Iulian Mihail este tânărul care îşi petrece timpul liber în munţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai impresionante excursii pe care le-a făcut alături de prietenii apropiaţi au fost cele din Retezat şi din judeţ. Iulian este pasionat de drumeţii, iar cele mai frumoase amintiri sunt legate de excursiile făcute prin preajma Reşiţei, dar şi în ţară.

 „Îmi place mult să călătoresc. Pentru vara aceasta, mai exact în luna august, am programată o excursie de o săptămână în zona Munţilor Făgăraş având experienţa de anul trecut din Retezat. Sunt locuri minunate care merită să fie vizitate. Prin judeţ am fost pe Cheile Nerei, Caraşului şi evident pe Muntele Semenic şi Muntele Mic. În general îmi place sportul, iar astfel de ieşiri sunt o modalitate foarte bună de a împăca pasiunea pentru mişcare cu dorinţa de a vedea cât mai multe locuri noi“, povesteşte Iulian.

Turism de aventură

Reşiţeanul spune că cele mai frumoase locuri din judeţ sunt Cheile Nerei, mai ales lacul „Ochiul Beiului“, iar zona Retezat este una miraculoasă, cu toate că traseele sunt unele dificile pentru cei care nu sunt obişnuiţi să petreacă mult timp în natură. Tânărul a ales să studieze un profil bazat pe matematică şi informatică, dar viitorul său nu va avea foarte multe legături cu cele două materii. Iulian îşi doreşte să studieze în străinătate, mai exact la o universitate din Anglia, la una dintre secţiile de turism. „Deja m-am documentat despre ceea ce vreau să studiez mai departe. Turismul de aventură este una dintre posibilităţi. Este atractiv, iar oamenii descoperă acest domeniu pe zi ce trece“, mai spune Iulian.

Reşiţeanul nu-şi doreşte să rămână în străinătate, ci doar să meargă în Anglia pentru a-şi aprofunda studiile. „Nu vreau să rămân acolo, dar greutatea CV-ului va fi mult mai mare dacă voi urma o facultate în străinătate. Mai ales că în judeţ există multe oportunităţi pentru a dezvolta turismul despre care vorbesc. Cu toate că acest concept nu este foarte cunoscut la noi, sunt convins că în viitorul apropiat va fi una dintre opţiunile de a petrece timpul liber şi concediul“, mai povesteşte tânărul.

Sport din pasiune

Indiferent de anotimp, Iulian face sport de fiecare dată când are posibilitatea. Încă de acum patru ani, tânărul este membru al Asociaţiei „Prietenii Munţilor“ de pe Semenic, iar vacanţele de iarnă le petrece la schi. În momentul de faţă joacă baschet la echipa liceului. „Timp de un an şi jumătate am făcut handbal, dar din mai multe motive am decis să renunţ la acest sport, iar din acest an sunt membru al echipei de baschet“, mai spune Iulian.

Întrebări şi răspunsuri
De cât timp eşti voluntar la Centrul de Tineret Mansarda?
De un an şi jumătate mă implic în acţiunile de voluntariat ale centrului. Chiar este o activitate plină de nergie, care ajută mult comunitatea şi în special tinerii care vor să-şi petreacă timpul liber şi în alt mod.

Cum funcţionează proiectul de marcare a traseelor pedestre?
Pentru că în judeţ sunt o mulţime de trasee impresionante, iar reşiţenii chiar se pot bucura de ele, am început să marcăm traseele cele mai importante. Imediat ce vremea bună ne va permite, vom monta noi plăcuţe pentru a le marca.

Ce-i place
„Îmi place să-mi petrec timpul liber alături de prieteni. Îmi place să călătoresc şi să văd cât mai multe locuri noi. De asemenea, îmi place să ajut oamenii care au nevoie de atenţie specială“.

Ce nu-i place
„Nu-mi place să fiu minţit şi apoi să aflu adevărul. Un alt lucru care nu-mi place deloc este monotonia. Nu-mi place să fiu nevoit să fac un lucru sau să plec undeva atunci când sunt obosit“.

Profil
Născut. 24 iunie 1994.
Studii. Elev clasa a X-a la Liceul „Traian Lalescu“ Reşiţa, secţia Matematică-Informatică.
Familie. Singur la părinţi.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite