capătul drumului după 11 zile de mers pe jos Sursa arhiva personală
Marian şi Andrei au ajuns la capătul drumului după 11 zile de mers pe jos Sursa arhiva personală

Doi bărbaţi din Reşiţa, tată şi fiu, au străbătut peste 300 de kilometri pe traseul portughez El Camino, timp în care au descoperit peisaje incredibile, oameni minunaţi şi au învăţat câteva lucruri importante.

La pas sau cu bicicleta, mii de oameni străbat anual Drumul Sfântului Iacob, un ansamblu de trasee care au ca ţintă mormântul apostolului Iacob cel Mare din Catedrala din Santiago de Compostela, aflată în nord-vestul Spaniei. Cele mai importante rute sunt El Camino francez, cu plecare din Munţii Pirinei, El Camino de Nord, urmărind coasta de nord a Spaniei, El Camino de Argint, din Andalusia, El Camino Primitivo, prin Munţii Asturiei, şi El Camino portughez, care porneşte în mod tradiţional din Lisabona, însă în ultimii ani tot mai mulţi pelerini pleacă din Porto.

Acest din urmă traseu l-au ales şi doi români, tată şi fiu, care şi-au început călătoria pe 30 septembrie. 

Pentru Marian Apostol (59 de ani) a fost cel de-al patrulea pelerinaj pe El Camino, în timp ce Andrei Apostol (33 de ani) s-a încumetat pentru prima dată la o astfel de drumeţie, inspirat de poveştile de călătorie ale tatălui. 

La final de drum, amândoi au mărturisit că a fost cea mai frumoasă experienţă pe care au trăit-o împreună, reuşind atât să se redescopere pe sine, cât şi să se cunoască mai bine unul pe celălalt.

La capăt de drum, după 11 zile

„De la Porto la Santiago de Compostela sunt 285 de kilometri, însă noi am făcut cam 330, pentru că ne-a atras peisajul, zona de coastă şi am făcut nişte ocolişuri, astfel încât să fim în permanenţă pe coasta Atlanticului. Am fost 11 zile pe drum. A fost destul de interesantă experienţa, mai ales că, în ultimii ani, noi doi nu prea am petrecut mult timp împreună“, a povestit Marian Apostol. 

Sursa arhiva personală

el camino

Bărbatul spune că a fost impresionat de ambiţia şi determinarea de care a dat dovadă fiul său şi chiar admite că, văzându-l în anumite situaţii, şi-a dat seama că nu-l cunoştea atât de bine pe cât credea. 

„M-am bucurat să văd că este un tip care nu cedează când îşi stabileşte un obiectiv, mai ales că a avut şi o situaţie mai delicată pe traseu. A pornit cu nişte pantofi de munte care i-au făcut răni. Am ajuns la un spital, l-au pansat, aşa că o bună perioadă a fost nevoit să meargă în papuci. În ciuda acestei situaţii, Andrei a continuat traseul, s-a adaptat şi a mers cam 30 de kilometri pe zi. A fost impulsionat şi încurajat de atitudinea pe care eu o aveam. Dar cred că, dincolo de faptul că era motivat că eu nu cedam, el însuşi are o atitudine de om care nu cedează. Trebuie să recunosc că, văzând problemele pe care le are, i-am sugerat că există şi varianta să ia un mijloc de transport şi să mă aştepte în localitatea următoare, câştigând astfel o zi de recuperare. Propunerea mea l-a iritat, mi-a spus că nu a venit la plimbare şi că va merge până la capăt“, spune Marian. 

„Mi-a fost foarte greu. Din prima zi!“

Andrei Apostol spune că a luat decizia de a porni la drum atât pentru că a fost încântat de cele auzite de la tatăl său, cât şi pentru că îşi dorea să se desprindă măcar pentru o vreme de realitatea pandemiei de COVID-19. „M-am hotărât să plec după discuţiile cu tata. Mi-a tot povestit experienţele pe care le-a avut şi am fost foarte încântat de ceea ce auzeam. Pe de altă parte, mi-am dorit să mă rup puţin de rutina zilnică şi de situaţia care ne macină. În plus, n-am mai avut un concediu serios de mulţi ani şi am considerat că e o experienţă care merită trăită“, a explicat tânărul. 

Sursa arhiva personală 

el camino

Andrei recunoaşte că drumul a fost mult peste aşteptările lui în ceea ce priveşte dificultatea, însă nu a luat nicio secundă în calcul ideea de a renunţa. 

„Mi-a fost foarte greu! Din prima zi! Nu mă aşteptam să fie aşa. Când îmi povestea tatăl meu că a făcut ruta franceză, de 900 de kilometri, nu mi-am imaginat cât de greu e. Cum traseul ales de noi avea doar 300 de kilometri, am crezut că va fi mult mai uşor. M-am înşelat! A fost greu chiar din prima zi. Însă în niciun moment nu am avut intenţia să renunţ. Am avut nişte discuţii cu tata pe tema asta. La un moment dat, mi-a spus să luăm un taxi şi să mergem la un hotel. Am refuzat categoric. Am simţit că mă păcălesc pe mine. Dacă am stabilit că facem traseul pe jos, atunci îl facem pe jos până la capăt. Am mai avut discuţii fiindcă tatăl meu, pentru a mă ajuta, căuta rutele cele mai simple, doar că nu erau şi cele mai frumoase. Câteva zile am mers pe marginea unei şosele. I-am spus că nu mai vreau şi că prefer zonele frumoase, chiar dacă sunt mai greu de parcurs“, spune Andrei.  

Cel mai bun camarad

Andrei nu neagă că s-a temut de timpul lung pe care avea să-l petreacă în compania tatălui său, mai ales într-o situaţie care îl scotea din zona de confort, însă privind în urmă este convins că a fost o experienţă de neuitat şi de neratat. 

„Deşi locuim împreună, ne vedem foarte rar şi nu prea mai apucăm nici măcar să stăm de vorbă. La început, am crezut că nu va fi foarte uşor de suportat, chiar dacă noi avem o relaţie bună. Dar tata s-a dovedit a fi un foarte bun partener de drum, iar experienţa lui m-a ajutat foarte mult. Dacă aş fi fost singur pe acest traseu, probabil aş fi fost foarte tentat să renunţ. Însă tata a fost tot timpul în faţa mea, iar asta mi-a dat senzaţia că se poate. Psihic, m-a ajutat foarte mult să depăşesc momentele grele de pe drum“, povesteşte Andrei. 

Sursa arhiva personală

el camino

Tânărul spune că marea bucurie îţi este oferită de peisajele pe care le vezi şi de oamenii pe care îi întâlneşti pe drum.

„E o senzaţie de bine, de libertate, care te face să uiţi de dureri şi de probleme. Zonele sunt extraordinare, dar m-au impresionat şi oamenii. Se întâmpla să mai ratăm câte o bornă şi să o luăm pe un traseu greşit, dar întotdeauna venea un localnic şi ne îndruma. În toate interacţiunile cu oamenii pe care i-am întâlnit am simţit din partea lor o dorinţă de a ne proteja, de a ne ajuta. E o treabă foarte faină. Finalul, la Santiago, este de excepţie: catedrala este superbă, oamenii cântă şi-şi povestesc experienţele – e o imagine care încununează tot acest drum şi-l face de neuitat“, spune reşiţeanul.

Andrei este recunoscător şi pentru că El Camino i-a oferit şansa unei îndelungi introspecţii. „Un alt lucru bun a fost perioada pe care am reuşit să o petrec cu mine. Mergând câte 30 de kilometri pe zi, ai foarte mult timp să te gândeşti la toate, dar o faci într-un alt mod decât în viaţa de zi cu zi, când eşti prins cu tot felul de lucruri. Am avut timp să-mi fac ordine în gânduri şi asta e foarte important pentru viaţa mea“, spune Andrei, care e convins că acesta a fost primul, dar nu ultimul traseu pe care va merge. 

O lecţie despre oameni

Marian Apostol a mers pentru prima dată pe El Camino din curiozitate, însă a fost atât de impresionat de sentimentele trăite încât a revenit de încă trei ori şi nu are de gând să se oprească. 

„Am fost pe Camino francez, pe Camino del Norte, pe Primitivo şi acum pe cel portughez. La prima plecare eram sub influenţa unor cărţi citite, a unor filme văzute. În plus, îmi doream să evadez din cotidian, să fac ceva diferit. Îmi doream şi să cunosc oameni, să văd ce valori au, ce îi animă, cum se raportează la viaţă şi la cei din jurul lor. Când m-am întors acasă, nu mă gândeam decât cum să fac să plec din nou. A devenit un mod de viaţă, un mod de a-mi încărca bateriile, atât din punct de vedere psihic, cât şi fizic. În ciuda faptului că vin acasă foarte obosit, cu bătături la picioare, sentimentul meu este că sunt odihnit. Dacă mi s-ar pune în mână un bilet la mare, all inclusive, şi unul către un astfel de traseu, cu siguranţă aş alege traseul“, arată Marian. 

Sursa arhiva personală

el camino

Bărbatul mărturiseşte că aceste călătorii i-au schimbat perspectiva asupra oamenilor şi l-au ajutat să nu-i mai judece pe ceilalţi atât de aspru.

„Am fost surprins să constat că există şi oameni care se opresc în dreptul tău şi vor să stea de vorbă cu tine doar pentru că ei cred că te pot ajuta cu ceva. De asemenea, mi s-au spart mie nişte tabuuri. De exemplu, eu aveam o reţinere când vedeam pe cineva extrem de tatuat, îmi lăsa un sentiment de nesiguranţă şi o impresie negativă. Pe acest traseu am cunoscut astfel de oameni care erau de o sensibilitate extraordinară, care nu numai că nu erau periculoşi, ci aveau nevoie de ajutor. Am dat acest exemplu pentru că de foarte multe ori punem preţ pe astfel de aspecte superficiale. Am învăţat că oamenii nu trebuie judecaţi“, afirmă caminardul.

Marian Apostol ţinteşte acum şi către El Camino românesc – Via Transilvanica, traseu pe care vrea să-l parcurgă anul viitor. „Împreună cu doi amici, un camarad cu multă experienţă din Bacău şi un medic din Apuseni, am făcut o parte din Via Transilvanica şi ne-am propus ca anul viitor să-l terminăm. Mai avem vreo 600 de kilometri, din zona Târgu Mureş până spre Severin. Pe de altă parte, am stat de vorbă cu Alin Uşeriu (n.r. – iniţiatorul proiectului Via Transilvanica), iar în primăvară o să înceapă să facă marcajele şi prin Caraş-Severin. Probabil acum, în noiembrie, va veni aici şi vom încerca să stabilim traseul şi să punem bornele pentru Via Transilvanica şi pe aici, pe la noi”, spune Marian.

„Drumul care ne uneşte“

 Traseul de drumeţii montane Via Transilvanica, un proiect al Asociaţiei Tăşuleasa Social, va avea aproximativ 1.200 de kilometri şi va străbate ţara de la nord la sud. Via Transilvanica va trece prin zece judeţe şi va ajunge până la Drobeta Turnu Severin, la Podul lui Apolodor. Borna cu kilometrul zero a fost montată la mănăstirea Putna. Anul acesta au fost finalizaţi 800 de kilometri în judeţele Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Sibiu şi Mehedinţi. Fiecare kilometru din „Drumul care ne uneşte“ costă în jur de o mie de euro, iar banii provin din sponsorizări.

VĂ RECOMANDĂM ŞI:

În pelerinajul El camino de Santiago, pentru a dărui ghiozdane copiilor din România

Cum arată superbele borne montate pe Via Transilvanica. Cele 950 de opere de artă marchează traseul unic între Putna şi Dunăre

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite