Peste 20.000 de pachete de ţigări au ajuns în proprietatea statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliştii de frontieră şi vameşii de la Naidăş au confiscat peste 20.000 de pachete de ţigări
Poliştii de frontieră şi vameşii de la Naidăş au confiscat peste 20.000 de pachete de ţigări

Poliştii de frontieră şi vameşii de la Naidăş au reuşit să-i strice sărbătorile de Paşte unui tânăr care încerca să introducă în ţară peste 20.000 de pachete de ţigări. Prins asupra faptului, bărbatul a fost lovit brusc de amnezie, declarând că habar nu are ce se află în pereţii remorcii sale.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Naidăş şi lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Naidăş nu s-au lăsat păcăliţi de 1 Aprilie, şi, aproape de miezul nopţii, au făcut o descoperire impresionantă. Cetăţeanul român Szabolcs S., în vârstă de 28 ani, a pătruns în ţară la volanul unui autoturism ce tracta o remorcă. Până aici, nimic neobişnuit. Numai că, la un control mai amănunţit, poliţiştii au descoperit în podeaua şi pereţii dubli ai remorcii nu mai puţin de  21.360 pachete ţigarete ce urmau să fie comercializate în România.
Şoferul nu şi-a putut aminti cum au ajuns ţigările în pereţii remorcii sale, dar asta nu-l scuteşte cercetarea de către politiştii de frontieră sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la contrabandă. Până la finalizarea anchetei, omul a rămas fără ţigări şi maşină şi, în plus, va trebui să plătească şi o amendă de 10.000 lei.


Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite