Reşiţa

articolul anterior articolul urmator

Pedofilul homosexual care a cumpărat un copil de 13 ani cu 1.500 lei. Bărbatul vâna băieţi vulnerabili pe care-i exploata sexual sau prin muncă

19
4 Sep 2019 18:55:33
Autor: Laura Gal
FOTO: Facebook
FOTO: Facebook

Un pedofil homosexual din Reşiţa, trimis în judecată anul trecut de procurorii DIICOT pentru că a adăpostit şi exploatat sexual cel puţin 4 băieţi cu vârste între 13-14 ani, provenind din familii sărace ori centre de plasament din Reşiţa, a fost condamnat de Tribunalul Caraş Severin la 8 ani de detenţie.

Florea Marius Bozdorog, în vârstă de 45 ani, a intrat în atenţia procurorilor DIICOT în 2017, în urma unui control efectuat de reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei la Centrul de plasament “Speranţa” Reşiţa, când, din datele strânse de inspectori în urma discuţiilor cu copiii, a reieşit că acesta racola foşti şi actuali beneficiari ai sistemului de protecţie a copilului, în special băieţi, pentru a-i exploata sexual atât în ţară cât şi în străinătate. 
 
Copiii îl ştiau în centru pe Bozdorog drept “tati”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori, care au verificat informaţiile, descoperind că bărbatul “vâna” copiii din centrele de plasament din Reşiţa cel puţin de 13 ani, fără să fi fost prins până atunci. 
 
 
Individul acţiona după acelaşi tipar cu fiecare dintre victimele sale. “Adopta postura unui protector al minorilor, sugerându-le că le poate fi un tata adevărat, că el este cel care le poate oferi un cămin adevărat, satisfăcându-le nevoi mărunte, precum pofta de dulciuri, mâncare, haine scumpe sau ţigări”, se arată în actul de acuzare. 
 
Tati la "vânătoare"
 
În loc să le fie tată, însă, individul profita de pe urma lor, obligându-i să întreţină cu el acte sexuale, ba chiar “încercând să-i plasese altor persoane cu aceeaşi orientare sexuală ca şi el”, se precizează în rechizitoriu. Ca să îi stimuleze, organiza chefuri, la care chema şi fete, şi băieţi, le oferea băuturi şi le punea "filme porno cu adulţi, atât băiat cu băiat, cât şi băiat cu fată".
 
Printre primele victime identificate de anchetatori se numără Adrian B., pe care Bozdorog l-a “agăţat” când avea 13 ani. Acum are 27 ani. Tânărul s-a mutat la el în 2010, iar după doi ani a fost dus în Italia, şi învăţat cum să cerşească în zonele frecventate de turişti. Banii îi gestiona Bozdorog. El îi cumpăra haine, mâncare, ţigări, iar restul îi cheltuia după bunul plac, în  condiţiile în care nu lucra. 
 
 
În 2015, din banii strânşi de tânăr, pedofilul şi-a cumpărat un apartament, apoi l-a lăsat prin testament lui Buna. “Prin acest act, inculpatul şi-a asigurat dependenţa totală a tânărului faţă de el, creându-i în continuare iluzia că el îi este tata şi Buna trebuie să-i predea în continuare obligaţia de a-i remite toţi banii”, arată procurorii. 
 
"Mă face bărbat"
 
În timpul investigaţiilor, procurorii au identificat patru adolescenţi cu vârste între 13 şi 16 ani, pe care Bozdorog i-a racolat în perioada 2016-2017, din centrele de plasament ale DGASPC Caraş Severin, oferindu-se să-i cazeze şi să le găsească loc de muncă ori să îi pună la cerşit. 
 
 
“Se aştepta ca ulterior să fie întreţinut de aceştia”, spun anchetatorii care, în timpul audierilor, au aflat că în rândul copiilor din centre era de notorietate faptul că, dacă îi acceptă propunerea, vor trebui să-l răsplătească pe “tati” întreţinând cu el raporturi sexuale. 
 
“Considerau că e un lucru normal şi obişnuit acest fapt, neavând, dată fiind vârsta lor de minorat, delimitarea certă între bine şi rău şi că, de fapt, bărbatul le-a răpit şansa de a deveni oameni normali şi şansa la o viaţă decentă”.
 
Cea mai şocantă descoperire a anchetatorilor a fost că doi dintre copiii găsiţi în casa lui fuseseră aduşi din localitatea bihoreană Budureasa, unde bărbatul venise în vizită la rudele lui Adrian Buna. 
 
Unul dintre băieţi, Andrei, în vârstă de 14 ani, provenea dintr-o familie cu şapte copii iar bărbatul s-a oferit să-l ia la el ca să-l crească. “Mi-a propus să merg cu el, să mă crească, să-mi dea să mănânc şi să mă ajute să obţin permisul auto, să-mi cumpere maşină, adică să mă facă bărbat între bărbaţi”, a povestit adolescentul. 
 
Prins cu copilul în pat
 
 
Mai mult, fericit că va scăpa de traiul într-o baracă, i-a povestit despre binefăcătorul său şi unui alt copil, Adrian, în vârstă de 13 ani, crescut de bunici. Iar acesta a vrut şi el să plece de acasă. “În aceeaşi seară, Bozdorog i-a făcut o vizită, a cunoscut-o pe bunica minorului, de la care a aflat că nu are bani să-l întreţină, astfel că inculpatul, în schimbul sumei de 1.500 lei pe care i-a oferit-o bunicii, a preluat şi transportat în locuinţa din Reşiţa pe ambii minori. 
 
“Adrian nu s-a acomodat la inculpatul Bozdorog, plângând mereu”, se arată în rechizitoriul DIICOT, cel mai probabil pentru că, la două zile după ce au ajuns în casa bărbatului, acesta a început să le facă avansuri, să îi mângâie şi să îi sărute, să întreţină acte sexuale cu ei. 
 
Andrei, însă, mai docil, a rămas iar bărbatul nu s-a limitat să-l exploateze sexual în interes propriu, ci l-a plasat şi la un alt pedofil cu care se cunoştea, Alexandru Mazilu, care a întreţinut cu el relaţii sexuale în mai multe rânduri. 
 
 
Cert este că, toamna trecută, atât Florea Marius Bozdorog cât şi Alexandru Mazilu au fost ridicaţi de acasă, primul fiind găsit dormind în pat cu una dintre victimele sale, un minor în vârstă de 13 ani. 
 
Despăgubiri pentru victime
 
Cei doi au fost arestaţi preventiv, măsură care a fost menţinută timp de 90 de zile faţă de Bozdorog şi pentru 60 de zile faţă de Mazilu iar pe 28 noiembrie, anul trecut, au fost trimişi în faţa instanţei. În cazul lui Bozdorog, acuzaţiile au fost de trafic de persoane, trafic de minor, act sexual cu un minor respective pornografie infantilă, în timp ce pentru Mazilu, procurorii au reţinut infracţiunile de act sexual cu un minor şi pornografie infantilă. 
 
Procesul a început la Tribunalul Caraş Severin unde s-a încheiat pe 22 august, când instanţa l-a condamnat pe Florea Marius Bozdorog la 8 ani de detenţie, în timp ce în cazul lui Alexandru Mazilu a dispus o pedeapsă de 4 ani şi 8 luni de închisoare, obligându-i totodată să le plătească despăgubiri morale în valoare totală de 27.500 euro victimelor. 
 
Soluţia Tribunalului Caraş-Severin poate fi atacată, cu apel care se va judeca la Curtea de Apel Timişoara. 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

19 Comentarii

mossss ion roata
4.09.2019, 20:20:42

Arată exact ca un "diasporez"... oricum, mare păcat, că la anul cei doi condamnaţi nu mai pot vota cu idolii lor, progresiştii. Dacă mai aşteptau un an, doi, obiceiurile lor erau legalizate, parafate şi, evident, normale... Cred că prin anumite ţări nordice luau şi premiu, evident, pentru grija manifestată faţă de copii...

-8 (16 voturi)
gigione deladolj
4.09.2019, 20:23:07

Ehei, acest umflat va fi făcut mireasă in pușcărie, pt el opt ani vor fi foarte interesanți!

+8 (8 voturi)
GRIGORIU Grieg
4.09.2019, 20:54:33

Mosssss rasuflat, esti imbecil ? Cretin ? Idiot ? Ce legatura are acest pradator cu diaspora ? Pedofilia nu este tolerata in Europa si nu va fi nici in Romania. E una din cele mai abominabile crime sa furi unui copil - copilaria.

+8 (16 voturi)
mossss ion roata
4.09.2019, 22:10:32

Grigoriu. Uite cine cere legalizarea si, daca vor ONG-urile progresiste, se va legaliza. Că şi pederastia s-a legalizat. Danish Pedophile Association (DPA). A pedophile association in Europe. Netherlands - Vereniging Martijn. Founded in 1982. The most important pedophile association in Europe. Deci in Olanda, care ne iubeste de nu se poate si ne-o vor impune! Norway - Norwegian Pedophile Group si Amnesty for Child Sexuality. Switzerland - Schweizerische Arbeitsgemeinschaft Pädophile (asta e cu Arbeits, ca la elveţieni şi la un austriac mustăcios). Mai sunt, dar imi e sila sa le înşir. Şi n-am zis că ar avea vreo legătură, doar că arată ca ei. Şi că au aceiaşi idoli politici. În rest, invectivele ţi se potrivesc. De minune. Ultima invectivă ne arată nu numai că eşti aşa, ci mai ales că eşti dintre cei utili.

-5 (11 voturi)
kitty kat
4.09.2019, 20:28:34

Pedeapsa e prea micå pt. ce a fåcut umflatul acesta...

+12 (12 voturi)

Vezi toate comentariile (19)